Cine a fost Rogerius şi ce a făcut el (I)

Un cartier mare al municipiului Oradea, începând cu anul 1960, prin grija edililor, a fost botezat cu numele "Rogerius". Dar o persoană importantă din nomenclatorul comunist al vremii ar fi exclamat sentenţios: "Ştiţi că Rogerius a fost un canonic italian, trimis la Oradea de Vatican... Credeţi că un nou cartier, "simbol al socialismului", trebuie să poarte un nume retrograd?". Ca urmare, s-a hotărât schimbarea numelui Rogerius în "Zona de Vest". Dar era deja târziu, pentru că orădenii se familiarizaseră cu acest nume şi chiar le plăcea, astfel încât dacă întrebai un orădean unde este Cartierul Zona de Vest el îţi răspundea imediat, fără ezitare: "Este în Rogerius."

Cum s-a ajuns totuşi ca noul cartier al oraşului să poarte numele Rogerius? La marginea de vest a oraşului Oradea era pe vremuri o stradă ce avea case pe o singură parte şi se termina într-un teren agricol şi de grădini. Acea stradă se numea Rogerius şi a stat la baza denumirii noului cartier de locuinţe pe care arhitecţii oraşului l-au aşezat pe planşetele lor, când acesta a fost proiectat. Şi nu era singura stradă cu nume răsunător, căci mai erau altele cu nume celebre: Michelangelo, Galileo Galilei, Ovidiu, Robert Owen, G. B. Shaw etc. Şi în prezent există o stradă în acest cartier, ce poartă numele "Rogerius".
Dar puţini locuitori ai acestui cartier ştiu câte ceva despre acest Rogerius. Pentru a fi cunoscut de toată lumea, se cuvine să-l prezentăm: cine a fost Rogerius şi ce a făcut el?
Rogerius, pe numele lui adevărat Rogero di Puglia, s-a născut pe la începutul secolului XIII, în localitatea Torre Magiore, regiunea Benevent, provincia Apulia - Italia. Venind la Roma, pe la anul 1230, ajunge preot de curte al cardinalului Giovanni Toletano. Datorită calităţilor sale, a bunei pregătiri teologice, a cunoştinţelor de geografie şi abilităţilor sale diplomatice ajunge favoritul cardinalului, care îi dă mai multe însărcinări, atât în chestiuni de serviciu, interne şi externe, cât şi în chestiuni private. Una dintre aceste misiuni a fost la curtea regelui Bela al IV-lea al Ungariei. Cu prilejul acestei misiuni a fost surprins la episcopia din Oradea de marea şi neaşteptata invazie tătară din anul 1241, când a fost făcut prizonier de către aceştia. Nu era, prin urmare, călugăr ungur şi cu atât mai puţin un canonic al bisericii din Oradea, cum susţin mulţi istorici unguri, ci avea acolo o misiune. În timpul acestei captivităţi a stat ascuns, ca slugă, la un ungur care se pusese în slujba tătarilor. Apoi s-a ascuns prin păduri, răbdând de foame, hrănindu-se cu ceapa şi usturoiul ce le mai căpăta de la ţărani. După un timp a reuşit să se întoarcă în Italia, unde şi-a continuat activitatea sa de preot, aducând servicii atât cardinalului Giovanni Toletano, cât şi papei Inocenţiu al IV-lea, pe care l-a urmat la Lyon, unde acesta s-a stabilit în urma certei cu împăratul Frideric. În anul 1249 scaunul de arhiepiscop la Spalato (Split) devenea vacant, călugărul Rogerius a fost numit de arhiepiscop în Spalato de către papa Inocenţiu al IV-lea. În această calitate s-a ocupat de creşterea prestigiului bisericii, până la data de 14 aprilie 1266, când el moare.

Nu mult după anul 1242, scăpat din prizonieratul tătarilor, Rogerius a scris o carte intitulată "Carmen miserabile" (Cântec de jale), în care descrie invazia şi faptele tătarilor din anul 1241. (va urma)