În urmă cu trei ani, la ieşirea din oraşul Chişineu Criş, un accident rutier stupid avea să secere vieţile a doi tineri fraţi. Este vorba de Daniel Şanta, de 21 ani, şi Simona Şanta, de 25 de ani, ambii din Oradea. Câtă durere pentru familia atât de greu încercată! După atâta vreme, justiţia română este încă departe de a da o soluţie într-un proces aflat parcă în chinurile facerii. Cert este că şoferul acelui blestemat Opel Corsa, care a intrat cu maşina în derapaj, se află în libertate… După sfintele sărbători ale Crăciunului, într-o împrejurare favorabilă, am avut ocazia să-l cunosc pe unul dintre fraţii celor doi decedaţi în tragicul accident relatat mai sus. Este vorba de Emanuel Şanta, de 22 ani, plecat de mai mulţi ani în Statele Unite ale Americii, revenit în România pentru a-şi petrece sărbătorile de Crăciun alături de sora sa Dana şi celelalte neamuri şi, nu în ultimul rând, pentru a se reculege la mormintele celor doi fraţi. Emanuel nu înţelege de ce trenează atât de mult procesul tragicului accident rutier, în condiţiile în care în SUA, orice cauză primeşte verdictul judecătorului într-un timp relativ scurt. Pentru a dezvolta mai mult acest subiect, l-am invitat la redacţia ziarului nostru. Emanuel a venit însoţit de un alt „american”, unul dintre prietenii săi din SUA, David Procopoi, un sucevean plecat în State în urmă cu 16 ani. Cu sprijinul lor am intrat în atmosfera tipic americană în care legea nu se discută, ci se aplică. Orice gest de lamentare poate fi considerat o ofensă, fapt care te poate arunca în spatele gratiilor. Iată o întâmplare povestită de Emanuel, a cărei erou a fost. Judecaţi şi dumneavoastră, stimaţi cititori, diferenţa dintre poliţia rutieră americană şi cea autohtonă… „Într-una din zile mă deplasam la serviciu, la volanul unui Nissan. Fără să observ că am intrat într-o zonă cu viteza limitată la 55 mile/h(aproximativ 100 km/h), am fost depistat imediat de aparatul radar cu o depăşire a vitezei cam cu 50km/h faţă de cât era restricţia. De fapt, era un pistol radar cu care, un poliţist aflat pe marginea autostrăzii, mi-a depistat viteza. În acel moment, respectivul a urcat în maşina de serviciu şi, în câteva secunde, m-a ajuns din urmă, somându-mă să trag pe dreapta. Vreau să menţionez că poliţiştii americani au în dotare maşini foarte puternice. În momentul când se află în spatele tău cu girofarul în funcţiune şi-ţi face semn cu faza lungă, eşti obligat imediat să tragi pe dreapta. Poliţistul nu opreşte niciodată în faţa ta, ci numai în spatele tău, la câţiva metri, iar aparatul video de la bord înregistrează fiecare mişcare. După ce a coborât din maşină, s-a oprit la doi metri de mine, timp în care eu eram obligat să stau cu mâinile pe volan. Apoi m-a atenţionat să las mâna stângă pe volan, iar cu dreapta să-i dau actele. Apoi mi-a cerut să cobor de la volan cu mişcări lente, moment în care poliţistul şi-a deschis capsa port pistolului, fiind pregătit să riposteze imediat în cazul unei mişcări de-ale mele mai bruşte. După ce am coborât, mi-a sucit o mână la spate, apoi, cu brutalitate, m-a trântit cu faţa pe capotă pentru a-mi pune cătuşele, după care m-a condus la maşina poliţiei, unde m-a aşezat pe scaunele din spate, separate de cele din faţă cu gratii. Apoi a procedat la percheziţionarea maşinii mele în căutarea de droguri, după care a cerut prin staţie un trailer care să transporte maşina într-un loc special de depozitare de unde, ca s-o pot ridica, trebuia să plătesc 100 de dolari. Mai mult, dacă în termen de două săptămâni maşina nu este ridicată, ea este vândută automat de către societatea care a adăpostit-o. În America nu contează cine eşti După ce am ajuns la sediul poliţiei din Atlanta, am fost închis într-o celulă de "aşteptare" alături de alţi borfaşi unde am stat cam opt ore până mi s-a finalizat dosarul. În tot acest timp n-am avut voie să dau vreun telefon. Abia după finalizarea "cercetărilor" am primit permisiunea să-mi sun fratele. Am fost eliberat pentru o cauţiune de 600 de dolari, iar după ce s-a judecat cauza mea am mai plătit o amendă de 535 de dolari. Apoi, timp de 6 luni, am rămas cu permisul de