Realizări şi neîmpliniri la Universitatea din Oradea
Aproape de finalul anului calendaristic conducerea Universităţii din Oradea a ieşit în faţă, prezentându-şi realizările şi nerealizările anului care se apropie de final. Totuşi, reprezentanţii conducerii au evitat unele puncte sensibile ale direcţiilor trasate de minister la instaurarea noii conduceri.
Anul 2007 a fost foarte încărcat pentru Universitatea din Oradea, începând cu scandalul izbucnit în februarie, odată cu ancheta Direcţiei Naţionale Anticorupţie asupra raportărilor false ale numărului de studenţi şi ale diplomelor false emise de instituţia orădeană. Totuşi, a fost evitată perioada ianuarie-iunie, abordându-se doar realizările şi insuccesele Universităţii de la instaurarea în scaunul de rector a lui Cornel Antal, în luna iulie. Primul semnal de alarmă primit de noua conducere a fost calificativul "încredere limitată", primit de Universitatea din Oradea în urma vizitei evaluatorilor Agenţiei Române pentru Asigurarea Calităţii în Învăţământul Superior. În urma acestei catalogări, conducerea instituţiei a fost obligată să realizeze un plan concret de măsuri, din care au fost deja demarate acţiunile de corectare a deficienţelor constatate de evaluatori. Astfel, până la acest moment, rectorul Universităţii anunţă că au fost verificate diplomele emise către cetăţenii străini care au studiat la Oradea. Pe parcursul cercetărilor, au fost descoperite unele nereguli, dar nu se poate pune problema unor ilegalităţi, susţine conducerea. O realizare cu care noua conducere se mândreşte este înfiinţarea unui compartiment pentru evidenţa studenţilor şi raportare către minister. De asemenea, aprobarea metodologiei pentru organizarea şi desfăşurarea alegerilor din Universitate se numără printre realizările cu care a ieşit la rampă conducerea Universităţii.
Între dresul busuiocului şi reminiscenţele "maghiare"
În acelaşi timp, conducerea Universităţii a mai anunţat şi continuarea lucrărilor pe şantierele din campus, şantierele pentru construirea noilor cămine şi a bibliotecii avansând destul de bine, urmând să fie finalizate în toamna lui 2008. Printre marile nereuşite ale conducerii au fost amintite nefinalizarea Contractului Colectiv de Muncă, din cauza unor facilităţi cerute de personalul instituţiei. "Există solicitări pentru acordarea unor facilităţi financiare pentru care nu există o bază legală, dacă ni se aduc argumente legale, le vom acorda, pentru că avem, la o adică, resursele financiare", susţine rectorul Cornel Antal. Acesta a mai enumerat în rândul nerealizărilor şi nefinalizarea procedurii de salarizare şi lipsa formei finale a bugetului pentru 2008. "Nu am reuşit să întocmim bugetul pentru 2008 pentru că nu avem toate datele problemei, aşa că această problemă este încă în lucru", informează Antal. Acesta a evitat subiectul prejudiciului creat în "era Maghiar" şi monitorizarea recuperării acestuia, sarcină trasată de Ministerul Educaţiei în vara acestui an. "Măsura prin care se cere ca Universitatea din Oradea să recupereze prejudiciul este total aiurea. Nu avem noi cum să găsim vinovaţii şi să recuperăm banii", se apără Cornel Antal. Acesta susţine că se aşteaptă o hotărâre judecătorească, pentru a avea o bază legală în vederea recuperării prejudiciului. Cu toate că a lăsat o moştenire grea, fostul rector Teodor Maghiar se mai bucură de unele privilegii ca profesor al Universităţii. După ce contractul de colaborare a lui Teodor Maghiar a fost prelungit pentru încă un an, acesta a mai beneficiat de maşină de serviciu şi birou. "Profesorul Maghiar a beneficiat de maşină de serviciu pentru că derulăm un proiect de cercetare împreună cu Universitatea din Debrecen şi i-a fost pusă la dispoziţie maşina", susţine Cornel Antal. Acesta nu a negat nici în trecut că fostul rector se mai bucură de privilegii ca maşină de serviciu şi birou personal, semn că Teodor Maghiar mai are trecere în faţa foştilor subordonaţi.
2007 nu a fost tocmai un an liniştit pentru Universitatea din Oradea, care este implicată într-un scandal ce s-a lăsat cu schimbarea conducerii. Cu toate acestea, noua conducere se pare că încă nu s-a desprins de vechea "gardă", negând prejudicierea bugetului de stat şi afirmând că prejudiciul a fost creat faţă de celelalte universităţi, de parcă banii pentru acestea nu ar veni tot de la bugetul de stat. Rămâne de văzut cum vor decurge alegerile universitare programate pentru începutul anului viitor şi cum vor (re)alege membrii Senatului.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.