Calea Armatei Române rămâne o zonă interzisă
Coşmarul riveranilor de pe Armatei Române, Universităţii şi din Cartierul Europa, al miilor de studenţi şi al miilor de rude ale decedaţilor înmormântaţi în Cimitirul Municipal din Oradea a început odată cu reluarea lucrărilor de asfaltare demarate de câteva zile.
Anul trecut, începând cu luna iunie şi până în octombrie, întreaga zonă a fost supusă restricţiilor de circulaţie, într-o primă etapă aici desfăşurându-se lucrările de înlocuire a reţelei de canalizare, apoi fiind demarat lucrările de asfaltare. În condiţiile în care ambele acţiuni s-au desfăşurat deosebit de anevoios, până la intrarea în iarnă a putut fi asfaltat doar un sfert din întregul tronson. Mai mult, problema traversării conductelor peste Pârâul Peţa nu a putut fi rezolvată nici până azi. Ca şi cum nu era suficient, executivul orădean s-a gândit că miile de orădeni care frecventează zona mai pot să îndure încă un an restricţiile de circulaţie, în acest an urmând să fie demarate lucrările la un nou pod peste Peţa, reprezentanţii municipalităţii declarându-se optimişti că până în decembrie construcţia va fi gata. Slabe şanse, mai ales că muncitorii care execută lucrarea de asfaltare pe Armatei Române, sunt mai mult în pauză de masă, decât la lucru. În plus, Primăria Oradea nici nu a demarat licitaţia pentru desemnarea constructorului care să ridice podul. Investiţia, conform studiului de fezabilitate, se ridică la 607.828 RON, viitorul pod va avea o lungime de 13,00 m şi lăţime de 11,30 m, iar termenul de realizare este de cinci luni. "Asfaltarea Armatei Române ar trebui să fie gata până pe 10 aprilie. În ce priveşte podul nu am demarat încă procedura de licitaţie, abia la sfârşitul lunii martie. Sperăm ca, până la sfârşitul anului, întreaga zonă să fie redată circulaţiei", a declarat Dumitru Fildan, directorul Direcţiei Tehnice din cadrul Primăriei Oradea.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.