"Al doilea eu", o nouă carte semnată de Liana Cozea
Un eveniment editorial deosebit s-a consumat vineri, 1 martie, la Librăria Humanitas "Mircea Eliade" din Oradea. Este vorba de lansarea cărţii "Al doilea eu", semnată de prof. univ. dr. Liana Cozea şi apărută la Editura Cartea Românească, 2013. Despre carte au fost invitaţi să vorbească scriitorul Traian Ştef, redactor la Revista Familia, precum şi criticul şi universitarul orădean Marius Miheţ.
Cartea este o continuare şi o întregire a volumului "Confesiuni ale eului feminin", apărut în 2005 şi premiat de Filiala Cluj a Uniunii Scriitorilor din România în 2006. "Interesul faţă de jurnale, memorii m-au determinat să continuu volumul anterior, cu Al doilea eu, o carte care se ocupă de literatura confesivă a cinci doamne, unele scriitoare, spirite academice şi personalităţi de marcă ale perioadei interbelice şi contemporane", ne-a declarat Liana Cozea. Potrivit autoarei, dincolo de ordonarea alfabetică a numelor acestor doamne, se poate constata o simetrie a volumului, în sensul că între capitolul I, cel dedicat Marucăi Cantacuzino Enescu, şi cel din urmă, dedicat lui Alice Voinescu, două personalităţi interbelice care s-au cunoscut şi apreciat reciproc, sunt cuprinse capitolele dedicate scriitoarelor Nina Cassian, Gabriela Melinescu şi Ioana Em. Petrescu. "Ceea ce m-a atras la jurnalele şi memoriile acestor doamne a fost sinceritatea lor, uneori cu accente dureroase, referirea la evenimente din viaţa personală, în consonanţă cu evenimentele Istoriei Mari. De exemplu, Alice Voinescu a trăit sub două dictaturi, Gabriela Melinescu a părăsit ţara în anii '70 şi s-a stabilit definitiv în Suedia, devenind o foarte apreciată scriitoare de limbă suedeză, iar Nina Cassian a încercat să se autoamăgească mimând ataşamentul necondiţionat la ideologia comunistă, fapt pe care apoi l-a regretat şi, după stabilirea ei definitivă în SUA, şi-a completat jurnalul cu un contra-jurnal, încercând să îşi îndulcească imaginea în faţa cititorilor", a mai spus Liana Cozea. Capitolele din acest volum au fost publicate în câteva reviste literare pe măsură ce au fost scrise de autoare, în perioada 2006-2012, chiar dacă în 2009 a mai publicat alte două cărţi.
"Al doilea eu" este cea de-a opta carte scrisă de autoare şi poate fi găsită la Librăriile Humanitas "Mircea Eliade", Gutenberg şi Diverta (Lotus) din Oradea.
Doamna ”Marius”, mai ia un distonocalm+xanax, poate-ți trece, deși puțin probabil...
Fara indoiala, cartea ,,Al doilea eu" va deveni un volum de referinta privind literatura marturisilor feminine. Va multumim, Stimata Doamna Liana Cozea, pentru aceasta splendida intregire a contributiilor Dvs. in spiritul intelegerii diarismului romanesc.
Această persoană privită și acceptată din milă...îi mușcă pe cei din jur ca un câine turbat!!!!