Despre stabilitatea politică, în sensul menţinerii acesteia, s-a discutat în mod constant de peste 20 de ani, iar în ultimii ani, cu accente deosebite. Fireşte însă că stabilitatea politică a fost şi este asociată numai cu efectele pozitive vizând stabilitatea economică, financiară, monetară, socială etc. Cât priveşte însă beneficiarii dividendelor acestei stabilităţi este greu de calculat, cât profită societatea şi cât puterea care o invocă.

Un lucru este însă cert. Actuala putere se agaţă cu disperare de putere şi luptă pentru asta cu orice preţ, făcând abstracţie şi de interesul naţional. Stabilitatea administrativă, însă, nu a fost invocată niciodată în această perioadă de referinţă, iar importanţa sa nu este mai mică. Dimpotrivă, pe termen lung, perenitatea structurilor administrativ-teritoriale poate fi mai importantă. Or, din această perspectivă, după Constituţie, care reglementează sistemul politico-social al statului, cea mai importantă lege este aceea a organizării administrative a teritoriului, iar aceasta nu poate fi adoptată decât în condiţii apropiate de procedură şi cvorum. Faţă de importanţa cardinală a reorganizării administrativ-teritorale, este de neimaginat reacţia nesemnificativă a societăţii româneşti: partide politice, sindicate, media, intelectualitate şi societate civilă, specialişti din administraţie, dar nu în ultimul rând cetăţeni - contribuabili şi alegători. Mai mult, raportat la complexitatea unor astfel de modificări majore, sporadicele dezbateri şi opinii publice nu sunt aplicate, sunt nefondate şi chiar neprofesionale. Aşadar, pe lângă lipsa unui proiect clar fundamentat şi unitar, agreat de majoritatea clasei politice şi populaţie, fără de care o dezbatere legislativă sau analiză în media ar fi lipsită de obiect, problema de fond care rămâne este modificarea în regim de urgenţă a principalei legi organice a administraţiei, fără consultare şi dezbatere publică, prin impunerea în Parlament a unui proiect de lege, inclusiv prin procedura asumării răspunderii guvernamentale. În acest sens, la începutul lunii iunie a.c.,  s-a pronunţat un lider de frunte al principalului partid de la guvernare (cel cu broscoiul), care a declarat că guvernul îşi va asuma răspunderea pe proiectul legii de reorganizare administrativ-teritorială a României în opt judeţe, şi a precizat că se doreşte ca alegerile locale din 2012 să aibă loc în baza noii legi. Deci scopul electoral, care este unic până la urmă, a fost declarat de la început. Întrebat de ce nu s-a făcut nici un referendum sau măcar un sondaj, pentru a afla opinia cetăţenilor, acelaşi lider a răspuns că acestea (prevederi legale neştiute de "juristul" care se pretinde a fi) sunt "artificii" în măsură să blocheze sau să amâne reforma (aşa-zisă). Asemenea declaraţii iresponsabile şi antidemocratice au mai făcut şi alţi lideri din zona puterii. În fapt, decizia ar fi fost luată în luna iunie a.c., chiar împotriva voinţei românilor şi a opoziţiei democratice, dacă nu s-ar fi opus, din interesul său UDMR. Imprevizibila decizie, pare să fie însă iminentă şi ne stă deasupra capului precum sabia lui Damocles. Nimic nu ar fi avut în vedere dacă ar exista certitudinea unui vot majoritar în Parlament, iar acesta nu depinde nici de Constituţie şi nici de lege, ci numai de jocurile politice din aceste luni şi/sau negocierile cu organizaţia minoritară a celor cca 5% dintre alegători, abonată mereu la guvernare. Ceilalţi, peste 90% nu contează. Asta dă legalitate şi reprezentare democratică  intereselor naţionale. Rezultă că, până la urmă, principala problemă de fond, care pentru guvernare rămâne constantă, este aceea a menţinerii la putere, indiferent care este preţul plătit, atât până în prezent, cât şi pentru viitorul imediat marcat de iminenta campanie electorală. Care poate fi hotărâtor influenţată şi printr-o legislaţie favorizantă, comentată în partea minoră a presei neangajate politic, care critică argumentat şi constructiv puterea. Această legislaţie favorizantă, esenţialmente electorală, poate fi impusă împotriva tuturor, iar costurile nu contează, pentru că românii sunt învăţaţi să plătească la greu incompetenţa şi prestaţia lamentabilă a celor care-i reprezintă. Din această perspectivă, este falsă şi diversionistă minciuna indusă în mintea românilor, că toţi politicenii sunt la fel. Nu este aşa, iar diferenţa netă trebuie făcută prin implicarea activă a tuturor, pentru că se apropie ceasul al XII-lea, după care s-ar putea să fie prea târziu, iar istoria nu ne va ierta.

Doru IANCU 

(va urma)