Mămici cu copilaşi în cărucioare decorate cu drapele şi cartoane colorate au ieşit la proteste. Tătici cu copii în cârcă scandează lozinci haioase, iar micuţii flutură afişe pe care scrie: „Tati, când prindem hoţul?” Autorităţile încep să-i numere şi să-i încadreze în articole de lege penalizatoare. Au „organele” dreptul să intre în dormitor şi familie?! Cât de liberi suntem?

 

Protecţia Copilului îi caută cu lupa pe părinţii care şi-au scos odraslele la miting. Motivul invocat de instituţie este „puzderia” de sesizări, majoritatea anonime, care reclamă un abuz al părinţilor asupra copiilor prin faptul că i-au scos la proteste. Că s-au folosit de ei. Astfel de acuzaţii au apărut, însă, pentru prima dată pe reţelele de socializare, în cvasi-majoritatea cazurilor fiind vorba de postări ale simpatizanţilor de partid şi chiar ale unor politicieni. S-a invocat art. 27 pct. 4 din Legea 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului pe care îl redau integral: „Copiii nu pot fi folosiți sau expuși de către părinți, reprezentanți legali, alte persoane responsabile de creșterea și îngrijirea lor, organisme private acreditate ca furnizori de servicii sociale, instituții publice sau private, în scopul de a obține avantaje personale/instituționale sau de a influența deciziile autorităților publice”.

Din neştiinţă sau poate cu rea-voinţă, nu mai precizează însă faptul că textul de lege invocat specifică extrem de clar că doar părintele apreciază interesul copilului şi ia decizii în folosul propriului copil. În plus, Convenţia privind drepturile copiilor a UNICEF le garantează acestora deptul de a participa la manifestaţii paşnice. Articolul citat nu poate constitui bază legală pentru Protecţia Copilului să intervină în familii, să-i tragă de urechi pe părinţi, ori să deschidă anchete sociale. Orice părinte poate susţine că i-au dus pe copii ca să-i pregătească civic, manifestaţiile paşnice fiind un drept democratic şi garantat constituţional. Cultura civică a protestului este la fel de importantă precum exerciţiul democratic al votului. Şi apropo de vot, în logica celor care acuză părinţii că şi-au dus copiii la proteste, politicienii care şi-au expus odraslele la mitingurile electorale, sau chiar la secţia de vot, nu sunt oare în aceeaşi situaţie?!

Rostul Protecţiei Copilului ca instituţie nu este să deschidă anchete împotriva unor părinţi care înţeleg să-şi educe copiii într-un spirit democratic, să-i înveţe de mici să ia atitudine împotriva nedreptăţii, a hoţiei şi minciunii. La fel ca inocularea datoriei civice de a vota şi exerciţiul civic al protestului împotriva abuzurilor, inclusiv al autorităţii de stat, trebuie cultivat în mintea omului încă de când este mic copil. Trebuie să ştie care îi sunt drepturile şi cum poate reacţiona democratic împotriva nedreptăţilor. Autorităţile de stat nu sunt deasupra legilor, iar oamenii care exercită autoritatea de stat trebuie să aibă, pe lângă corectitudine şi onestitate în exercitarea atribuţiilor, şi un comportament moral. În ţara asta sunt destui copii năpăstuiţi, abandonaţi de familii, sau chiar abuzaţi, puşi să cerşească, să fure. Iată cazuri flagrante în care instituţia trebuie să intervină, având mijloace legale prin care pot să-i protejeze pe minori. Ştiu că, în general, angajaţii de aici îşi fac treaba, deşi nu au nici pe departe suficiente resurse umane şi financiare pentru a rezolva toate cazurile. De aceea, graba de a deturna această instituţie de la exercitarea „protecţiei” către o „poliţie” a familiei este periculoasă. În unele state civilizate s-a ajuns la situaţia aberantă în care copiii sunt extraşi din familie pe motive de-a dreptul stupide şi încredinţaţi centrelor de copii, sau, mai rău, ajung în familii străine, dar care sunt „agreate” de instituţia de protecţie a copilului. Undeva trebuie să existe o limită peste care organele de stat nu au dreptul să treacă. Părinţii au dreptul să-şi crească şi să-şi educe copiii după cum consideră că este în interesul copiilor. Este aberant şi periculos să permiţi unor angajaţi să decidă în unele cazuri dacă părinţii şi-au pus în pericol copiii sau dacă i-au folosit în interes propriu. Spre exemplu, un părinte care îşi trimite copilul să cumpere o pâine înseamnă că l-a folosit în interes propriu? Sau un părinte este cu copilul la joacă în parc şi copilul cade de pe topogan împins din greşeală de alt copil, înseamnă că l-a pus în pericol? Dar ce te faci cu copiii de la ţară, puşi la muncă în gospodărie, să păzească gâşte, să smulgă nişte buruieni, să culeagă cireşe. Sunt exploataţi de părinţi sau educaţi de mici să fie gospodari şi harnici?

Părinţii care îşi duc copiii la manifestări publice de genul celor care au cuprins recent întreaga ţară merită tot respectul. Nu au revendicări sociale, măriri de salarii, alocaţii sau pensii, ci vor cu totul altceva. Vor stârpirea corupţiei, o guvernare transparentă şi în interesul cetăţeanului. Se împotrivesc deciziei politice prin care infractorii să fie eliberaţi şi relaxării anticorupţiei, tocmai pentru a-şi proteja copiii, care în timp pot deveni victime. „Atunci când fărădelegea ajunge lege, rezistenţa este o datorie”, iar părinţii responsabili nu au altă cale decât să reziste şi să-şi educe copiii tot în acelaşi spirit.

Foto: Remus Toderici, Alex Mara.