S-au încheiat cele mai ciudate campanii din istoria confruntărilor electorale postdecembriste. Ele au premers scrutinele de mâine, de asemenea inedite. În mod normal, după o lună de dispute de programe, acum ar fi trebuit să ne vuiască tuturor capul de concepte europene şi de teorii ale sistemelor de vot. Dar, pentru că trăim într-o ţară de-a-ndoaselea, majoritatea nici măcar nu se va prezenta la urne.


Absenteismul de la vot e sancţiunea cea mai dură pentru un politician. Nu votul împotrivă, care exprimă ostilitate şi un crez contrar, ci indiferenţa e palma cea mai grea pe care i-o poate da alegătorul. Spatele întors e semnul cel mai expresiv al eşecului unui politician nu numai de a convinge omul să îl voteze, ci în primul rând să îl ia în seamă şi în serios. Iar modul în care s-au desfăşurat cele două campanii, pentru europarlamentare şi pentru referendum, justifică din plin atitudinea pasiv-respingătoare a populaţiei.
Alegerile pentru Parlamentul European nu au fost receptate nici măcar de partide ca având o miză importantă. Au avut dificultăţi în a întocmi listele, urmate de greutatea de a explica propriului activ semnificaţia scrutinului. Dacă în Uniunea Europeană, în general, prezenţa şi, în general, interesul pentru aceste alegeri sunt scăzute, la români, lucrurile ar fi trebuit să stea altfel. Dincolo de aparenţe, miza internă a acestor alegeri este enormă. Rezultatele lor sunt linia de start pentru localele şi parlamentarele de anul viitor.
Un singur om politic a înţeles acest lucru. Traian Băsescu, cel care a instaurat la noi campania electorală perpetuă, e singurul lider care a priceput exact miza europarlamentarelor. Ştiind că PD e pe nicăieri fără el, s-a implicat direct în campania acestui partid, recurgând la un pretext la îndemână: referendumul pentru votul uninominal. Urmarea a fost că şeful statului, împreună cu democraţii, respectiv alături de gaşca lui Stolojan, au mers umăr la umăr, de la mitingurile pentru lansarea candidaţilor, până la afişele, clipurile şi emisiunile electorale. Deturnarea atenţiei de la europarlamentare s-a făcut printr-o farsă imensă, fluturându-se aceeaşi lozincă a înnoirii clasei politice. Doar o treime dintre români, însă, potrivit unui sondaj, crede că votul uninominal va duce la reformarea clasei politice. Probabila invalidare a referendumului de mâine - din cauza neprezentării a cel puţin jumătate dintre românii cu drept de vot - va demonstra eşecul lui Băsescu în a-i convinge să-i susţină fantasmagoricul proiect, aplicat mai ales în ţări conduse de dictatori comunişti sau de tip oligarhic-oriental, printre care şi Congo-ul de care făcea atâta caz în 2004.
Nu acest referendum, însă, este miza lui cea mai importantă. Repet, era doar un pretext. Greşeala celorlalte partide a fost că nu s-au străduit suficient să-şi motiveze electoratul captiv să meargă la urne. Disensiunile din PSD, traduse inclusiv prin noncombatul lui Ion Iliescu, suficienţa liberală, amorţeala peremistă, divizarea electoratului maghiar între Tokes şi UDMR, disperarea PLD, PNG şi PC - toate acestea se vor regăsi în voturile de mâine. În schimb, caraghioslâcul prezentării unor bătrâni lupi pedişti drept mieluşei inocenţi, puri şi ai naibii de europeni riscă să fie acoperit de maşinăria electorală prezidenţială, care a funcţionat perfect. Un singur exemplu: de câteva săptămâni, Băsescu reclamă nervos că e boicotat de presă, că nu are spaţiu suficient de exprimare, pozând în victimă, în timp ce contabiliza un record de zece interviuri la posturile de radio şi televiziune naţionale şi la câteva particulare, acestora adăugându-li-se prezenţele din publicaţii de mare tiraj.
Nu prin referendum şi prin reformarea sistemului de vot înnoieşte Traian Băsescu clasa politică actuală. Ci prin modul de a face politică, prin campania permanentă, uzând de toate metodele de persuasiune, prin intermediul tehnicii moderne. Europarlamentarele de mâine sunt începutul unui rapid sfârşit fatal al politicienilor de ieri, azi încă rătăciţi într-o junglă în care face legea o altă specie de animal politic.