Agenda culturală
Atelier de creaţie
Prof. Eugenia Drăgoi şi "Grupa steluţelor" de la Grădiniţa nr. 10 (str. Moscovei nr. 15) vă invită astăzi, 3 octombrie, de la ora 13.00, să participaţi la atelierul pentru părinţi cu tema "Cutia de comori". Cu acest prilej, părinţii (sau bunicii) participanţi vor învăţa să confecţioneze din carton desenat sau pictat o cutie ce va adăposti lucruri dragi copilului lor.
Liturghie în Catedrala romano-catolică
Astăzi, 3 octombrie, de sărbătoarea episcopului Bogdánffy Szilárd, la ora 18.00, Excelenţa Sa Böcskei László, episcopul romano-catolic de Oradea, va celebra, în Catedrala romano-catolică din Oradea, o sfântă liturghie, în cadrul căreia credincioşii vor fi îndemnaţi ca, urmând exemplul episcopului Fericit Szilárd, să devină colaboratori ai lui Dumnezeu.
"Obligo", la CCO
Programul Toamnei Orădene continuă astăzi, 3 octombrie, începând cu ora 20.00, la Casa de Cultură Oradea (CCO), cu show-ul de improvizaţie al celor de la „Obligo": Alexandru Mihalache, Alexandru Rizescu, Bogdan Untilă, Dan Murzea, Şerban Trîmbiţaşu şi Teodor Ghiţă. Spectacolul se bazează pe interactivitatea cu publicul prezent în sală.
Florin Chilian, la Oradea
Fundaţia Academia Civică, împreună cu Primăria Oradea organizează vineri, 5 octombrie, de la ora 18.00, în sala mare a Primăriei Oradea, conferinţa "Artistul şi cele zece porunci", susţinută de artistul Florin Chilian. Acţiunea face parte din proiectul cultural "Conferinţele Academiei Civice 2012", aflat la a patra ediţie. Conferinţa va fi susţinută de dr. Orlando Balaş. Orădenii sunt aşteptaţi cu drag la eveniment.
Un nou sezon de dans
Feeling Dance organizează vineri, 5 octombrie, la studioul clubului de la Oradea Plaza, etajul I, deschiderea oficială a noului sezon de dans, care va cuprinde lecţii gratuite, precum şi o petrecere de început de sezon. Programul zilei de vineri va cuprinde: de la ora 18.00 - lecţie gratuită de Tango Argentinian; ora 19.00 - lecţie gratuită de dans de societate; ora 20.00 - lecţie gratuită de Salsa, iar la ora 22.00 - petrecerea de inaugurare, cu surprize, la Blondys Art Cafe, lângă studioul de dans. Codul de ţinută recomandată pentru această petrecere este "Elegant". Intrarea va fi liberă.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.