De mai multe luni, se desfăşoară prelungirile "meciului" de retrocedare a Palatului Episcopal Greco-Catolic şi Biblioteca Judeţeană "Gheorghe Şincai" din Oradea. Se joacă cu garda jos permiţându-se toate mijloacele posibile. La festin, un rol important a fost rezervat presei locale cu ecouri până în cea centrală. Fenomenul este redat, în general, corect, după capacitatea şi interesele de moment ale gazetelor. Aici, din nou, intră în discuţie rolul ingrat al gazetarului de provincie, tributar celui care-l plăteşte, de cele mai multe ori. Obiectivitatea, adesea, este un deziderat. Deşi, cei mai mulţi gazetari se documentează la modul urechist, dar sunt emiţătorii unor concluzii ferme, mai sunt şi opinii obiective, bazate pe documentare temeinică şi discernământ. Din păcate, instituţia cel mai adesea pusă la colţ este Biblioteca, bănuită de rea-credinţă. S-a început cu "un rând de blide" între directorul instituţiei, Constantin Mălinaş, acuzat de înstrăinare a unor cărţi de patrimoniu şi a paginilor revistei "Familia" din 1866, care cuprind debutul poetului naţional Mihai Eminescu, "năşit" de Iosif Vulcan, pe de o parte, şi o gazetă săptămânală bihoreană, de cealaltă parte. S-a atras atenţia asupra Oradiei, oripilând lumea, înainte de cercetările şi inventarele frontale ce se impun. Ce contează? Se plătesc poliţe? Se plătesc! Opinia publică ia prima informaţie şi-şi face păreri. Evident, negative. Miza este plecarea cât mai rapidă a Bibliotecii din Palatul Episcopal. Parţial corect. Proprietatea trebuie respectată, dar plecarea nu se poate face oricum. Apoi, dacă se vorbeşte despre proprietate imobiliară, cum rămâne cu fondul de carte, care nu poate fi depozitat oricum, şi, mai mult, biblioteca să-şi poată îndeplini menirea, anume aceea de a-şi pune volumele şi spaţiile la dispoziţia cititorilor. Nu de alta, dar citim într-un cotidian orădean că Episcopia Greco-Catolică a dat un ultim termen pentru evacuarea Bibliotecii "Gheorghe Şincai" din Oradea, titrând "Somaţi să-şi ia catrafusele". Aşa e, mai necoptule al meu confrate, patrimoniul Bibliotecii e format din nişte catrafuse, adică nişte obiecte casnice, felurite şi în dezordine, cu care (se) călătoreşte sau mută cineva, cum ne asigură DEX-ul. Probabil că dacă zăboveai mai mult prin această instituţie, formulai mai corect situaţia creată. Se invocă mereu spaţiul "acordat" Bibliotecii, cunoscut sub numele de Barul "Roma". Câţi l-au văzut? Este vorba despre o "speluncă" în care într-adevăr a funcţionat Biblioteca C.F.R., dar apoi s-a transformat în bar. S-au alocat în ultimul moment (sfârşitul lui 2004) nişte bani pentru renovare, fără logistică, ca apoi să fie luaţi şi banii şi spaţiul. Nu intrăm (încă) în amănunte. Dacă au văzut edilii că nu se mai poate face nimic, s-a anulat contractul de închiriere şi a fost acordat altei instituţii cu mai multă dare de mână. Despre spaţiul din Piaţa 1 Decembrie, unde urmează să fie şi sediul instituţiei, numai de bine. S-a "dat" jumătate Bibliotecii, cealaltă jumătate, din cauze mercantile, fiind acordată unui agent economic. Deocamdată, numai atât. Probabil că în şedinţa Consiliului Local de luni, la "diverse", se va rezolva şi această situaţie. Se tot vorbeşte despre spaţiul din Rogerius şi din Bulevardul Decebal. Într-adevăr, încap acolo toate cărţile, rămânând afară doar bibliotecarii şi cititorii. Ce contează? Episcopia Greco-Catolică, în loc să facă şi ea uz de prestigiul şi influenţa P.S. Virgil Bercea, trimite veşnic la înaintare oameni din linia a doua şi a treia, oameni cu păreri şi puşi, administrativ, să rezolve probleme ce-i depăşesc. Între timp, adevăraţii factori capabili să rezolve problema, Consiliul Judeţean, Prefectura, Consiliul Local şi Primăria Oradea, îşi văd liniştiţi de treabă. Muzeul "Ţării Crişurilor" îşi caută alt sediu, Biblioteca Judeţeană "Gheorghe Şincai" trebuie să se mute. Aceste retrocedări trebuie făcute cu înţelepciune şi cu respectarea chiriaşilor, cu atât mai mult cu cât sunt instituţii vitale de cultură. Sunt puşi la zid oameni care, practic, fac apostolat şi nu acceptă degradarea şi distrugerea unor patrimonii inestimabile din această parte de ţară. De multe ori, ne punem întrebarea dacă multe dintre aceste situaţii nefireşti nu sunt cumva deliberate? Vom trăi şi vom vedea. Până atunci, dorim bun venit pe plaiuri bihorene a doamnei ministru a Culturii şi Cultelor, Mona Muscă, şi a domnului ministru al Apărării Naţionale, Teodor Atanasiu, veniţi cu treabă, tocmai pentru a clarifica viitoarele locaţii ale acestor două instituţii de cultură. DOAMNE, OCROTEŞTE-I (ŞI) PE BIHORENI !