Eminescu și biserica neamului românesc

Despre rolul Bisericii în istoria poporului român au scris de-a lungul veacurilor ziariști și istorici, academicieni, oameni politici și oameni de litere, de la Nae Ionescu sau Pamfil Șeicaru la George Damian sau George Enache, de la Nicolae Iorga sau Gheorghe I. Brătianu la Șerban Papacostea, Răzvan Theodorescu sau Ioan Aurel Pop, de la Caragiale sau Eminescu la Eugen Ionescu, Nicolae Steinhardt sau Alexandru Paleologu. În fiecare an, mijlocul lunii ianuarie ne oferă prilejul de a ne bucura, mai mult ca de obicei, de întâlnirea cu poetul, care s-a identificat cu sufletul neamului românesc, Mihai Eminescu! Am asistat în ultimul timp la adevărate mascarade la adresa Bisericii Ortodoxe și a slujitorilor ei, la manipulări ordinare, jenante de-a dreptul, de care nici bolșevicii n-au fost capabili. Detractorilor Bisericii Neamului Românesc le propunem o scurtă întâlnire cu publicistica marelui poet, privitoare la rolul Bisericii în istoria poporului român. Mihai Eminescu s-a numărat printre scriitorii și gazetarii care au luat atitudine față de invectivele la adresa Bisericii. Iată ce scria marele poet în ziarul Timpul din 2 februarie 1879: „Biserica răsăriteană e de optsprezecesute de ani păstrătoarea elementului latin de lângă Dunăre. Ea a stabilit și unificat limba noastră într-un mod atât de admirabil încât suntem singurul popor fără dialecte propriu-zise; ea ne-a ferit în mod egal de înghițirea prin poloni, unguri, tătari și turci, ea este încă astăzi singura armă de apărare și singurul sprijin al milioanelor de români cari trăiesc dincolo de hotarele noastre. Cine-o combate pe ea și ritualele ei poate fi cosmopolit, socialist, nihilist, republican universal și orice i-o veni în minte dar numai român nu e". Mihai Eminescu a fost un adevărat patriot, un scriitor și un gazetar care și-a pus sufletul și crezul său pe altarul neamului, a fost luptătorul dârz care și-a asumat sarcina de a fi  purtătorul flăcării libertății și unității neamului românesc. N-a fost omul compromisului. De aceea nu-l pot ierta unii sfertodocți din cultura română de astăzi. Nu e de mirare că a fost catalogat ultranaționalist, xenofob, reacționar, extremist sau antisemit, iar mai nou, ateu. Cum să fie catalogat altfel poetul care a scris „Doina" și „Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie?".  Cum poate fi etichetat altfel decât alcoolic, afemeiat, sifilitic, cel care își apără ființa Neamului și Biserica în fața trădătorilor? Cum să fie iertat și cinstit Eminescu de onegiștii lui Soros când în ziarul Timpul din 14 august 1882 Eminescu scria: „Disprețuind biserica noastră națională și înjosind-o, atei și francmasoni cum sunt toți, ei ne-au lipsit de arma cea mai puternică în lupta națională; disprețuind limba prin împestrițări și prin frazeologie străină, au lovit un al doilea element de unitate; disprețuind datinile drepte și vechi și introducând la noi moravurile statelor în decadență, ei au modificat toată viața noastră publică și privată în așa grad încât românul ajunge a se simți străin în țara sa proprie".  Evident că Eminescu  nu corespunde prin atitudinea sa principiilor „politically correct terms", atât de dragi celor care mănâncă varză de Bruxelles. Cu siguranță Eminescu trebuie aruncat în lada de gunoi a istoriei pentru că ține la „datini vechi" și la „biserica noastră națională" și nu și-ar împropria cu siguranță „halloween" sau „valentine's day" într-o veselie nebună.

Nu știu câți români îl mai iubesc cu adevărat pe Eminescu sau se identifică cu personalitatea marelui poet. În aceste zile toți cei care îl iubesc și cinstesc pe Mihai Eminescu vor reciti cu siguranță din opera marelui poet sau vor depune o floare la statuia acestuia și vor crede cu adevărat că Eminescu este nemuritor pentru neamul românesc. Alții vor privi cu speranță spre politrucii și tehnocrații Europei care vor adânci România și mai mult în dezmățul imoral și economic. În chip profetic, Eminescu scria: „Înaintea negrei străinătăți care împânzește țara cad codrii noștri seculari și, împreună cu ei, toată istoria, tot caracterul nostru. Moartea, decreșterea populației îndeplinește apoi restul: stârpirea fizică a neamului românesc". Cine să-l ia în serios pe Eminescu?

Preot Ion Alexandru MIZGAN