Cine urmează după Kosovo?
Separatiştii albanezi se pregătesc să-şi declare independenţa, SUA şi majoritatea statelor UE sunt gata să o recunoască, doar Rusia se împotriveşte soluţiei unilaterale şi avertizează asupra pericolului unei reacţii în lanţ "în Balcani şi alte zone ale lumii", după cum declara ministrul de Externe, Serghei Lavrov, la expirarea datei-limită pentru negocierile dintre sârbi şi albanezi. Prin proclamarea independenţei statului kosovar, se creează un precedent extrem de periculos pentru lumea întreagă, dar mai ales pentru butoiul de pulbere al Europei, cum li se spune, pe drept cuvânt, Balcanilor. Se ştie că unii unguri din Voivodina, Transilvania şi estul Slovaciei au pretenţii separatiste, instigaţi fiind de Budapesta, iar încălcarea principiului inviolabilităţii frontierelor, consfinţit prin Actul Final al Conferinţei pentru Securitate şi Cooperare în Europa, semnat la Helsinki, în 1975, ar da apă la moară tuturor celor care luptă pentru ruperea de statele în care trăiesc, de la Ţara Bascilor şi Corsica, trecând prin zbuciumaţii Balcani, până în Transnistria şi Abhazia.
Întâmplător sau nu, Albania şi Kosovo ar fi singurele state din Europa cu populaţie majoritar musulmană. Cum au reuşit Albania, cu 70% populaţie musulmană, şi Kosovo, cu nouă locuitori din zece musulmani, să izbândească în Europa creştină şi în vremea petro-cruciadei? Iată o întrebare la care ar trebui să răspundă politicienii europeni, incapabili să anticipeze consecinţele pe termen lung ale unor decizii de moment şi să gestioneze o situaţie de criză care, rezolvată din faşă, n-ar fi ajuns simbolul dinamitării sistemului de drept internaţional.
Ciudat e că tocmai amărâţii de albanezi sunt pe cale să fie primii din zonă care îşi împlinesc visul unei ţări mari. Aşteaptă acelaşi lucru cei care tânjesc la o Bulgarie Mare, la Serbia Mare, Ungaria Mare, România Mare, Rusia Mare ş.a. Orice "mărire" de acest fel se face în dauna altor ţări, care nu vor întârzia să reacţioneze. Într-un singur cuvânt, asta se cheamă război. E un cuvânt care înspăimântă lumea, dar care a intrat de mult în vocabularul uzual al Casei Albe - singurul loc care contează pe harta lumii, o hartă aflată la cheremul intereselor şi ambiţiilor americane. Independenţa kosovarilor este răsplata pentru ajutorul lor la răsturnarea ultimului bastion comunist şi rusofil din Balcani, regimul Milosevic. Statalitatea acestei provincii, însă, este socotită şi soluţia optimă pentru a pune capăt haosului actual dintr-o zonă de două ori periculoasă: mai întâi pentru că şi-a câştigat tristul renume de gaură neagră a mafiilor internaţionale, dar şi pentru că se ştie ce pericol reprezintă un focar de conflict în care sunt angrenaţi musulmani. Incapacitatea de până acum a cancelariilor şi a armatelor occidentale de a-i controla pe kosovari ar trebui, însă, să fie un avertisment serios cu privire la ceea ce va urma.
Ce poate face România în această situaţie, ca stat ameninţat să fie printre primele afectate de suflul bombei Kosovo, ce distruge întregul edificiu organizaţional şi de drept construit după Al Doilea Război Mondial? În ciuda presiunilor, oficialii noştri au rămas pe poziţii, fiind relevantă în acest sens declaraţia premierului Călin Popescu Tăriceanu, dinaintea reuniunii de ieri a Consiliului European: "Nu vom recunoaşte un Kosovo independent, pentru că avem serioase rezerve în ceea ce priveşte modul în care acest statut trebuie acordat şi posibilele consecinţe asupra întregii regiuni a Balcanilor de Vest".
