Sinodul Mitropoliei Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului a adresat un apel Curţii Constituţionale, în preziua luării de către aceasta a unei decizii prin care a stabilit constituţionalitatea amendamentelor votate de Parlament, prin care se prevede posibilitatea demiterii şefului statului cu votul a jumătate plus unu dintre cetăţenii participanţi la scrutin, şi nu cu jumătate plus unu din numărul cetăţenilor cu drept de vot. Dincolo de corectitudinea hotărârii de ieri, noua luare de poziţie a înalţilor ierarhi din vestul ţării redeschide discuţia asupra rolului pe care trebuie să-l joace Biserica în viaţa societăţii, precum şi asupra limitelor implicării sale. Constatând că, prin suspendarea preşedintelui, „statul român a intrat într-o criză fără precedent”, apreciind că Parlamentul avea autoritatea de a-l suspenda pe preşedinte, semnatarii apelului îşi exprimă îngrijorarea în legătură cu faptul că „Parlamentul a adoptat o lege prin care îşi conferă dreptul de a decide a-posteriori, adică după ce poporul se va pronunţa prin referendum, care va fi soarta preşedintelui suspendat”. Iniţiativa legislativului este taxată ca un gest de „imoralitate politică”, cele două Camere fiind acuzate de „abandonarea principiilor democratice ale statului de drept şi revenirea la practica bunului plac, specifică regimurilor totalitare”. Invocând „vocaţia profetică a Bisericii”, instituită de „modelele biblice ale unui Ilie Tesviteanul, Ioan Botezătorul sau Iisus Nazarineanul”, Mitropolitul Bartolomeu al Clujului, Arhiepiscopul Andrei al Alba Iuliei, Episcopii Sofroniu al Oradiei şi Justinian al Maramureşului, precum şi Episcopii vicari Irineu, Vasile, Petroniu şi Iustin afirmă: „E datoria noastră morală de a lua atitudine şi de a-i adresa Curţii Constituţionale îndemnul de a-şi asuma, ferm şi fără echivoc, competenţa supremă de a identifica pârghiile constituţionale care să facă posibilă soluţionarea morală a actualei crize politice”. De vreme ce decizia Parlamentului de a modifica legea referendumului este socotită o dovadă de „imoralitate politică”, rezultă logic că „soluţionarea morală” însemna respingerea de către Curtea Constituţională a modificărilor propuse de aleşii poporului. În funcţie de simpatia politică a fiecăruia, apelul ierarhilor transilvăneni poate fi calificat ba o imixtiune neavenită a Bisericii în lupta politică, ba o necesară intervenţie întru apărarea moralităţii. Mai ales că succede unui alte declaraţii publice, făcute la 27 martie, prin care aceiaşi ierarhi se adresau clasei politice, amintindu-i „obligaţia morală şi legală de a nu fi folosite prezenţele, însemnele şi simbolurile religioase în scopuri politice şi a nu invoca numele lui Dumnezeu sau al Bisericii cu uşurinţă şi iresponsabilitate”. De asemenea, era anunţată interdicţia construirii, în cuprinsul Mitropoliei Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului, a „bisericilor electorale” promise de Gigi Becali. Dacă prima luare de atitudine era binevenită în contextul derapajelor liderului PNG, care exploatează relaţia sa cu Biserica în scopuri politice, apelul de marţi naşte semne de întrebare din cauza partizanatului făţiş într-o chestiune ce ţine strict de interpretarea unei legi lacunare. Una este apărarea Bisericii de cei ce tind să o transforme în instrument electoral, şi cu totul altceva implicarea într-o dispută politico-juridică, sub pretextul păzirii moralităţii. Nu întâmplător, unii au aşezat poziţionarea din această săptămână a ierarhilor transilvăneni în prelungirea participării lui Traian Băsescu la întronizarea de acum un an a Mitropolitului Bartolomeu şi a invitării sale la ceremonia de canonizare a Sfântului Pahomie de la Gledin, la 14 aprilie, în plină dispută politică. Iarăşi, dacă în primul caz aveam de-a face cu o prezenţă firească a şefului statului la o festivitate importantă, în cel de-al doilea a fost condamnabilă transformarea unui eveniment religios în pretext pentru declaraţii politice şi pentru o baie de mulţime. Cele două prezenţe ale lui Traian Băsescu la evenimente diferite şi cele două ieşiri publice ale membrilor Sinodului Mitropoliei, cu ecourile lor ulterioare cu tot, demonstrează fragilitatea graniţei dintre oportun şi inoportun într-o zonă extrem de sensibilă, fapt la care înalţii ierarhi trebuie să fie atenţi, pentru ca salutara lor vocaţie social-critică să nu poată fi interpretată drept un regretabil partizanat politic.