CJ Bihor, acuzat de "blat" cu Domeniul de la Balc
Conducerea Consiliului Judeţean Bihor este acuzată de către fostul senator av. Vasile Duţă că nu depune toate diligenţele pentru recuperarea patrimoniului judeţului şi manifestă dezinteres pentru valorile imobiliare, care ar trebui să reintre în proprietatea instituţiei. În speţă, intenţia OMV-Petrom de a vinde Castelul Balc este privită cu detaşare de către conducerea CJ Bihor, care, în opinia lui Duţă, trebuie să facă toate demersurile pentru a bloca această vânzare, în condiţiile în care OMV nu este proprietarul acestui domeniu, ci Statul Român, respectiv judeţul Bihor.
Blana ursului din pădure
Anunţul făcut de conducerea OMV privind vânzarea Castelului de la Balc la un preţ de pornire de 2,5 milioane de euro i-a trezit fostului senator Vasile Duţă un profund sentiment civic în legătură cu această poveste. Vasile Duţă susţine că OMV s-ar fi împroprietărit pe nedrept cu domeniul de la Balc, iar Statul Român a fost deposedat abuziv de un bun al său. Vasile Duţă susţine că el cunoaşte întreaga istorie a acestui imobil, motiv pentru care a declanşat această bătălie pentru readucerea castelului în proprietatea celor în drept. Castelul Balc a fost construit în anul 1890 de către groful Karalyi Tiborne. În perioada 1966-1975 acesta a funcţionat ca spital de recuperare. "În anul 1982, la 26 iunie, în baza unei solicitări scrise, venită din partea Trustului de extracţie Arad, prin adresa nr. 5923/14 iunie 1982, Consiliul Popular al judeţului Bihor, prin Biroul Permanent al Comitetului Executiv, emite Decizia nr. 353/1982, prin care se transmite bunul în administrarea acestei schele. Castelul a rămas în administrarea acesteia până în 1996, când, în urma unei acţiuni în constatare, înaintată la Judecătoria Marghita de către SNP Petrom, s-a dispus prin sentinţa civilă nr. 225 din 21 martie 1996 să se înscrie în CF ca proprietar Schela de Petrol Suplacu de Barcău. Însă printr-o acţiune în constatare nu se poate recunoaşte nimănui un drept de proprietate. În plus, prin Decizia 353/1982 a Consiliului Popular Judeţean Bihor, Schela de Foraj şi Extracţie primea Castelul doar în administrare, nu şi în proprietate", a arătat Vasile Duţă într-o scrisoare deschisă adresată lui Radu Ţîrle la 27 mai a.c.
Pe cont propriu
Avocat de profesie, Vasile Duţă a declanşat pe cont propriu o investigaţie privind situaţia juridică a acestui imobil şi susţine că are numeroase dovezi prin care ar putea aduce în proprietatea judeţului Castelul de la Balc. Singura lui condiţie e ca CJ Bihor să-l mandateze pentru a reprezenta judeţul în instanţă. "E munca mea. Eu deţin CF-ul, dar şi alte acte în original. Nu am cerut decât un onorariu simbolic de 10 lei şi, de asemenea, am fost de acord ca un jurist al CJ Bihor să stea alături de mine în instanţă. Din păcate, nu înţeleg de ce conducerea CJ Bihor tot tergiversează să ia o hotărâre în acest sens. CJ Bihor este responsabil pentru patrimoniul nostru şi preşedintele are obligaţia să acţioneze în acest sens", a adăugat Duţă, nemulţumit de lipsa de reacţie a lui Ţîrle.
