În noiembrie 2005, la o manifestare publică de la Casa Poporului, în faţa a zeci de microfoane şi camere de luat vederi s-a vorbit cât se poate de explicit despre o bătaie (la modul propriu) care avusese loc cu doar câteva zile înainte între două dintre cele mai reprezentative personalităţi ale vieţii publice româneşti ale momentului, mai precis între cei doi "fericiţi" care au condus Coaliţia Portocalie spre victorie la ultimele alegeri generale din România. La vremea respectivă, informaţia a fost tratată ca fiind cel mult o provocare. După ultimele evenimente (Discuţia telefonică "mijlocită" de către postul public de televiziune a fost… cea care a pus capacul), astăzi suntem tentaţi să credem fără rezerve cele relatate atunci, şi chiar ne mirăm că a trecut atâta timp ca această "mare dragoste" să iasă la iveală în toată… splendoarea ei. "În prepoziţie" este vorba despre doi foşti răsfăţaţi ai regimului trecut. Întâiul găsit de Revoluţie (după cum însuşi declarase în presă) cu 1 million de lei şi 60.000 USD în conturile personale (pe atunci un autoturism standard costa circa 70÷80 de mii de lei, iar un apartament cu trei camere, poate cu câteva mii în plus). Cel de-al doilea, inginer de profesie (se spune că a fost manechin semi-profesionist în studenţie), a crescut în casa unui aristocrat de modă veche (tatăl său vitreg, Dan Amadeo Lăzărescu, unul dintre cei care au reînfiinţat PNL în 1990, ieşit însă pe uşa din dos din viaţa publică după ce a avut neinspiraţia să-l propună, în numele PNL, pe Mihai de Hohenzolehrn, candidat pentru funcţia de Preşedinte al României), căruia se pare că nu i-au lipsit prea multe în vremea comunismului, cunoscută fiind slăbiciunea lui pentru autovehicule scumpe pe două sau patru roţi. "Eroii" noştri cred că astăzi cu atât mai mult le este permis orice, uitând că în calitate de "aleşi ai neamului" trebuie să se conformeze şi unor destul de riguroase reguli de… etichetă, fiind datori faţă de cei care respectă instituţiile statului să nu terfelească blazonul autorităţii executive care reprezintă esenţa Statului Român şi, în fond, pe fiecare dintre cetăţenii săi. Inginerul este mult mai diplomat în orice împrejurare, însă de câteva ori a ieşit şi el în… decor. Chiar dacă nu s-a înjurat de mamă cu liderii de sindicat de la metrou, a avut şi el o ieşire neelegantă atunci când i-a spus unei biete femei, care tocmai rămăsese fără casă, în urma inundaţiilor, că doar n-o să vrea să-i facă el hotel! Altă dată a dat o justificare puerilă gestului de a cere el întâi retragerea trupelor din Irak, motivând că nu putea aştepta să facă altcineva ("persoană însemnată, nu spui cine") acest lucru, căci - vorba poetului - aliaţii sunt într-o permanentă competiţie, chiar şi în afara Alianţei Portocalii, dar mai ales în cadrul ei. Oameni buni, în vremuri grele pentru toţi românii viaţa v-a dat ce n-a dat celor mai mulţi dintre semenii voştri, aveţi măcar înţelepciunea să nu purtaţi disputele delicate "pe sticla televizorului" sau în faţa Europei întregi, trăgând fiecare în partea lui (gest deosebit de sugestiv) o Românie de turtă dulce, simbol al unei patrii care nu am vrea să-i alunge în cele patru zări pe toţi fiii săi. Dacă nu puteţi cârmui împreună, lăsaţi-i pe alţii, căci, slavă Domnului, sunt pe lume şi români inteligenţi şi cu bun simţ, nu doar tupeişti, care nu înţeleg că într-o societate normală îndatoririle civice sunt direct proporţionale cu prerogativele dobândite prin prisma unei poziţii publice pe care o ocupi vremelnic!