După ani de zile de retorică anti-pesedistă, culminând cu trecerea în programul politic a interdicţiei de colaborare cu PSD, PD e pe cale să se facă frate cu dracul păstorit de Iliescu şi Geoană, doar-doar va cădea guvernul Tăriceanu şi se va ajunge în scurt timp la anticipate. Acestea ar fi cu atât mai bine venite pentru pedişti, cu cât partidul prezidenţial îşi trăieşte ora astrală, graţie valului lui Traian pe care se sprijină. Deşi învingători la referendum, Traian Băsescu şi Partidul Democrat nu au nici una din pârghiile necesare pentru a-şi pune în practică promisiunile electorale, darmite să-şi îndeplinească visul alegerilor anticipate. Neavând prea multe opţiuni, aşadar, PD înghite, în aceste zile, în sec şi le pregăteşte susţinătorilor săi hapul amar al alierii cu PSD. Cum care PSD? Acelaşi PSD al oligarhilor, corupţilor, comuniştilor şi securiştilor care, până la sfârşitul săptămânii trecute, trebuiau lustraţi deîndată, iar apoi aruncaţi peste balustrada Parlamentului direct în ţepele de mult făgăduite. O mare parte din votanţii lui Băsescu provine din zona simpatizanţilor dreptei, care, în ‘90, urau FSN-ul, iar de atunci încoace sunt alergici la tot ceea ce le aminteşte de Iliescu şi de stânga lui. Demonizaţi până-n pânzele albe, bătuţi măr la referendum, cu liderii hăituiţi de presa şi procurorii subordonaţi politic lui Băsescu, pesediştii nu s-au trezit bine din buimăceala scorului ruşinos încasat sâmbătă, că s-au şi pus pe calculat formule guvernamentale. Acest partid, cândva mamut, deşi cotat în sondaje la jumătate faţă de 2004, tot osificat a rămas, în ciuda mestecării cu elan a vorbelor despre reformă şi modernizare. Echipa Geoană nu a trecut nici testul înnoirii partidului, nici prima încercare electorală la care a fost supusă. Cu toate acestea, PSD a reuşit să-şi conserve un segment semnificativ de votanţi, care, dincolo de eşecurile partidului, sunt gata să-i crediteze, încă, lozincile social-democrate. La rândul lor, liberalii, deşi pierd zilnic din capitalul electoral ca urmare a rămânerii la guvernare, au decis să respingă propunerea de trecere în opoziţie formulată de Ludovic Orban. Prizonieri de bună voie în fagurele puterii, peneliştii îşi riscă viitorul parlamentar de dragul ducerii la bun sfârşit a actualului mandat guvernamental - singura ţintă a echipei Tăriceanu. Dincolo de progresele economice înregistrate de guvernarea liberală, în pofida atacurilor de gherilă ale PD, stau, însă, ochii Uniunii Europene, necruţători cu instabilitatea politică şi cu lipsa de rezultate în eliminarea corupţiei. Intrată prin ultima deschizătură a uşii UE, România, cel mai corupt stat dintre membrele uniunii, în loc să se apuce de treabă, a şocat într-atât prin scandalurile sale, încât şi susţinătorii aderării noastre sunt nevoiţi să plece capul în faţa celor care reproşează primirea acestei ţări atât de înapoiate în structurile europene. Se vorbeşte tot mai insistent despre posibila activare, în urma raportului din iunie al Comisiei Europene, a clauzei de salvgardare pe domeniul Justiţie şi Afaceri Interne. Acest fapt ar determina, printre altele, suspendarea obligaţiei actualelor state membre de a recunoaşte hotărârile şi de a executa mandatele emise de instanţele naţionale sau parchete. Cel mai grav, însă, e faptul că s-ar crea un precedent, care, urmat de alte sancţiuni punctuale asemănătoare, ar spulbera basmul aderării. Degradarea, astfel, a unei imagini deja foarte proaste a României şi-ar pune pecetea inclusiv asupra mediului economic. În ciuda faptului că şi-au consolidat imaginea de duşmani de moarte, împroşcându-se de-a lungul timpului cu toate mizeriile posibile şi legitimându-se electoral în acest fel, PSD şi PD sunt, acum, nevoite, chipurile, să se sacrifice pentru, fireşte, binele ţării. Compromisul istoric al datului mâinii pentru căderea cabinetului Tăriceanu ar distruge, însă, credibilitatea celor două partide. Mai mult, acest fapt n-ar aduce nici un progres pe calea reformelor aşteptate de Uniunea Europeană.