Luni: S-a gătat şi săptămâna procurorilor, deşi e cât se poate de clar că lucrurile nu se vor termina aici. Dacă luni liderii USL îşi reafirmau, cam înainte de vreme, "adeziunea totală" la proiectul politic numit USL, până vineri coaliţia la putere s-a zdruncinat grozav. Cuplul Voiculescu-Antonescu n-a fost de acord ca Ponta să o propună pe Kovesi pentru conducerea DNA. Dar, fiindcă premierul s-a încăpăţânat să rămână fidel înţelegerii avute cu Băsescu, liderii USL s-au văzut la faţă în prima adevărată şedinţă de criză de la înfiinţarea Uniunii. În cele din urmă, fie pentru că nici unii nici alţii nu vor să renunţe la partea lor de ciolan, ori fiindcă "taberele" aliate nu sunt încă pregătite să devină inamice, povestea s-a terminat cu un clasic "pupat piaţa Independenţii". Deocamdată...

Marţi: Tema avionului de stat revine în actualitate. Ministrul liberal şi abonat la tribunal, Relu Fenechiu, socoteşte după cum îl taie capul. După ce i-a reproşat lui Băsescu că întreţinerea aeronavei prezidenţiale costă 7 milioane de dolari pe an, ministrul Transporturilor avansează ideea achiziţionării unui nou avion, de 10 ori mai scump. Diferenţa e că de noua jucărie ar urma să se poată folosi şi primul-ministru, în deplasările sale oficiale. Ţinând cont că modelul Airbus pe care a pus ochii Fenechiu costă până la 90 de milioane de dolari, chiar dacă împărţim costurile la doi, tot mai scump ne iese. În plus, judecând după antecedentele ministrului, Băsescu şi Ponta ar face bine să nu se urce în avionul lui Fenechiu. Dacă e numai o "cioară" revopsită ca şi transformatoarele pentru care a fost trimis în judecată?

Miercuri: Abia acum se face văzută criza din PDL în adevărata ei profunzime. "Bombele sexy" ale partidului, timişoreanca Bianca Jurcă şi constănţeanca Alexandra Bulz se lasă de politică. E de înţeles că n-ar fi  mulţumite de alegerea lui Vasile Blaga. Da' le-ar fi plăcut mai mult sub Udrea?

Joi: Procurorii Parchetului General au cerut Oficiului Român pentru Drepturi de Autor (ORDA) să citească volumul "Răspunderea în dreptul internaţional umanitar", scris de Victor Ponta. Se pare că există, iar!, nişte suspiciuni de plagiat. Reclamaţia a fost făcută de Mihail Neamţu şi Adrian Papahagi, nişte frustraţi cu multă şcoală, făcută pe bune! Rămâne de văzut ce părere va avea despre asta şi domnul Niţu, propus de premier şef la Parchetul General... că doar nu-i degeaba acolo, nu?!

Vineri: În USL se mişcă ceva. Crin Antonescu s-a întâlnit cu Dan Diaconescu. I-o fi dor de un bufon, după ce Gigi s-a cam dat la fund, sau preşedintele PNL îşi caută potenţiali aliaţi, pentru eventualitatea în care s-ar rupe Uniunea? Culmea e că, impertinentul domn OTV a zis că el nu se aliază cu nimeni. Pe cale de consecinţă, Klaus Johannis a fost trimis din nou pe metereze, să-i întărâte pe social-democraţi. La rândul lor, pesediştii îl pompează la greu pe Sorin Oprescu, candidatul din umbră al social-democraţilor pentru preşedinţie. Din firavul buget al patriei, mr. Ponta a rupt bani pentru cele mai importante proiecte ale primarului-general: noul tronson al metroului, centuri, pasaje... O să fie un deranj de toată frumuseţea! Nu atât pe marile şantiere ale Capitalei, cât în politică.

Sâmbătă: Mare zi oarecare! Astăzi, prin alegerea membrilor Biroului Permanent al partidului, a fost completată noua conducere a PDL. Judecând după cum arată echipa de la vârf, Vasile Blaga putea foarte bine să rămână şi singur la butoane. Numai unul dintre cei 16 vicepreşedinţi provine dintr-o altă tabără decât cea a preşedintelui. Elena Udrea, Monica Macovei şi toţi susţinătorii ei, plus Toader Paleologu, au avut decenţa de a nu candida. Însă, în ciuda acestor aparent bune auspicii, mandatul echipei Blaga s-ar putea să fie unul foarte scurt. Judecând după cât par de plictisiţi pedeliştii, alegerile anului 2014, europarlamentarele şi prezidenţialele vor reedita un dezastru deja cunoscut şi s-ar putea să-l coste funcţia.

Duminică: Foarte ocupaţi cu criza economică sau, mai bine zis, cu obţinerea celor necesare traiului de pe azi pe mâine, riscăm să ne trezim că nu ne mai trezim. Şi asta nu din pricina cine ştie cărei banale beţii de-a noastre ci datorită beţiei de putere a liderului nord-coreean Kim Jong-un. Scenariul groazei e frapant de asemănător cu delirul hitlerist. E drept că ruşii şi chinezii îl cam cocoloşesc pe liderul de la Phenian, dar nici puterile occidentale nu par foarte hotărâte să-l pună la punct pe puştiulică ăsta care se joacă cu focul în hangarul focoaselor nucleare. Cum la el acasă nu-i nimeni să-i dea peste degete, nu ne mai rămâne decât să spunem: Doamne fereşte!

Cetăţeanul surmenat