Şezând la taclale cu Marele Mogul al Egiptului, aflat neîntrerupt la putere din 1981, Traian Băsescu a mai emis o perlă demnă de o viitoare Antologie Umoristică a Cotrocenilor. Regăsind mult îndrăgita senzaţie a alunecării pe dunele deşertului, atât de asemănătoare pesemne plutitului pe mări şi oceane, capul statului român s-a trezit avertizând că o retragere grăbită a trupelor coaliţiei din Irak ar genera haos şi ar putea duce la divizarea fostei împărăţii a lui Saddam. Grija subită pentru integritatea Babilonului modern - în mod firesc, o preocupare cardinală pentru preşedintele unei puteri de talie mondială precum România - survine într-un context ciudat. Atât Marea Britanie, cât şi Danemarca şi Lituania tocmai anunţaseră că pregătesc retragerea trupelor de pe un front de luptă în care, de aproape patru ani, domnesc haosul şi crimele împotriva umanităţii, comise de toate taberele angajate, în locul mult-promisei stabilităţi democratice. În acelaşi timp, premierul italian Romano Prodi demisiona, în urma eşecului major înregistrat la votul din Senat cu privire la politica externă. Influenţat, poate, de apelul semnat şi de ambasadorul nostru la Roma, care se găsise cerând de capul lui menţinerea trupelor italiene în Orient, bietul Prodi plăteşte cu fotoliul de prim-ministru intenţia de menţinere a Italiei pe fronturile deschise de americani. Cam tot pe când Băsescu glăsuia la umbra piramidelor, prestigioasa publicaţie americană „The Times” dădea publicităţii rezultatele celui mai amplu sondaj realizat în rândul musulmanilor din lumea întreagă, avertizând că sentimentele antioccidentale sunt în creştere. Să fie atât de obtuzi musulmanii oare? Sondajul ne arată că, dimpotrivă, ei apreciază libertatea, sistemul democratic, tehnologia şi libertatea de exprimare specifice Vestului, dar condamnă promiscuitatea şi decadenţa morală a occidentalilor. Iată, aşadar, că nu avem deloc de-a face cu o intensificare a fanatismului, ci cu opoziţia faţă de unele tare ale lumii apusene, dar şi faţă de politica de forţă pe care aceasta o promovează. Nici George Bush, de altfel, nu se mai simte atât de sigur pe poziţii, de când are de-a face cu noua majoritate democrată din Congres. Parlamentara democrată Loretta Sanchez declara, alaltăieri, în acest sens: "Majoritatea ţărilor vor să-şi retragă trupele, iar publicul american i-a semnalat la rândul său preşedintelui că doreşte retragerea armatei, fiindcă nu mai crede că preşedintele are un plan de victorie în Irak". De ce l-a pocnit, tocmai acum, grija pentru integritatea Irakului pe şeful statului român, unul din tot mai puţinii aliaţi ai politicii imperialiste a Statelor Unite? Pesemne că or fi contat şi învăţăturile Marelui Mogul al Egiptului, care i-o fi explicat cum poţi rămâne la putere mai bine de un sfert de veac, fără să te tulbure nici Reagan, nici Bush tatăl şi fiul sau Clinton. Înţelegând acestea, Băsescu a avut, probabil, revelaţia propriului geniu strategic, sintetizat memorabil în Teoria Marelui Licurici. Bucurându-l vârtos pe acesta, poţi fi, care va să zică, la rândul tău, un Mare Mogul. La care, fireşte, vor veni să se închine, în cele din urmă, şi mogulii ăi mici şi cârcotaşi, care încă n-au descoperit binefacerile statului în poziţie de drepţi, aşa cum a făcut-o, de pildă, Curtea Constituţională. Mai contează atunci că ţara nu are ministru de externe de aproape o lună? Mai contează că, la doi paşi, separatiştii transnistreni, după ce au batjocorit osemintele ostaşilor români din cimitirul de la Tighina, pregătesc înălţarea, în loc, a unui mausoleu închinat soldatului sovietic? Mai contează că Ucraina ne ia în bombeu, făcându-şi de cap pe Insula Şerpilor? Sau că, tot la doi paşi, sârbii şi albanezii sunt pe cale de a eşua pe calea negocierilor şi de a reveni la limbajul armelor? Ori că tensiunile ruso-americane se amplifică? Să fim serioşi! Nu poţi ajunge mai-marele mogulilor cu asemenea griji mărunte! Blindat cu bileţele - şi la un caz, pac la „Războiul”, vorba lui Dandanache - şi ocrotit de spectrul scutului antirachetă american, Băsescu se poate dedica noii sale griji… perfect constituţionale: integritatea Irakului. Iar dacă taman acu’ şi-a găsit Tony Blair să se emoţioneze din cauză că prinţul Harry, mezinul Casei Regale, s-a supărat pe viaţă şi vrea să plece pe frontul irakian, nici o grijă: carne de tun pentru Marele Licurici se găseşte din plin în Carpaţi!