Asociaţia Naţională a Cavalerilor de Clio, în colaborare cu Cercul Militar Oradea şi UNCMRR "General Traian Moşoiu", a organizat ieri, la sediul Cercului Militar Oradea, o dublă lansare de carte. Prima, "Calvarul prizonierilor români din Primul Război Mondial", vol. I-III, de Gheorghe Nicolescu, Gheorghe Dobrescu şi Andrei Nicolescu, iar a doua, "Ataşaţii militari transmit", vol. V (1930-1940), de Andrei Nicolescu, Lenuţa Nicolescu, Ion Pătroiu, Alesandru Duţu şi Alexandru Oşca, coordonator col. (r) prof. univ. dr. Gheorghe Nicolescu. Ambele cărţi au fost editate de către Fundaţia "Ştefan Guşă" din Bucureşti şi vor putea fi procurate accesând site-ul acesteia, www.fundatiagusa.ro.