Expoziţie despre peşterile din România

Complexul "Muzeul Ţării Crişurilor" organizează vernisajul expoziţiei "Peşteri din România - lumea mirifică a carstului", care va avea loc astăzi, 17 iulie, de la ora 11.30, la sediul instituţiei din Palatul Baroc (B-dul Dacia nr.1-3). Expoziţia este realizată în parteneriat cu Complexul Muzeal de Ştiinţele Naturii Galaţi, cu sprijinul Institutului de Speologie "Emil Racoviţă" - Compartimentul Cluj, al Grupului de Explorări Subacvatice şi Speologice - GESS Bucureşti şi al Federaţiei Române de Speologie, şi prezintă exponate ce cuprind formaţiuni de exo- şi endocarst, faună fosilă (inclusiv schelet de Ursus spelaeus), fauna actuală din zonele carstice şi cea subterană, cunoscută din cercetările biospeologice, piese arheologice. Pentru prima dată la Oradea sunt prezentate cercetările GESS din Peştera Movile - renumitul ecosistem subteran ce funcţionează pe baza procesului de chemosinteză. Expoziţia este completată de 100 de imagini realizate de fotograful speolog Andrei Posmoşanu - Federaţia Română de Speologie, care sunt rezultatul a peste zece ani de ture foto.

Festival Internaţional de Folclor

În perioada 20-22 iulie, la Oradea va avea loc cea de-a doua ediţie a Festivalului Internaţional de Folclor. Evenimentul este realizat de Teatrul Regina Maria - Ansamblul Artistic Profesionist Crişana, în colaborare cu Complexul "Muzeul Ţării Crişurilor", Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Bihor şi Asociaţia Hora - Oradea.

Curs de fotografie digitală

Având în vedere succesul de care s-au bucurat cursurile de fotografie şi tehnici digitale organizate de Clubul Fotografic Nufărul Oradea (CFNO), în  parteneriat cu Asociaţia Euro Foto Art Oradea, conducerile celor două asociaţii au decis să organizeze un nou curs de fotografie digitală, începând din 30 iulie 2012, cu o durată de şase săptămâni. Orele teoretice vor fi susţinute la sediul Fotoclubului, în Sala Studio, din Palatul "Vulturul Negru" (Piaţa Unirii 2-4, etajul I), în zilele de luni, marţi şi miercuri, între orele 18.00 - 21.00. Acest curs digital (seria B/2012) va fi condus de către cunoscutul artist fotograf Claudiu Szabó E.FIAP, vicepreşedintele CFNO, şi va debuta în 30 iulie, de la ora 17.00, la sediul cunoscutului fotoclub orădean din Palatul "Vulturul Negru". Înscrieri şi informaţii suplimentare se pot obţine la telefon: 0727/336.946 sau prin e-mail: clauszabo@yahoo.com.