Rezervele României, Slovaciei, Ciprului şi Spaniei, opoziţia vehementă a Serbiei, care refuză trocul aderarea la UE în schimbul independenţei Kosovo, precum şi solidaritatea Rusiei cu Belgradul nu vor putea, însă, stopa alunecarea bulgărelui de zăpadă. O dată precedentul creat, singura întrebare realistă este: cine urmează după Kosovo?
Întâmplător sau nu, Albania şi Kosovo ar fi singurele state din Europa cu populaţie majoritar musulmană. Cum au reuşit Albania, cu 70% populaţie musulmană, şi Kosovo, cu nouă locuitori din zece musulmani, să izbândească în Europa creştină şi în vremea petro-cruciadei? Iată o întrebare la care ar trebui să răspundă politicienii europeni, incapabili să anticipeze consecinţele pe termen lung ale unor decizii de moment şi să gestioneze o situaţie de criză care, rezolvată din faşă, n-ar fi ajuns simbolul dinamitării sistemului de drept internaţional.
Ciudat e că tocmai amărâţii de albanezi sunt pe cale să fie primii din zonă care îşi împlinesc visul unei ţări mari. Aşteaptă acelaşi lucru cei care tânjesc la o Bulgarie Mare, la Serbia Mare, Ungaria Mare, România Mare, Rusia Mare ş.a. Orice "mărire" de acest fel se face în dauna altor ţări, care nu vor întârzia să reacţioneze. Într-un singur cuvânt, asta se cheamă război. E un cuvânt care înspăimântă lumea, dar care a intrat de mult în vocabularul uzual al Casei Albe - singurul loc care contează pe harta lumii, o hartă aflată la cheremul intereselor şi ambiţiilor americane. Independenţa kosovarilor este răsplata pentru ajutorul lor la răsturnarea ultimului bastion comunist şi rusofil din Balcani, regimul Milosevic. Statalitatea acestei provincii, însă, este socotită şi soluţia optimă pentru a pune capăt haosului actual dintr-o zonă de două ori periculoasă: mai întâi pentru că şi-a câştigat tristul renume de gaură neagră a mafiilor internaţionale, dar şi pentru că se ştie ce pericol reprezintă un focar de conflict în care sunt angrenaţi musulmani. Incapacitatea de până acum a cancelariilor şi a armatelor occidentale de a-i controla pe kosovari ar trebui, însă, să fie un avertisment serios cu privire la ceea ce va urma.
Ce poate face România în această situaţie, ca stat ameninţat să fie printre primele afectate de suflul bombei Kosovo, ce distruge întregul edificiu organizaţional şi de drept construit după Al Doilea Război Mondial? În ciuda presiunilor, oficialii noştri au rămas pe poziţii, fiind relevantă în acest sens declaraţia premierului Călin Popescu Tăriceanu, dinaintea reuniunii de ieri a Consiliului European: "Nu vom recunoaşte un Kosovo independent, pentru că avem serioase rezerve în ceea ce priveşte modul în care acest statut trebuie acordat şi posibilele consecinţe asupra întregii regiuni a Balcanilor de Vest".
Rezervele României, Slovaciei, Ciprului şi Spaniei, opoziţia vehementă a Serbiei, care refuză trocul aderarea la UE în schimbul independenţei Kosovo, precum şi solidaritatea Rusiei cu Belgradul nu vor putea, însă, stopa alunecarea bulgărelui de zăpadă. O dată precedentul creat, singura întrebare realistă este: cine urmează după Kosovo?
Kosovo apartine Sirbiei asa dupa cum Ardealul tot apartine Romaniei.
Nu incerca sa raspunzi provocarilor sec. XXI cu viziunea de sec XX si XIX, cu rezultatele falimentare pe care le stim din istorie. De ce nu scrii si de Germania Mare, Franta Mare si, ultima, dar nu cea din urma, Marea Britanie. Ai mai putea scrie de Uniunea Europeana si chiar de Nato ! Ca de Rusia si viziunea ei, chiar daca nu scrii, este foarte evidenta !