Raţiunea de a fi a învăţământului este formarea de oameni apţi de a stăpâni adevărurile şi realitatea, la nivelul la care a ajuns în acel moment cunoaşterea umană.

Adică, absolvenţii fiecărei generaţii trebuie să fie adaptaţi societăţii timpului lor şi, ca generaţie, să stăpânească aplicativ fiecare dintre necesităţile societăţii acelui moment: ştiinţifice, culturale, tehnice, profesionale etc. Rezultă că învăţământul trebuie să fie un sistem dedicat performării tinerilor pe categorii, dedicaţi câte unui domeniu, câte unei necesităţi. Adică, ai nevoie de muzicieni? Trebuie să ai şcoli de muzică şi conservatoare. Ai nevoie de electricieni? Trebuie să ai şcoli care să-ţi formeze electricieni compleţi şi stăpâni pe meserie. Ai nevoie de tăbăcari? Trebuie să ai şcoli performante de tăbăcărie etc. Are Ministerul Învăţământului un inventar al actualelor necesităţi ale societăţii româneşti? După ceea ce se vede în practică, nici măcar nu s-a gândit la aşa ceva. În al doilea rând, dacă am nevoie la nivel de ţară de, să zicem, 5000 de electricieni, nu voi califica 10.000, pentru că voi falimenta. Ori mă va costa şcolarizarea şi vor pleca din ţară ca să lucreze pentru alţii, pe care astfel îi subvenţionez, ori vor lucra altceva, adică necalificat şi neperformant. Dacă am nevoie de 1000 de medici pe an nu voi produce 2000. Nu doar în ideea de pagubă financiară, dar cine îşi exportă tineretul, cine îl pregăteşte nu pentru a găsi loc de muncă în ţară, ci în străinătate, acela îşi exportă viitorul şi se îndreaptă spre faliment naţional. Cum stăm noi la ora actuală? Am avut şcoli profesionale performante? Ce am făcut cu ele? Am experimentat reforme? Cu ce rezultat? Producem doar licenţiaţi? Ce fel de licenţiaţi? Ce ştiu să facă? Care este nivelul pregătirii lor când îşi ridică ţidula-diplomă? Păi, nenorociţi reformatori, se ştie de când lumea că oamenii se deosebesc din naştere în ceea ce priveşte potenţialul cognitiv şi de dezvoltare. Unul poate ajunge inginer inventator şi ar fi păcat de la Dumnezeu să rămână la lopată. Altul ar putea fi un tâmplar de lux, un performant, dar doar atât. Ar însemna să-ţi baţi joc de el să-l califici, să zicem, matematician, unde ar ajunge un prost. Deci, orice tineret, de oriunde, este format din indivizi stratificaţi pe categorii de talente şi pe nivele de aptitudini. Aceasta cere şi orice societate corectă: "Daţi fiecărui tânăr posibilitatea de a fi maxim ceea ce poate fi în domeniul care i se potriveşte şi unde este nevoie de el". A-l obliga, prin sistem şi reglementări, să fie ceea ce nu poate fi înseamnă a scoate de pe banda rulantă a învăţământului un rebut şi, în final, a-ţi bate joc de el. Un croitor de geniu valorează cât orice alt profesionist de geniu. Contează la ce nivel te situezi în meseria sau profesia ta.
Am avut noi un învăţământ performant? Altfel, cum am fi ajuns între primele cinci naţiuni ale lumii (şi suntem printre ei o naţiune pitică!) la olimpiadele elevilor. Altfel, cum ar fi făcut faţă performant toţi profesioniştii care au emigrat în lumea largă? La ora actuală, există mai mulţi doctori, ingineri şi universitari români în lumea largă decât în România. Ţara nu a reuşit să-i reţină, pentru că nu are gospodari, pentru că e gospodărită de politicieni. Deci am avut un învăţământ normal conceput şi cu performanţe ce nu pot fi negate, cu defectele lui, desigur. El trebuia adaptat la noul tip de societate, înlăturate defectele şi performat. În loc de aşa ceva, bezmetici de extracţie politică, au "reformat", au "modernizat", au "experimentat" etc. într-un cuvânt au dezorganizat şi batjocorit sistemul educaţional.

Învăţământul înseamnă viitorul unui popor. Abia după ce sunt respectate aceste câteva idei esenţiale, învăţământul poate fi îndrumat spre raţiunea lui de a fi şi abia după ce se respectă raţiunea lui de a fi se poate trece la performarea lui.