Sondajele au devenit, în ultimii cincisprezece ani, cel mai obişnuit mijloc de a lua pulsul societăţii româneşti. În sondaje, Biserica apare de fiecare dată în fruntea instituţiilor în care românul obişnuit are încă încredere. Din 1990 până în prezent, sondajele au relevat că suntem un popor profund religios care pune mai presus de orice credinţa în Dumnezeu. Nu trebuie să ascundem faptul că mulţi dintre noi ne-am bucurat, la început, de această stare de fapt, cu atât mai mult cu cât, în ciuda fulminantelor atacuri şi invective din presă la adresa Bisericii, aceasta a rămas în topul instituţiilor în care românii îşi pun mari speranţe pentru viitor. Bucuria noastră s-a dovedit a fi efemeră. Curând am realizat că, în fapt, situaţia nu stă chiar ca şi în sondaje. Mulţi s-au declarat şi se declară credincioşi din oportunism, pentru că e la modă în România post-comunistă să te declari credincios şi cu frică de Dumnezeu, deşi faptele te contrazic. Recent agenţiile internaţionale de presă au dat publicităţii ultimul sondaj al grupului sociologic GfK, realizat împreună cu Wall Street Journal, în 20 de ţări europene şi în SUA. Una dintre concluziile analizei a fost aceea că românii au devenit cel mai religios popor european. Aproape toţi românii ( 97% ) se identifică cu o anumită religie. Procentul este comparabil doar cu cel obţinut de Turcia (95%). Nu luăm în discuţie alte aspecte ale sondajului. Starea de fapt este din păcate alta. Trebuie să ne punem la modul cel mai serios întrebarea: suntem într-adevăr un popor atât de religios cum ne credem? E bine să ne lăsăm ameţiţi de sondaje în ce priveşte credinţa (declarativă) în Dumnezeu? Considerăm că nu! Trebuie să fim obiectivi şi să luăm realitatea aşa cum este. Chiar sondajul mai sus amintit relevă faptul că doar o mică parte dintre cei aşa-zişi "credincioşi" (18%) frecventează săptămânal biserica. Suntem din păcate în situaţia vechiului Israel pe care Dumnezeu îl mustra prin profetul Isaia astfel: "Poporul acesta se aproprie de Mine cu gura şi Mă cinsteşte cu buzel, dar inima lui este departe de Mine" (Isaia 29, 13). Cum să ne explicăm "adânca religiozitate" a poporului român? Suntem cei mai religioşi, dar săvârşim anual un milion de avorturi, ucigându-ne pruncii într-un mod mult mai barbar decât Irod cel Mare. Suntem credincioşi, dar, asemenea sionistului Gabriel Andreescu, ne îngrijorează faptul că în România se construiesc prea multe biserici ortodoxe, care poluează liniştea concetăţenilor, credincioşi şi ei, de altfel, şi care îşi simt agresată "libertatea de conştiinţă" de mesajul evanghelic al Bisericii Ortodoxe. Suntem foarte credincioşi, dar ne irită prezenţa clerului în societate şi, la fel ca Mircea Dinescu, nu vrem să mai vedem "popi" în faţa ochilor! Ne pretindem mari creştini, dar Evanghelia lui Hristos nu-şi mai găseşte loc în inimile şi casele noastre, iar mai nou nici în stradă. Suntem creştini din Crăciun în Paşti, dar şi atunci transformăm Marile Praznice în prilej de îmbuibare şi petreceri bahice ori programăm meciuri de fotbal în Vinerea patimilor ori în zilele de Paşti. Biserica Ortodoxă indispune mai nou pe toată lumea. Societatea civilă nu mai suportă bărbile ierarhilor şi preoţilor ortodocşi, îndărătnici şi anacronici. Biserica ne poluează atmosfera, nu ne lasă să respirăm nici între blocuri, nici în parcuri, nici în şcoli, nici în spitale, nici în penitenciare, vorba "amicului" G. Andreescu. Suntem atâta de credincioşi, încât Biserica ne deranjează şi atunci când încearcă să-i salveze pe unii confraţi din mreaja beţiei, a desfrâului, a prostituţiei, a drogurilor ş.a.m.d. Suntem atâta de credincioşi, încât nu vedem în slujitorii altarelor decât nişte ticăloşi şi ipocriţi, în faţa cărora mor de invidie şi cei mai mari ticăloşi ai planetei, după spusele genialului gânditor al naţiei, Costică Brădăţan. De atâta credinţă a românilor, duduie tribunalele de "procesele creştine" purtate în numele "iertării" şi reconcilierii neamului. Suntem în situaţia tragic-comică de a fi în acelaşi timp, cel mai credincios şi cel mai corupt popor al Europei! Alte sondaje efectuate de anumite instituţii de specialitate ne oferă o imagine dezolantă a României creştine: avem aproximativ un milion de avorturi anual, un român din şase este alcoolic, suntem pe primul loc în Europa în ce priveşte bolile cu transmitere sexuală din Europa. Violenţa creşte pe zi ce trece, tinerii noştri au preluat din lumea occidentală, în mare măsură, doar apucăturile satanice (desfrâul, drogurile, muzica satanică, libertinajul sexual, tabagismul, pornografia, limbajul suburban etc.). În România ultra-religioasă s-au tras ţepe de miliarde de dolari, s-au devalizat bănci, s-a furat din banul public pe rupte, probabil, în numele aceleiaşi credinţe în Dumnezeu. Din prea multă credinţă tinerele noaste fete se înfrăţesc cu un alt popor foarte religios al Europei, la "Stambul", prin parcuri, baruri, tiruri şi parcări. Din atâta credinţă câtă afişăm, atunci când Biserica este atacată şi terfelită de invectivele unor mercenari din mass-media, stăm cuminţi şi asistăm nepăsători la jocul mârşav al acestora. Poate că înainte de a ne lăsa ameţiţi de nivelul credinţei românilor, ar fi bine să privim adevărul în faţă, adică să lăsăm faptele noastre să vorbească despre credinţa noastră şi nu sondajele aşa cum ne îndeamnă Sf. Ap. Iacov (Iacov z, 17-26). Evident că noi, românii ortodocşi, nu suntem păgâni, aşa cum ne cataloghează eminenţele cenuşii ale grupărilor neoprotestante de aici şi de peste mări şi ţări, dar nici cei mai credincioşi dintre europeni, aşa cum ne place să ne lăudăm şi să ne mândrim adeseori.