Conducerea CJ o dă cotită
Cu toate că au avut două runde de întâlniri, conducerea CJ Bihor se fereşte să dea curs solicitării avocatului Vasile Duţă, invocând fel şi fel de scuze. Dacă, iniţial, singurul obstacol invocat de Ţîrle era legat de necesitatea promovării unei hotărâri a CJ în vederea mandatării lui Duţă pentru a reprezenta judeţul în acest proces, ulterior, conducerea CJ Bihor afişează o tot mai mare rezervă pentru recuperarea acestui imobil. "Este prematură discuţia cu privire la reprezentarea în instanţă a unităţii administrativ-teritoriale, atâta timp cât nu există o hotărâre a CJ cu privire la promovarea unei acţiuni pentru Castelul Balc. În măsura în care autoritatea judeţeană deţine înscrisuri prin care să probeze calitatea sa de proprietar sau alte înscrisuri prin care să se justifice interesul în cauză, în mod logic devine parte în proces. În prezent CJ Bihor nu deţine înscrisuri din care să rezulte că ar fi avut vreodată calitatea de proprietar. Şi în scrisoarea deschisă către conducerea CJ Bihor domnul avocat Duţă vorbeşte despre Statul Român ca fiind proprietarul acestui imobil. În litigiile privitoare la dreptul de proprietate asupra bunurilor din domeniul public, statul este reprezentat de Ministerul Finanţelor, iar unităţile administrativ-teritoriale, de către CJ, care dau mandat scris, în fiecare caz, preşedintelui CJ (Legea 213/1998, art. 12)", se arată în răspunsul oferit de CJ Bihor în legătură cu problema ridicată.
Na-ţi-o frântă că ţi-am dres-o
Un răspuns mai degrabă diplomatic, care însă vine să sublinieze lipsa de preocupare a conducerii judeţului faţă de această problemă. Desigur, instanţa de judecată ar putea constata o eventuala lipsă a calităţii procesuale, dar acesta este un risc pe care CJ Bihor trebuie să şi-l asume, nu să bage capul în nisip capitulând înainte de luptă. Nimeni nu îi va reproşa lui Ţîrle că a făcut diligenţele pentru a întregi patrimoniul judeţului, însă, cu siguranţă, bihorenii îl vor sancţiona pentru că nu a încercat şi îl vor acuza că este un prost administrator al judeţului.
Cum scrisoarea deschisă înaintată de avocatul Vasile Duţă preşedintelui CJ Bihor pe data de 27 mai nu a primit niciun răspuns, fostul senator s-a mulţumit să comenteze doar răspunsul oferit de această instituţie cotidianului Crişana. "Articolul 12 din Legea 213/1998 invocat de juriştii CJ Bihor nu face decât să sublinieze faptul că CJ Bihor poate promova un astfel de proces. Articolul face referire la dreptul de administrare, nu de proprietate, cum greşit au interpretat nespecialiştii de la CJ Bihor. Prin răspunsul oferit trebuie încă o dată să constatăm lipsa de profesionalism a acestei direcţii juridice de la CJ Bihor. CJ Bihor a fost parte în acţiunea în constatare promovată în 1996, însă, prin nerecuperare, a acceptat ca această societate să preia Castelul Balc. Din păcate, în urma demersurilor făcute, constat cu amărăciune că pe aleşii noştri nu-i interesează decât propria pungă. Cel care vine să le ofere ajutorul, sine pecunia, este hulit şi dispreţuit. Dacă iniţial am cerut 10 lei, acum le cer un onorariu de 9.999 euro, ofertă care se va dubla din două în două săptămâni. Banii îi voi dona Secţiei de oncologie pediatrică", a mai adăugat Vasile Duţă.
Deşi conducerea CJ Bihor se fereşte să se implice în această problemă, reprezentantul în teritoriu al Guvernului, cel care asigură legalitatea deciziilor luate în judeţ, prefectul Gavrilă Ghitea, s-a angajat să susţină acest demers de recuperare a acestui valoros imobil. "Mi se pare normal să ne arătăm interesaţi de recuperarea unui imobil, care ar putea să intre în patrimoniul judeţului nostru. Dacă Instituţia Prefectului judeţului Bihor poate sprijini acest demers o vom face. Voi discuta cu preşedintele CJ Bihor ce anume se poate face cu acest obiectiv", ne-a declarat Gavrilă Ghilea.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.