În vreme ce pe scena politică se desfăşoară, la cote din ce în ce mai hilare, circul transformat în drog naţional, realitatea obiectivă, cea de dincolo de ecranele televizoarelor, îşi arată colţii. Mii de muncitori au ieşit, zilele trecute, în stradă, protestele luând, la Galaţi, o turnură violentă. La rândul ei, natura nu pare dispusă să ne răsfeţe nici în această primăvară. În acest timp, departe de problemele reale ale României, preşedintele şi partidele se întrec în asumarea rolului principal în spectacolul schizofrenic pe care ni-l oferă de la alegeri încoace. Circa 2000 de angajaţi de la fostul Sidex Galaţi au luat cu asalt, săptămâna trecută, birourile administraţiei, revoltaţi de refuzul patronatului de a le majora salariile. Urmându-le exemplul, 500 de muncitori de la Uzina de Mecanica Fină de la Sinaia au oprit lucrul şi au ieşit în stradă. Asemeni lor, au declanşat, în ultima perioadă, acţiuni de protest braşovenii de la Tractorul, Rulmentul şi IAR, făgărăşenii de la Nitramonia, foştii angajaţi bucureşteni de la Republica, tipografii olteni sau angajaţii fabricii de bere din Drobeta Turnu Severin. Cauza principală, în majoritatea cazurilor, dincolo de particularităţi, o reprezintă eşecul negocierilor pentru încheierea contractelor colective de muncă, din cauza refuzului patronatului de a majora salariile. I se adaugă, însă, şi atitudinea dispreţuitoare a patronatului, fapt ce a şi provocat revolta dură de la Galaţi. Aşa cum ne-a obişnuit în ultimii ani, natura începe să-şi facă iar de cap. Zece judeţe au fost deja afectate de furtuni şi de precipitaţii abundente, iar altele sunt pe cale de a cădea pradă inundaţiilor. În lipsa vreunor măsuri concrete, luate de autorităţi de anul trecut până acum, e posibil ca, în cazul unor ploi masive, să avem de-a face, iarăşi, cu sate rase de pe faţa pământului şi cu oameni rămaşi pe drumuri. Starea de nemulţumire ce domneşte în întreaga ţară nu ajunge, din păcate, şi la urechile aleşilor şi ale guvernanţilor, care, ca într-un film absurd, îşi duc mai departe lupta pentru putere, mascând-o sub paravane devenite de mult transparente. Vitregiile naturii şi capriciile patronilor îşi au, însă, victima lor precisă: omul de rând, lăsat de izbelişte în calea tuturor necazurilor posibile. În acest timp, încolţit din toate părţile, preşedintele Băsescu se dă peste cap să-şi păstreze rolul de primadonă a vieţii politice româneşti. Drept urmare, a convocat partidele la Cotroceni, pentru consultări inutile din start. Spre dezamăgirea multora, liderii formaţiunilor parlamentare, cu excepţia PRM, au acceptat să facă jocul şefului statului, mimând un dialog ale cărui punţi fuseseră, de fapt, de mult dinamitate tocmai de cel care încearcă, acum, să renunţe, de dragul imaginii, la postura de preşedinte-jucător, în favoarea celei de arbitru. Făcut de râs de fostul său consilier pe care l-a numit, împotriva oricărei logici, şef la Serviciul de Informaţii Externe, post din care Săftoiu a trebuit să plece cu coada între picioare, îngenuncheat de premierul Tăriceanu, care, sătul să tot aştepte bunăvoinţa Cotrocenilor, şi-a luat Externele în subordine, cu oamenii de bază din Guvern, Blaga şi Macovei, puşi la zid pentru fapte care, în orice democraţie autentică, s-ar solda cu demisii de onoare urgente - purtând, aşadar, toată această povară a ultimelor evoluţii ce-i sunt ostile, Traian Băsescu a devenit, practic, echivalentul regelui de pe tabla de şah. Târându-şi, de la o zi la alta, şontâc-şontâc, coroana ameninţată, lipsit şi de bruma de autoritate morală ce-i era conferită de instituţia prezidenţială, pe care a compromis-o, el este prizonierul propriilor iniţiative năstruşnice, scăpate de sub control şi întoarse, ca un bumerang, împotriva celui de la care au pornit. Se vehiculează două scenarii la care ar mai putea recurge şeful statului, asupra căruia planează, tot mai ameninţătoare, şi sabia suspendării. Astfel, a fost lansată ipoteza demisiei şi a câştigării, apoi, a alegerilor prezidenţiale, în vreme ce un alt scenariu readuce în atenţie alegerile parlamentare anticipate. În fapt, e greu de crezut că Băsescu îşi va asuma riscul unei abdicări, oricât ar fi ea de spectaculoasă, şi pe cel al consultării populare ulterioare. La fel cum e greu de crezut că partidele vor cădea în plasa crizei politice majore, pe care o forţează preşedintele în speranţa că vor deveni inevitabile anticipatele. Mai degrabă, vom asista, până la toamnă cel puţin, la acelaşi circ ieftin, complet rupt de problemele reale ale ţării. Un circ care convine protagoniştilor, dependenţi de disputele politicianiste ca de aer, dar care exasperează România profundă şi ignorată. Aşa că e foarte probabil să vedem, în perioada următoare, tot mai mulţi oameni amărâţi izbind cu pumnul în masă pentru a-şi obţine dreptul la o viaţă decentă.