conducere suspendat. Totul pentru depăşirea vitezei legale cam cu 50 km/h faţă de cea legală! Este o diferenţă mare între România şi SUA la acest capitol. Pur şi simplu poliţia rutieră română le poate da lecţii de bune maniere celor din State. În România, singura problemă este nivelul scăzut al amenzilor, fapt ce-i determină pe mulţi aflaţi la volan să braveze. Cred că dacă amenzile ar fi mai mari şi disciplina rutieră ar fi cu totul alta. Şi încă ceva: în America nu contează cine eşti! De la preşedinte şi până la ultimul om eşti obligat să respecţi legea. Uitaţi un exemplu: fiul unui comandant de poliţie a fost găsit în şcoală cu marijuana, faptă pentru care a fost închis câteva luni în puşcărie. Acolo nu există acele intervenţii din partea cuiva. Dacă ar încerca cineva, atunci ar fi considerat automat complice la fapta respectivă". „Vă rog, trageţi în mine!” „O altă întâmplare nefericită era cât pe-aici să mă trimită pe lumea cealaltă. Mă aflam împreună cu tata, mama şi un frate la lucru într-o zonă centrală din Atlanta, la montat de parchet. La un moment dat, cam pe la ora 14, în camera unde lucram şi-au făcut apariţia doi negri care ne-au cerut de lucru. Le-am explicat că nu suntem în măsură să le oferim de lucru fiindcă şi noi suntem angajaţi la patron. În acel moment, unul dintre ei a scos un pistol somându-ne să ne aşezăm în semicerc şi să le dăm banii şi telefoanele mobile. După ce ne-am conformat, au spus să ne culcăm pe burtă, cu faţa la podea. Fireşte, am refuzat, gândindu-ne că ne puteam trezi cu câte un glonţ în ceafă. Mama, femeie mai sperioasă din fire, a început să se lamenteze, fapt ce l-a determinat pe agresor să îndrepte pistolul spre ea în timp ce-i trăgea piedica. Atunci m-am speriat, m-am aruncat în faţa mamei, cerându-i agresorului să mă împuşte pe mine nu pe mama… La mişcarea mea bruscă, negrul, crezând că intenţionez să-l atac, s-a speriat şi a apăsat pe trăgaci. Glonţul mi-a perforat coapsa şi a mai trecut prin vreo două uşi…Speriaţi, cei doi au luat-o la fugă. În zece minute la faţa locului au apărut un elicopter, 12 echipaje ale poliţiei, ambulanţe şi o maşină de pompieri. Acolo, la orice fel de intervenţie se deplasează şi o maşină a pompierilor. Am aflat ulterior că cei doi negri erau din Chicago, daţi în urmărire generală. Acum sunt la închisoare pentru o perioadă de cinci ani…” Suspendare la…suspendare Nici „americanul” David Procopoi n-a fost ocolit de ghinioane. Într-o zi de duminică, ieşind de la biserică, ghinionul l-a aşteptat în parcarea din faţa bisericii… „Deşi aveam permisul de conducere suspendat, m-am urcat la volanul autoturismului pentru a-l scoate din parcare. Din cauză că plouase şi aveam tracţiunea pe spate, autoturismul a derapat uşor spre dreapta şi stânga. Ghinionul meu a fost un poliţist care tocmai patrula în zonă. După acelaşi tipic american m-a somat să cobor, apoi m-a trântit cu faţa pe capotă, după care mi-a pus cătuşele. Am stat peste opt ore şi jumătate în sediul poliţiei, fiind eliberat pentru o cauţiune de 850 de dolari. Pentru faptul că am îndrăznit să mă urc la volan cu permisul de conducere suspendat, am fost condamnat de judecător la o lună de puşcărie alternativă, adică ziua eram la lucru, iar noaptea dormeam în închisoare. Permisul de conducere a fost suspendat din nou pentru 6 luni, deşi în duminica fatidică mai aveam doar două săptămâni din vechea suspendare…” Am mai aflat de la cei doi români rezidenţi în SUA că poliţia rutieră este extrem de dotată. Bunăoară, la bordul autoturismului de serviciu, alături de aparatul video, mai există un computer de unde poliţistul poate obţine orice informaţie utilă în ce priveşte maşina urmărită. Computerul este astfel amplasat încât poliţistul poate folosi tastatura din mers. Autoturismul de serviciu este la dispoziţia poliţistului zi şi noapte, inclusiv când se deplasează acasă. Nu există nici un fel de restricţie pentru carburant, alocaţiile bugetare fiind suficiente pentru siguranţa cetăţeanului american. Din păcate, în privinţa dotării, situaţia în România e cu totul alta. Noroc cu politeţea poliţiştilor români, care nu ne trântesc cu faţa pe capotă...