Revoltele din Moldova şi abuzurile flagrante comise de regimul Voronin developează chipul urât al Europei: cinică, indiferentă, stupidă în relaţia cu micul stat terorizat de la periferia Uniunii. Dramele de la Chişinău au fost şi un test picat de mulţi politicieni români: universul lor începe şi se termină cu Băsescu, dincolo de el nu mai există viaţă. Ne-au spus ceva şi despre televiziunile de ştiri din România: încremenite în marele proiect Gigi Becali. Traian Băsescu a trecut onorabil un moment dificil, discursul său fiind apreciat ca fiind corect până şi de marele său adversar politic, Adrian Năstase. Însă adevăraţii eroi sunt la Chişinău: cei doi tineri ucişi, studenţii bătuţi măr de miliţia comunistă, ziariştii liberi, bravul primar Dorin Chirtoacă.

Cele mai sinistre probe de miopie politică vin în aceste zile de la Consiliul Europei şi OSCE. Cele două instituţii ar fi trebuit să denunţe primele crimele, abuzurile şi încălcarea grosolană a unor drepturi fundamentale în Republica Moldova. Nesocotirea lor n-a început în 7 aprilie, ci au devenit un mod de guvernare la Chişinău în ultimii opt ani. Cu toate acestea, dacă veţi citi rapoartele Consiliului Europei, veţi constata că ele descriu Republica Moldova ca pe o democraţie funcţională, cu ceva probleme la capitolul justiţie, libertatea presei, societate civilă, corupţie şi crimă organizată, dar totuşi o democraţie.
Din calcul meschin, UE i-a validat în timp pe Voronin şi partidul său comunist ca parteneri legitimi, deşi acţiunile sale plasează Moldova în categoria statelor din lumea a treia. Comisia Europeană şi-a deschis la Chişinău o misiune, UE are un reprezentant special. Adevărul brutal e că UE n-a avut niciodată şi nu are vreun interes să integreze în spaţiul său o ţară săracă, cu patru milioane de locuitori din care jumătate rusofili, ci să o menţină într-o zonă gri, un spaţiu tampon între graniţa sa din Est şi Rusia.
Iar acum Moscova pare decisă să-şi recupereze integral fostul satelit, iar Voronin a renunţat să mai mimeze orice urmă de europenism. Pusă în faţa noilor realităţi de la Chişinău, UE reacţionează excesiv de prudent, OSCE ţine lecţii penibile de jurnalism, Consiliul Europei abia astăzi se îngrijorează de "pretinsele violări ale drepturilor omului, însoţite de alegaţiile de detenţie a unui număr mare de persoane, inclusiv copii". UE, la fel ca Statele Unite, reacţionează selectiv atunci când drepturile fundamentale sunt încălcate în afara sferei sale de interes.
Dar UE poate fi trezită. Singura reţetă de însănătoşire a Republicii Moldova este cea prescrisă de primarul Chişinăului, Dorin Chirtoacă. Consiliul Europei va trebui să modifice indicele de ţară al Republicii Moldova. UE va trebui convinsă să nu mai pună semnul egal între regimul comunist de la Chişinau şi democraţie, ci să se raporteze la el ca la un regim totalitar, care îşi terorizează propriii cetăţeni. Numai că delegitimarea regimului cere timp şi un intens lobby politic. Mecanismele instituţionale se mişcă greoi. Ca să ajungă la CEDO, victimele represaliilor de la Chişinău trebuie mai întâi să aştepte verdictul instanţelor interne şi să epuizeze toate căile de atac.
Altfel spus, moartea celor doi tineri, cele câteva zeci de cazuri de studenţi brutalizaţi de autorităţi vor trebui judecate mai întâi de justiţia controlată de comuniştii lui Voronin. Abia apoi, victimele vor putea apela la CEDO şi, ulterior, la Haga, dacă vor dori ca autorii abuzurilor să plătească pentru crime împotriva umanităţii. Tot acest proces poate dura însă ani buni. În absenţa unor sentinţe clare, comuniştii vor câştiga timp. Prin urmare, pe lângă modificarea raporturilor instituţionale dintre UE şi Republica Moldova, un obiectiv imposibil de atins peste noapte, e nevoie de radicalism şi intoleranţă politică, de denunţarea imediată şi continuă a abuzurilor comise de regimul Voronin.
De acum încolo nu mai e loc pentru diplomaţie cu Voronin, cum sugerau unii politicieni români. L-am auzit pe Varujan Vosganian certându-l pe şeful statului pentru tonul agresiv. E tot ce a înţeles domnia sa din ce se întâmplă la Chişinău. Lipsiţi de viziune şi simţ istoric, politicienii români n-au avut nimic de spus despre Moldova. Cine tace astăzi complice sau are ceva de negociat face indirect jocul Moscovei.
Dacă îi dezbraci de Băsescu, dacă le scoţi numele lui din vocabular, politicienilor români nu le rămâne nimic. Din acest motiv, revoltele din Moldova nu sunt altceva pentru ei decât expresia eşecului său în politica externă: când tace greşeşte iar când vorbeşte spune prostii. Băsescu e vinovat chiar şi de nebunia lui Voronin.
Dramele moldovenilor? Un detaliu. Abuzurile lui Voronin? N-au auzit de ele. Până şi Adrian Năstase a avut puterea să admită că discursul lui Traian Băsescu din Parlament a fost corect. Dar a fost ceva mai mult decât atât: corect, coerent şi curajos. A arătat că Traian Băsescu are capacitatea, în situaţii excepţionale, să se ridice la înălţimea funcţiei sale, să se comporte ca un adevărat şef de stat sau să tacă strategic dacă situaţia o cere.

Televiziunile de ştiri din România s-au arătat mai departe infinit mai preocupate de soarta lui Gigi Becali, arestat pentru sechestrare şi tortură, decât de dramele sutelor de cetăţeni de lângă ei, sechestraţi şi torturaţi de conducătorii lor. Înainte de cortina de fier care coboară încet, încet pe Prut, europenii şi pigmeii politici de la Bucureşti ridică între ei şi poporul blestemat de istorie de sub fereastra lor o cortină de vorbe goale.