Cine domină cultural, ştiinţific, ca bunăstare şi ca putere efectivă lumea de azi? Răspunsul este mai mult decât evident. Este lumea anglo-saxonă, pentru că ea face o unitate socio-culturală, ştiinţifică şi tehnică. USA, Canada, Marea Britanie, Australia şi Noua Zeelandă sunt cele cinci state ale uneia şi aceleaşi entităţi socio-umane şi spirituale. De ce?

Pentru că nu poţi fi în frunte dacă nu deţii controlul ştiinţei şi tehnicii (inclusiv militare), dacă nu produci înaintea tuturor şi mai mult decât toţi ştiinţă şi tehnică, plus cultură, dacă nu impui tu progresul. Cine asigură acest progres, cercetare, inventivitate şi în general creaţia? Cine sunt cei care pot asigura invenţie, creaţie? Cei din centrele universitare  şi din institutele de cercetări, dar şi aceştia ultimii, sunt produşii învăţământului universitar. Păi să vedem cum stau cei ce domină lumea. Clasificarea universităţilor după producţia ştiinţifică arată astfel: Primele 10 universităţi din lume înseamnă 7 americane şi 3 englezeşti.  Între primele 20 din lume 15 sunt americane. Între primele 30 din lume 21 sunt de limbă engleză (USA, UK, Canada, Australia). Se pare că este destul de clar, nu? Baza bunăstării şi poziţia în lume a unui popor depind de învăţământul său, de calitatea lui. În confruntarea din cel De-al Doilea Război Mondial, în confruntarea dintre Germania şi Rusia, cine a câştigat, cine cui a plătit uriaşe despăgubiri etc. ...? După o generaţie, care era raportul  de bunăstare, ştiinţă şi cultură din Rusia (URSS) şi Germania? Ce a generat această mare diferenţă? Calitatea pregătirii culturale, ştiinţifice şi tehnice a oamenilor. Cine asigură această calitate? Şcoala, calitatea şcolii. Explozia de creativitate culturală, ştiinţifică şi tehnică românească din perioada interbelică a fost rezultatul şcolirii de o performantă calitate a două, trei generaţii de copii români. Acest popor nu va reuşi niciodată să-i fie suficient de recunoscător lui Spiru Haret pentru performarea învăţământului românesc, mai ales celui primar. Este de amintit acest lucru deoarece bazele gândirii şi personalităţii viitorului om se pun în copilărie şi adolescenţă. Atunci se seamănă ogorul. Pe urmă e târziu, prea târziu. Ce ai semănat atunci aceea rămâne şi aceea vei recolta. Spiru Haret a înţeles acest lucru şi a început de aici. Se pare că lucrurile erau clar înţelese chiar cu o generaţie anterioară, în acel formidabil atelier naţional a lui Maiorescu. Citiţi dacă puteţi pune mâna pe el, abecedarul scris de Ion Creangă şi veţi rămâne  surprinşi. Face cât toate imbecilele manuale alternative promovate de semidocţi cu pretenţii. Formează copilului o gândire raţională, pragmatică şi cinstită. Pe aceşti trei piloni se sprijină, aceştia sunt fundamentul edificiului oricărei gândiri performante, adică creative. Nu îi mai avem nici pe Spiru Haret, nici pe Maiorescu, nici pe Creangă, dar putem face altceva, pe lângă şcoală, care e regândită şi răscroită de fiecare ministru (politic! şi  nu personalitate cultural ştiinţifică) al învăţământului. Anume este vorba despre calitatea, cantitatea şi accesibilitatea literaturii pentru copii şi adolescenţi. Există la ora actuală formidalile cărţi de explicare pe înţelesul copiilor, altele la nivelul adolescenţilor a tuturor problemelor filosofice, ştiinţifice ori culturale, de diseminare a informaţiilor de tip enciclopedic etc. Dacă vrem o relansare pe termen lung a poporului român atunci ar trebui să acordăm acestei învăţări din cărţi, pe lângă şcoală, o atenţie deosebită. Ar fi necesare comisii onorifice nu formate din imbecili de extracţie politică, ci din cei ce au performat în domeniu şi în ştiinţele în discuţie, care să alcătuiască liste de cărţi necesare, pe nivele de vârstă. Iar, cărţile propuse să fie subvenţionate de stat, în aşa fel încât şi cel mai sărac copil să aibă acces la ele, dacă îl trage curiozitatea, dacă şcoala sau familia i-a cultivat curiozitatea. Eventual se poate înfiinţa o editură de stat cu acest scop, ca să nu fie o altă vacă de muls pentru nepoţi politici. În loc ca tot felul de iepe călăreţe să împrăştie banii ministerului pe te miri ce, această investiţie ar fi cea mai rentabilă investiţie pe termen lung a poporului român, pe lângă acordarea statutului de prioritate învăţământului, cu selectarea „la sânge" a cadrelor şi creerea condiţiilor de atractivitate a muncii în acest domeniu.