Conducerea liberală a judeţului le-a pus gând rău asistaţilor sociali. Pentru bruma de bani primită, aceşti defavorizaţi ai sorţii vor fi obligaţi să presteze în folosul comunităţii, măturând trotuarele şi strângând gunoaiele de prin satele în care vieţuiesc. Nimic ilegal, nimic imoral, totul pe lege, dar va fi oare suficient pentru a schimba faţa judeţului?

 

Cei care beneficiază de venitul minim garantat sunt obligaţi prin lege să presteze lunar ore de muncă în beneficiul comunităţii din care fac parte. Cei mai mulţi sunt însă şi bolnavi, o mare parte o reprezintă mamele cu mulţi copii, iar plevuşca ce mai rămâne îşi duce zilele pendulând între cârciuma sătească, micile ciubucuri obţinute de pe la vecini şi ziua fericită în care primesc ajutorul de la stat. Acest gen de oameni trebuie convins să vină câteva ore la muncă „pe de-a moaca”, să tundă iarba de pe şanţuri şi să adune gunoaiele aruncate aiurea de consătenii şi poate chiar de ei înşişi. Ameninţarea e mare: tăierea subvenţiei sociale pentru cei care nu vor să lucreze pentru comunitate, iar „dom’ primar” riscă amenzi şi suspendarea fondurilor, deci răscoală în sat! Poate că unii dintre ei vor accepta să pună osul la treabă mai vârtos decât o făceau până acum, dar alţii vor mârâi la primar că înţelegerea de la votări a fost alta şi vor rezema lopata pe marginea şanţului. Alţii, mai şmecheri, vor obţine scutire medicală, aşa că s-ar putea ca dintr-o comună în care există, teoretic, vreo zece apţi de muncă, să rămână în final vreo doi, trei cetăţeni, iar cu aşa forţă de muncă nu prea poţi schimba la faţă în mod vizibil o localitate.

Planul preşedintelui CJ, Ilie Bolojan, de a se folosi în mod organizat şi unitar de această forţă de muncă beneficiară de ajutor social, are ceva şanse de reuşită, atâta vreme cât va sta cu băţul pe primari. Ideea de a le impune un fel de regulament, o metodologie clară, este de bun simţ, într-un sistem administrativ în care fiecare decident acţionează mai mult după cum îl taie capul, nu după lege, sau măcar în spiritul bunului gospodar. Ideea de a tunde şi curăţa marginile drumurilor judeţene va avea efectul scontat – drumurile să arate precum în Ungaria sau Polonia – doar dacă în toate satele şi comunele acest lucru se va petrece în acelaşi timp. Prima condiţie - să se lucreze, a doua - în aceeaşi perioadă de timp. Preşedintele Bolojan trebuie să se asigure deci că are un băţ suficient de lung şi vigilent pentru a trezi din somnolenţă şi cele mai îndepărtate administraţii ale judeţului.

Planul ce tocmai urmează a fi pus în aplicare are un mare neajuns: nu beneficiază pe termen lung de o forţă de muncă stabilă. Cu timpul, unii asistaţi sociali vor constata că nu este mare diferenţă între a se angaja şi a lucra serios în contul idemnizaţiei sociale, iar alţii vor dispărea pe cale naturală, se vor pensiona etc. De altfel, chiar rostul venitului minim garantat este de ajuta persoanele aflate într-un moment de dificultate să treacă peste şi să se reintegreze social, este un ajutor temporar. Soluţia pe termen lung este ca fiecare administraţie locală să-şi formeze echipe stabile de angajaţi care să lucreze pe tot parcursul anului la întreţinerea estetică a localităţilor, iar folosirea asistaţilor sociali să rămână un sprijin auxiliar. Doar că structura actuală de personal a administraţiilor locale este supraîmpovărată cu funcţionărime, abia de le ajung banii pentru salarii. Fără o reformă administrativă radicală, de substanţă, mergând până la reducerea UAT-urilor dintr-un judeţ (Bihorul are 101 unităţi administrativ-teritoriale!), soluţia este greu de pus în aplicare, deoarece presupune alocarea de noi fonduri. Mai rămâne alternativa de bun simţ ca fiecare primărie comunală să facă reduceri de cheltuieli cu personalul angajat, pentru a putea să-şi formeze echipele necesare de muncitori care să transforme faţa localităţilor. Pare o soluţie utopică, însă presiunea pusă de cetăţeni asupra administraţiilor locale poate fi decisivă pentru ca planul CJ Bihor de schimbare la faţă a localităţilor să se materializeze pe termen lung.