Şoseaua se încolăcea ca un şarpe uriaş pe burta muntelui. După o curbă umbrită de pădurea deasă, drumul se lăţea brusc într-o parcare amenajată lângă un izvor care ţâşnea din munte. Oamenii opreau aici să-şi umple flacoanele cu apă, mai schimbau două vorbe. Nu era multă lume în seara liniştită de vară, când un bolid negru cu numere de Germania a oprit scrâşnind din frâne lângă izvor. Uşile s-au deschis şi au coborât doi burtoşi cu tricouri mulate. Unul dintre ei avea o doză de bere în mână. Din boxele maşinii un manelist zbiera, aproape plângând, după bagaboanda care l-a trădat cu cel mai bun prieten.

Zdrahonul cu berea în mână se îndrepta agale către parapeţii care mărgineau parcarea, să admire peisajul. Oftă îndelung şi sorbi cu nesaţ. Cu o mână îşi desfăcu şliţul şi începu să urineze. Din cealaltă mână bău, iar, îndelung, până goli tot tubul, după care îl strivi în palmă şi îl azvârli peste parapet. „Măăă, da frumoasă ţară avem..." mugi el în timp ce îşi încheia fericit prohabul. Cei doi s-au urcat în maşină, au pus un CD în care bagaboanda se plângea de astă dată că e părăsită de amant şi duşi au fost...
Dacă prostia şi mârlănia ar fi produse căutate la export, cred că ţara asta ar da lovitura. Avem din belşug, iar de întâmplări de genul celei relatate şi la care am fost martor nu ne putem plânge că ducem lipsă. Din păcate, foarte mulţi dintre românii care au plecat aiurea-n lume în căutarea unui trai mai bun nu au învăţat nimic din locurile pe unde au umblat. Occidentul civilizat pe care şi l-au ales drept a doua casă nu a reuşit să-i civilizeze. S-a folosit de ei şi de munca lor, dar nici ei nu şi-au bătut capul să se schimbe.
Într-o vacanţă am avut norocul nesperat de a petrece câteva zile în Italia. În trenul care făcea legătura dintre Torino şi Veneţia, era plin ochi de navetişti respectabili. Picoteam la geam când uşa vagonului s-a izbit cu zgomot de perete. O femeie tânără dă buzna înăuntru, după câteva secunde apare şi el, în tricou alb, cu lanţ la gât, bermude, şlapi şi o bere în mână. „Fă, proasto, unde p... mea mă mai duci, nu vezi că-i plin peste tot, pocitania dracului", tună individul din uşa vagonului. Zeci de capete s-au întors înspre uşă, speriate şi uluite în acelaşi timp. Eu m-am întors spre geam să nu mă vadă cineva cum mă roşisem de ruşine. N-aş fi vrut pentru nimic în lume ca cineva să-şi dea seama că şi eu sunt român şi am tăcut tot drumul...
Ăştia să fie românii? Mândri de ţara lor, dar gata să facă pipi pe ea oriunde îi apucă şi să-şi arunce gunoaiele peste tot? Să umple bisericile în fiecare duminică sau sărbătoare religioasă, dar să-şi înjure nevestele cum le vine la gură?
Rătăcisem pe munte câteva zile. Am ajuns aproape noaptea într-un cătun de pe Valea Arieşului, dar am avut noroc cu o băbuţă. S-a apropiat sfioasă de noi şi ne-a poftit la ea, avea o cameră de închiriat. Căsuţa era mică, dar cu geamuri ca nişte ochi de porumbiţă. Acasă, doar baba şi moşul. Noi aveam mâncare puţină, dar ca orice ardeleni respectabili, nu ne lipsea tabla de clisă, ceapa şi pălinca. Am mâncat împreună cu gazdele "la masa mare" şi ne-a culcat în paturi cu saltele umplute cu paie, învelite în aşternuturi aspre de cânepă. Şi ne-am trezit în mirosul de cetină care se rostogolea de pe munte ca să se învăluie mirosul bucatelor pregătite pe prispă de băbuţă. Mămăligă pe doască, lapte de oaie proaspăt muls, jumări de ouă şi pâine de casă aburindă...
De atunci au trecut peste 20 de ani şi bătrâneii sunt demult oale şi ulcele. Pe românii aceştia îi căutau nişte italieni, veniţi în Bihor zilele trecute să viziteze Parcul Natural Munţii Apuseni. Acel gen de oameni trebuie neapărat salvat, încercau ei să-i lămurească pe oficialii judeţului, pe acel soi de oameni abia aşteaptă să îl cunoască turistul occidental. Degeaba ai natură, dacă nu ai oamenii care întregesc peisajul. Natura poţi să o conservi, o declari zonă interzisă sau protejată şi s-a rezolvat problema. Mai greu e să ai grijă de oamenii care locuiesc în zone mirifice, dar extrem de sărace. Să îi convingi să nu plece, să-şi păstreze ocupaţiile tradiţionale, să fie ajutaţi financiar să-şi deschidă mici afaceri în turism.

Pentru că, spuneau ei, turismul de masă e pe ducă, iar în zonele protejate, cum sunt cele din Munţii Apuseni, nici nu este posibil. Peisajele spectaculoase de pe întreaga planetă pot fi cunoscute între două zboruri de avion. Cascada Niagara poate fi admirată de pe terasa hotelurilor, dar pieile roşii au dispărut demult din peisaj. Apusenii au peisaje mirifice şi peşteri pline cu gunoaie. Gunoiul poate fi curăţat, fără moţi însă, Apusenii nu ar mai fi Apuseni, doar nişte munţi, acolo...