Un ministru democrat afirma zilele trecute: "La mine în minister nu mai face nimeni nimic, stau toţi şi se uită la televizor, să vadă dacă mă schimbă sau nu". Foarte probabil, oficialul cu pricina omitea să spună adevărul până la capăt: nici el nu mai face nimic de ceva vreme încoace, aşteptând să fie schimbat. Faptul este simptomatic pentru paralizia instaurată la toate nivelurile administraţiei în urma interminabilelor scandaluri politice. Ce se va schimba după previzibila înlăturare a miniştrilor PD din Guvern? Noul cabinet PNL-UDMR are şanse mari să treacă prin Parlament, cu sprijinul Opoziţiei, care-şi va spori rândurile şi oficial, nu doar tacit, ca până acum, cu aleşii democraţi. După ce a jucat în forţă, de la începutul anului până acum, ba ameninţându-l vehement pe şeful statului cu suspendarea, ba, cu jumătate de gură, pe Tăriceanu, cu o moţiune de cenzură, PSD are tot interesul să rămână faţă-n faţă cu un Executiv minoritar în Parlament. În acest timp, duşmanul său cel mai înverşunat de până acum, Traian Băsescu, va rămâne lipsit de instrumentele prin care a ciuntit imaginea şi forţa social-democraţilor şi a liberalilor: Justiţia şi Internele. Mijloacelor de exercitare a puterii pe care le pierde Băsescu prin ieşirea PD de la guvernare li se adaugă, însă, un altul extrem de important într-o societate lipsită de spirit civic şi critic: se ştie că marile grupuri de presă schimbă macazul după cum o dictează interesele patronilor. Iar acestea, după cum ne-am obişnuit, le impun mogulilor să stea aproape de guvernanţi. Lipsit de vârfurile sale de lance din fruntea organelor de aşa-zisă luptă anticorupţie, precum şi de suportul mediatic, Băsescu riscă să devină un personaj de mâna a doua a scenei politice, cu planurile triumfale pentru al doilea mandat irosite în smârcurile răfuielilor al căror iniţiator permanent a fost. Se vor resemna preşedintele şi PD cu acest statut? Greu de crezut că nu vor acţiona rapid, într-o manieră greu de anticipat acum, pentru a nu se lăsa puşi la zid. Fiindcă, o dată ajunse pe mâna liberalilor instituţiile de control, e de aşteptat ca ele să se năpustească asupra viitorilor foşti miniştri şi secretari de stat pedişti, până acum feriţi de ochiul obedient politic al procurorilor anti-corupţie. Nici reprezentanţii din teritoriu ai PD nu vor avea zile uşoare. În doar doi ani, 2005 şi 2006, au fost racolaţi de cel care ambiţiona să fie noul partid-stat nu mai puţin de 388 de primari, dintre care 313 de la PSD. Cu toată legea antimigraţie - iar legile se mai şi schimbă, nu-i aşa? - aceştia îşi vor urma traiectoria pe care s-au înscris: spre cei care le alocă mai multe fonduri şi le garantează protecţie pentru eventualele matrapazlâcuri pe care le fac, altfel vor risca să-şi compromită cariera politică. Având toate pârghiile puterii, liberalii îşi vor putea desfăşura în voie politicile, inclusiv pe cele cu iz populist, precum preconizata reducere a contribuţiilor la asigurările sociale pe care le plătesc angajaţii. Consecinţa imediată ar fi creşterea salariilor, automat convertită în capital electoral. Răsplătirea clientelei politice va duce la fidelizarea şi stimularea acesteia, în vreme ce aruncarea anatemei corupţiei asupra "purilor" lideri pedişti va fi un atu în plus pentru PNL în viitoarea cursă electorală. Acestor avantaje le pot fi contrapuse şubrezenia sprijinului parlamentar, ceea ce i-ar ţine pe liberali la cheremul pesediştilor, şi eventualele contraperformanţe în actul guvernării. Hotărând ruperea mariajului chinuit cu PD, Tăriceanu îşi asumă un dublu pariu. Odată cu viitorul partidului său, pe care îl poate înălţa sau prăbuşi această asumare a guvernării alături de UDMR - care iese, iarăşi, cea mai câştigată din luptele fratricide ale românilor, prin preluarea a nu mai puţin de patru ministere importante, după cum se zvoneşte. Al doilea pariu va fi cel pentru funcţionarea normală a societăţii româneşti, care are nevoie ca de aer de intrarea în zodia stabilităţii şi a eficienţei.