Două cotidiane centrale au prezentat, săptămâna trecută, un document prin care preşedintele Traian Băsescu îi cerea, în 2005, democratului Gheorghe Dobre, pe atunci ministru al Transporturilor, să soluţioneze situaţia unei firme private de construcţii, care avea de recuperat creanţe de la CNCF CFR SA. Avem de-a face cu o nouă mărturie a existenţei unor cercuri de interese suspecte în preajma şefului statului, dar şi a implicării acestuia în favoarea lor. Faptul în sine este de natură să arunce o nouă urmă de îndoială asupra onestităţii demersurilor lui Traian Băsescu. Este cel de-al doilea bilet al lui Băsescu, după cel pe care l-a trimis fostului ministru al Economiei, Codruţ Şereş, şi care a fost făcut cunoscut de liderul conservatorilor, Dan Voiculescu. Preşedintele PC l-a acuzat, la momentul respectiv, pe Băsescu, de trafic de influenţă, pe motiv că i-ar fi solicitat lui Şereş să intervină în favoarea unui grup de interese reprezentat de societatea Alro Slatina. La această societate are acţiuni liderul PLD Theodor Stolojan, care nu a ezitat să distrugă formaţiunea politică din care a provenit, PNL, tocmai de dragul lui Băsescu. În istorioara celui de-al doilea bilet al lui Băsescu, apare numele fostului ministru Gheorghe Dobre, nume pomenit şi de premierul Călin Popescu Tăriceanu, atunci când, în urmă cu o lună, a vorbit prima oară despre interesele oligarhice de la Cotroceni. Tăriceanu declara atunci că omul de afaceri Dorinel Umbrărescu a fost trimis de către Băsescu la ministrul Dobre, pentru ca acesta din urmă să aibă grijă de el. “România are o economie care poate fi etichetată, în multe zone, drept o economie de privilegii, în care clientela politică a avut acces la resurse, iar oamenii obişnuiţi nu au avut şanse, pentru că nu au cunoscut politicieni”, acuza Băsescu, exact cu numai o zi înainte de publicarea în presă a celui de-al doilea billet. “Gura păcătosului adevăr grăieşte!”, spune un vechi proverb românesc, a cărui perenitate este confirmată şi de prestaţia preşedintelui României. Ne-am obişnuit, deja, cu ieşirile publice ale lui Traian Băsescu, a căror credibilitate este subminată de faptele sale. Nimic nou sub soare! Din prezenţa sa la Transporturi, a rămas o lozincă: “Aici sunt banii d-voastră!”, iar din cea în fruntea Capitalei, un strigăt patetic: “Daţi-mi un alt Consiliu!”, care s-a transformat acum în “Daţi-mi un alt parlament!”. Dacă se poate, unul ales prin vot uninominal. Aceasta este ultima găselniţă a unui preşedinte de stat european, care şi-a ridicat în cap întreaga clasă politică responsabilă. Ce legătură există între statutul de membră UE al României şi exigenţele cărora trebuie să le facă faţă, pe de o parte, şi modul în care se manifestă Traian Băsescu, pe de altă parte, numai corul lăudătorilor răsplătiţi cu sinecure grosolane şi cu posturi de ambasadori în marile capitale ne-ar putea explica. De altfel, propunerile halucinante de numire a lui Traian Ungureanu şi Sever Voinescu, editorialişti la „Cotidianul“, cunoscuţi pentru talibanismul opiniilor pro-Băsescu, drept ambasadori la Londra, respectiv Washington, dezvăluie onestitatea demersurilor intelighenţiei româneşti, care a făcut zid în jurul celui mai iubit fiu al mărilor. În fapt, dincolo de gargara preţioasă, avem de-a face cu aplicarea la vedere a principiului “serviciu contra serviciu”. În vreme ce şeful statului se înfăşoară în mantia albă a cruciadei contra corupţiei fără corupţi şi se apără de referendumul suspendării, opunându-i un alt referendum, în vreme ce mijloacele de informare pe care le controlează se chinuie să-l salveze de la alunecarea vertiginoasă pe toboganul sondajelor, iată că ies la iveală dovezi de necontestat ale implicării lui Traian Băsescu în activităţi exact de genul celor pe care le acuză steril. Jocul dublu al preşedintelui care pozează în campionul integrităţii, trecându-şi trecutul dubios sub tăcere - cine-şi putea imagina o obrăznicie ca aceea de a condamna comunismul tocmai cel care îi spunea lui Năstase, în campania electorală: Adriane, suntem doi comunişti? - jocul dublu, aşadar, a dat roade până când opinia publică nu a deschis ochii, sub presiunea dovezilor. Acestea se succed, iată, şi ne silesc să adaptăm o veche zicală la vremurile pe care le trăim: cine scoate biletul, de bilet va pieri!