Gala Diplomelor 2012

Facultatea de Arte, Departamentul de Arte Vizuale al Universităţii Oradea, Muzeul Ţării Crişurilor şi Uniunea Artiştilor Plastici din România, Filiala Oradea vă invită să participaţi astăzi, 24 iulie, de la ora 12.00, la Muzeul Ţării Crişurilor (Palatul Baroc), la Gala Diplomelor 2012 a specializărilor: Pictură (coordonator, lect. univ. drd. Constantin Costea), Sculptură (coordonator, Rudolf Bone, Fekete Tiberiu), Arte Decorative (coordonator, lect. univ. dr. Corina Andor, lect. univ. dr. Corina Baciu Urzică, lect. univ. dr. Mihaela Tătulescu), Pedagogia Artei (coordonator conf. univ. dr. Elen Câmpian), Design (coord. asist. univ. Sorin Brad, prep. univ. Norbert Coştean, conf. univ. dr. Mărieş Radu Emil) Master Sculptură şi ambient (coordonator, prof. asociat dr. Cornel Durgheu.

Vernisaj la Muzeul „Aurel Lazăr"

Complexul Muzeul Ţării Crişurilor şi Uniunea Artiştilor Plastici din România, Filiala Oradea vă invită să participaţi joi, 26 iulie, de la ora 17.30, în incinta Galeriei Muzeului Memorial "Aurel Lazăr" (str. Aurel Lazăr nr. 13) la vernisajul expoziţiei personale de sculptură a artistului plastic Marius Vesa, intitulată "Personaje Porţi". Expoziţia însoţeşte demersul teoretic al lucrării de doctorat cu tema Ambivalenţa reprezentării: corpul uman. Proiect plastic "Personaje Porţi". În deschidere, expoziţia va fi prezentată de către prof. univ. dr. Aurel Chiriac, coordonatorul ştiinţific al lucrării de doctorat.

Curs de fotografie digitală

Având în vedere succesul de care s-au bucurat cursurile de fotografie şi tehnici digitale organizate de Clubul Fotografic Nufărul Oradea (CFNO), în  parteneriat cu Asociaţia Euro Foto Art Oradea, conducerile celor două asociaţii au decis să organizeze un nou curs de fotografie digitală, începând de luni, 30 iulie, cu o durată de şase săptămâni. Orele teoretice vor fi susţinute la sediul Fotoclubului, în Sala Studio, din Palatul "Vulturul Negru" (Piaţa Unirii 2-4, etajul I), în zilele de luni, marţi şi miercuri, între orele 18.00 - 21.00. Acest curs digital (seria B/2012) va fi condus de către cunoscutul artist fotograf Claudiu Szabó E.FIAP, vicepreşedintele CFNO, şi va debuta în 30 iulie, de la ora 17.00, la sediul cunoscutului fotoclub orădean din Palatul „Vulturul Negru". Înscrieri şi informaţii suplimentare se pot obţine la telefon: 0727/336.946 sau prin e-mail: clauszabo@yahoo.com.