Ai noştri de la ei(II) Subliniam în prima parte a materialului apărut ieri, faptul că societatea maghiară este una absorbantă, care asimilează minorităţile etnice într-un ritm alarmant, ajungându-se ca în decursul a trei generaţii să fie parcurs următorul "traseu": român de limbă română - român de limbă maghiară - maghiar de limbă maghiară. Acţiunile politice ale liderilor FIDESZ, principalul partid de opoziţie din Ungaria, pe tema minorităţilor etnice din această ţară, urmăresc dispariţia comunităţilor etnice prin alterarea valorilor identitare ale acestora şi susţin respectarea normelor europene în domeniu numai atunci când este vorba despre grupurile etnice maghiare din Bazinul Carpatic. Ce să mai vorbim despre accederea unor reprezentanţi ai comunităţii româneşti în Parlamentul maghiar, când nu a fost rezolvată nici măcar posibilitatea reprezentării acestora în consiliile locale. În schimb în ţara noastră, cu toate că încă nu a fost adoptată o “Lege a Minorităţilor”, acestea sunt reprezentate în Parlamentul de la Bucureşti… Să rămânem totuşi imparţiali deoarece, în privinţa reprezentării parlamentare, Heizer Antal - şeful Oficiului pentru Minorităţi Naţionale şi Etnice din cadrul executivului de la Budapesta, a recunoscut în mod public că România este mult mai avansată în acest domeniu decât Ungaria. Continuăm prin a aminti situaţia averii lui Emanuil Gojdu (Curţile Gojdu, depozite bancare, etc.), naţionalizată de către statul ungar, din care comunităţii române i-a fost retrocedată doar mica Capelă Ortodoxă din Budapesta, restul imobilelor fiind vândute. Ca o paranteză menţionăm că preţul acestor clădiri pe piaţa imobiliară a Budapestei este evaluată la aproximativ 2,5 mii de euro pe metru pătrat. O altă componentă a acestui plan de deznaţionalizare se referă la învăţământul în limba română, care se practică după principiul "limba română - limbă străină", elevilor alocându-li-se un timp redus pentru învăţarea limbii materne (2-3 ore pe săptămână), restul materiilor fiind predate în limba maghiară. Totodată, lideri ai administraţiilor locale urmăresc desfiinţarea şcolilor româneşti, un exemplu în acest sens fiind cea din localitatea ungară Aletea (n.r. - Elek, pentru cititorii de limbă maghiară), unde, de zece ani, consilierii locali urmăresc cu orice preţ acest scop, nesfiindu-se să promită părinţilor că vor primi bani dacă nu-şi mai înscriu copiii la această şcoală. O măsură a gradului de asimilare a minorităţii româneşti din Ungaria o constituie motivul pentru care la Liceul "Nicolae Bălcescu" din Gyula se înfiinţează în fiecare an o clasă a IX-a pregătitoare. Ne întrebăm de ce? Ne vine în minte doar ce ne-a spus acel membru al comunităţii române, că societatea maghiară este una absorbantă, care asimilează minorităţile etnice într-un ritm alarmant şi nu putem decât să concluzionăm că mulţi din tinerii de naţionalitate română nu mai cunosc limba maternă, că se află la mijlocul acelui "traseu" - sunt români de limbă maghiară. Acceptând (deşi ne vine greu să credem) sintagma că maghiarii din România sunt asupriţi, ne punem întrebarea dacă românii din Ungaria sunt beneficiarii în oglindă ai aceloraşi drepturi? Evident că nu. Sunt determinaţi să-şi înscrie copiii la şcoli cu predare în limba maghiară, pentru că numai aşa vor avea un viitor "mai bun". Oare este greşeala conaţionalilor noştri? Probabil. Cine ştie? Dacă noi nu conştientizăm că trebuie să facem ceva în interesul lor, atunci fraţii noştri de acolo se vor pierde, se va ajunge foarte repede la ultima etapă a acelui "traseu", vor deveni maghiari de limbă maghiară. De ce? Pentru că noi suntem indiferenţi sau poate prea toleranţi. Oare nu ar trebui să înfiinţăm şi noi tot felul de fundaţii şi asociaţii prin intermediul cărora să încercăm măcar să-i ajutăm pe conaţionalii noştri? Probabil, rămâne de văzut. Un singur lucru este clar, sub aspectul respectării drepturilor omului cu referire la minorităţile etnice, în prezent situaţia românilor din Ungaria este cu mult sub standardele internaţionale.