20 aprilie 1919 este o zi de referinţă pentru istoria oraşului Oradea. Publicul orădean cunoaşte semnificaţia evenimentului. Atunci s-a reuşit eliberarea urbei de pe Crişul Repede şi intrarea sa de drept în componenţa României Mari, aşa cum stabiliseră delegaţii români la Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia de la 1 decembrie 1918. Eliberarea oraşului s-a realizat în ziua de Paşti a anului 1919 şi tocmai de aceea momentul are conotaţii aparte. Se poate spune o dată în plus că poporul român a înviat în momentul intrării armatelor române în oraş.

Unul dintre cei care au trăit pe viu intrarea Armatei Române în Oradea a fost episcopul vicar Roman Ciorogariu. El descrie cu vie emoţie derularea evenimentelor: "Pe când am ieşit eu de la biserică, la ora 11 şi jumătate, se iveşte prima patrulă de roşiori, în frunte cu locotenentul Teodorescu, împodobiţi cu lilieci, floarea primăverii. Publicul imens, adunat pe piaţă, crezând că sunt francezii (...) erupe în frenetice Vive la France; soldaţii îi răspund Vive la România". Nu numai locuitorii români au primit cu satisfacţie sosirea Armatei Române. O parte a populaţiei maghiare a văzut în soldaţii români un alt fel de satisfacţie, lichidarea regimului lui Kun Bela, care a răvăşit oraşul vreme de o lună. Nu puţini au fost locuitorii de origine maghiară din Oradea, care, aşa cum subliniază acelaşi Roman Ciorogariu, s-au arătat "extasiaţi şi nu înceată din Éljen a román handsereg (Trăiască Armata Română)". Pentru aceştia, eliminarea bolşevismului era similară libertăţii aduse de Armata Română. De altfel, şi autorităţile maghiare ale oraşului, în primul rând, prefectul poliţiei Jánosi, şi-a dat tot concursul pentru lichidarea bolşevismului din Oradea. Pentru aceasta nu a ezitat să ia măsuri de împiedicare a celor 10 batalioane de soldaţi "roşii" (bolşevici), care plecaseră de la Szolnok spre Oradea în vederea sprijinirii unei contraofensive a "roşiilor", regrupaţi la vest de Oradea. Întăririle nu au mai venit, iar Oradea a scăpat de consecinţele unor confruntări distrugătoare. Aceasta şi datorită prefectului poliţiei, Jánosi. Conlucrarea comunităţii române şi celei maghiare a continuat şi la nivelul cel mai înalt. Primarul Rimler Karoly şi câţiva consilieri locali maghiari li s-au alăturat lui Coriolan Pop şi lui Iustin Ardelean, importanţi lideri ai comunităţii româneşti din oraş, pentru a-l întâmpina pe generalul Traian Moşoiu la uzinele de apaduct. Rimler Karoly a dat asigurări că oraşul primeşte în linişte Armata Română şi a cerut ocrotirea acestuia de distrugeri, fapt care s-a şi întâmplat de altfel. Rimler Karoly s-a dovedit un bun gospodar al urbei. Tocmai de aceea el a fost confirmat în funcţie de autorităţile române, de către Aurel Lazăr personal, însărcinat de Consiliul Dirigent cu instalarea administraţiei române în Bihor. La 23 mai 1919  acesta a făcut oficiile de gazdă unui eveniment deosebit: vizita familiei regale române (regele Ferdinand şi regina Maria). Fiind bolnav, în iunie 1919, Rimler Karoly a renunţat la funcţie şi a cerut pensionarea. Prin acestea şi prin multe altele, momentul 20 aprilie 1919 este unul exemplar. Atunci când există interese comune, comunităţile etnice pot conlucra în condiţii excelente, dincolo de orice asperităţi, unele chiar istorice. Cu acel prilej, Armata Română şi administraţia locală maghiară au dat dovadă de înţelepciune, reprezentând un model de cum pot fi rezolvate problemele în momente de cumpănă.