Politicienii noştri nu reuşesc să se pună de acord asupra unei noi legi electorale, care să elimine sistemul de vot pe liste. De câţiva ani, se tot lucrează, se negociază, se analizează. Iar când e să se adopte, se epuizează. Alte legi au parte de o soartă mai norocoasă. Legea pensiilor s-a votat urgent, fără nicio dezbatere prealabilă (şi de ce să n-o promulge, când bani de la buget ea mulge?). Cu cât se apropie viitoarele alegeri, cu atât apare tot mai clară distincţia între legile “norocoase”, care trec foarte uşor, şi cele “nenorocite”, cum e cea asupra adoptării votului uninominal. Ar fi desigur mai potrivit să folosim termenul de “lege electorală” pentru cele din prima categorie. Conştientă de dificultăţile adoptării unei astfel de legi nenorocite, comisia Voicu a ales principiul avansării pas cu pas. Acesta funcţionează cam aşa: când la o reuniune a comisiei se spune o frază pe care n-o contestă nimeni, dl. Voicu face o declaraţie publică cum că “comisia a mai făcut un pas”. Primul pas a fost făcut când comisia însărcinată cu schimbarea sistemului de vot a căzut de acord - în unanimitate! - asupra schimbării sistemului de vot. După o serie de alţi paşi importanţi, pe care i-am uitat, iată că s-a ajuns la un alt acord notabil. S-a hotărât ca în preambulul legii electorale să fie înscrisă legea lui Murphy din titlu. Iniţiatorul acestei modificări importante a fost, fireşte, partidul, care se ocupa cu iniţiativele legislative, adică PSD-ul. Nu ştiu exact cine a fost la originea proiectului, dar stilul seamănă grozav cu cel al dlui Hrebenciuc. Modalităţile de aplicare a legii zăpăcelii au apărut imediat. Când partidele păreau că au găsit un acord de principiu asupra sistemului de vot APD, reprezentantul PSD în comisie, dl. Stanciu, a propus un al doilea, iar colegul de partid şi de comisie, dl. Nicolicea, un al treilea. Zăpăceala a fost desăvârşită când Mircea Geoana, încercând să elimine divergenţele dintre subordonaţii săi, a propus un compromis format din câte un sistem pentru fiecare cameră, unul, al dlui Nicolicea, iar celălalt, nemaidiscutat până atunci. Mai mult, dl. Geoană a declarat că în lipsa unui acord asupra sistemului pe care tocmai îl scosese din joben, partidul său va declanşa (naiba ştie cum) un referendum. Astfel, şeful PSD a descoperit o soluţie creativă pentru susţinerea legii lui Murphy: compromisul ultimativ! Iniţiativa PSD s-a bucurat de un succes nebănuit nu numai în rândul partidelor de opoziţie (pardon, voiam să spun al celorlalte partide), ci şi în mass-media. De pildă, când dl. Nicolicea a pledat pe un post TV împotriva sistemului APD, folosind diverse argumente inepte, dl. Berceanu l-a contrazis spunând alte inepţii tot despre sistemul APD (a spus, spre exemplu, că în sistemul sus-citat vreo 40 de deputaţi sunt aleşi pe o listă naţională, ceea ce nu se întâmplâ decât în cazul în care un partid obţine peste 60% din sufragii!). În mod vizibil, dl. Berceanu nu prea era la curent cu sistemul susţinut de propriul partid, despre care venise să discute în emisiune. În schimb, pentru zăpăcirea telespectatorilor, experienţa sa politică s-a dovedit suficientă. Nici moderatorii emisiunii în cauză n-au fost capabili să poarte un dialog lămuritor cu dl. Nicolicea, propunând fiecare câte o măsură pentru reformarea clasei politice şi zăpăcirea auditoriului. Unul a pledat pentru alegeri interne în partide, iar celălalt pentru referendumuri la jumătatea mandatului prin care un deputat să poată fi revocat. Primul lucru care trebuie spus despre alegerile interne este că ele nu şi-ar avea locul în condiţiile în care sistemul de vot pentru alegerile parlamentare ar fi uninominal. Mai ales că un candidat uninominal trebuie să fie numit de conducerea partidului, pentru ca, odată ales parlamentar, să fie fidel atât alegatorilor care l-au ales, cât şi partidului care l-a numit şi susţinut. Referendumurile la jumătatea mandatului pot fi utile dacă înlătură unu sau doi parlamentari nepopulari. Dar, dacă, astfel, se demit în loc de doi treisute douăzeci şi doi, atunci ele echivalează, de fapt, cu nişte alegeri anticipate. Ceea ce nu ţine de legea electorală, ci presupune schimbarea Constitutiei. Şi încă un argument al detractorilor votului uninominal, care se bazează pe premiza falsă că un sistem proporţional e un sistem corect. Unul dintre scopurile introducerii unui sistem uninominal este asigurarea unor majorităţi largi şi evitarea unor minorităţi de blocaj. Când în republica civilizată franceză s-a renunţat la sistemul pe liste în favoarea celui uninominal, n-a fost din motive de hahalere, ci fiindcă guvernele rezultate din sistemul pe liste erau foarte instabile. Nu ştiu însă dacă mai au rost argumentele împotriva unei astfel de majorităţi, care, cu bună ştiinţă sau din ignoranţă, a ales metoda zăpăcirii publice. Susţinută de toată lumea, reforma sistemului de vot avansează - vorba dlui Voicu - pas cu pas. Către groapă.