Ansamblul folcloric "Nuntaşii Bihorului", condus de maestrul Florian Clepe, va participa, în zilele de 24 şi 25 august, la un festival cultural în Slovacia, fiind prima participare a artiştilor noştri în această ţară. Până atunci, ansamblul va evolua duminică, 19 august, de la ora 16.30, în cadrul tradiţionalei serbări câmpeneşti "La izvorul lui Horea", organizată de Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Bihor.

La serbarea câmpenească, îşi vor da concursul soliştii vocali: Florica Ruja, Mihai Jula, Mariana Militaru, Antonela Ferche Buţiu, Antonia Hoza, Maria Ghilea, precum şi Radu Târb, la vioara cu goarnă. Programul va cuprinde dansuri de Aleşd, Beiuş, Oaş şi Năsăud, precum şi dans bătrânesc. Coregrafia va purta semnătura lui Florian Clepe, preşedintele Asociaţiei folclorice a membrilor "Nuntaşii Bihorului", iar conducerea muzicală va fi asigurată de Radu Târb. În zilele de 24 şi 25 august, "Nuntaşii Bihorului" vor participa la un festival cultural în Slovacia, unde, pe lângă programul de la serbarea câmpenească "La izvorul lui Horea", vor prezenta şi "Nunta din Bihor". Îşi vor da concursul soliştii vocali: Florica Ruja, Mihai Jula, Ciprian Mocan, Remus Bondar şi Maria Ghilea. Ansamblul folcloric "Nuntaşii Bihorului" a luat fiinţă în anul 1964. De-alungul celor aproape cinci decenii de activitate, ansamblul a fost de nouă ori deţinător al premiului I la tradiţionalele concursuri republicane, de asemenea, a fost laureat de numeroase ori peste hotare, cum ar fi: în 1969 a obţinut Medalia de Aur, în Germania, la Festivalul muncitorilor; în 1972, premiul pentru artă la Festivalul de la Agrigento, Italia; în 1973, la Bochum, Germania; în 1976, laureaţi la Festivalul florilor din Debreţin, Ungaria; în 1982, laureaţi la Festivalul de folclor din Portugalia, iar în 1985, laureaţi la Festivalul internaţional de la Dax, Franţa. După '90, ansamblul a efectuat aproape anual turnee peste hotare, în Turcia, Ungaria, Republica Moldova, Franţa, Spania, Portugalia, de unde s-au întors de fiecare dată cu premii. În ultimii ani, artiştii noştri au participat la numeroase festivaluri organizate în judeţ şi în ţară, dar şi la emisiuni de folclor, pe diferite posturi de televiziune.