Seară retro

Sâmbătă, 30 iunie 2012, de la ora 21.00, va avea loc o seară retro în Idols (str. General Traian Moşoiu nr. 5) cu formaţia "Forever". Membrii formaţiei sunt: Rokko Rajmund - chitară şi voce, Şerban Lupu - voce şi clape, Haraji "Pekó" Adalbert - bas, Hajdú "Dunyha" János - tobe.

 

Concert în direct prin satelit

Tot sâmbătă, 30 iunie, începând cu ora 21.00, Oradea Shopping City va transmite în direct primul concert live, prin satelit. Concertul, susţinut de violonistul şi dirijorul olandez André Rieu la Maastricht (Olanda), va putea fi umărit într-una din sălile moderne ale Cortina Cinema Digiplex. Acest concert marchează aniversarea a 25 de ani de când André Rieu şi "Johann Strauss Orchestra" concertează împreună. Pentru a celebra acest moment, André Rieu îşi va bucura spectatorii prin prezentarea celor mai renumite piese din repertoriu. Pieselor deosebite interpretate de Andre Rieu li se va adăuga interpretarea celor 150 de membri ai incredibilei Societăţi a Corului Royal "Maastrichter Staar" (The Royal Choir Society "Maastrichter Staar").

 

Teatru de păpuşi la Era Park

În acest weekend, ERA Park Oradea îi aşteaptă pe cei mici cu un spectacol extraordinar de teatru de păpuşi - "Scufiţa Roşie şi Lupul cel Flămând". Spectacolul va avea loc pe data de 30 iunie, cu începere de la ora 11.00. Micuţii vor putea vedea cunoscuta poveste a fraţilor Grimm în interpretarea artiştilor orădeni care mânuiesc cu pricepere marionetele de lemn. Intrarea tuturor copiilor se va face gratuit.

 

Cursuri foto pentru tineri

Pentru a veni în sprijinul acelor tineri, care, în perioada vacanţei de vară din acest an, se vor afla pentru un timp mai îndelungat în Oradea, Asociaţia Euro Foto Art, în parteneriat cu Clubul Fotografic Nufărul Oradea (CFNO), va organiza un curs de fotografie, cu o durată de două luni. Cursul se adresează tinerilor între 12 şi 17 ani şi va fi condus de cunoscutul artist fotograf Ştefan Tóth A.FIAP, preşedintele Asociaţiei Euro Foto Art şi a Asociaţiei Artiştilor Fotografi din România. Cursul seriei A/ 2012 va începe în data de 5 iulie 2012, la ora 10.00, la sediul CFNO din Palatul Vulturul Negru (Piaţa Unirii nr. 2-4, etajul I) din Oradea şi va avea programul: marţi şi joi, între orele 10.00 şi 11.45. Cele mai bune fotografii realizate în timpul deplasărilor de creaţie vor fi prezentate într-o expoziţie de examen. În cadrul cursului, 3 locuri sunt pentru copii defavorizaţi, în condiţii de gratuite. La înscriere, aceştia vor prezenta acte din care să rezulte să salariul părnţilor nu permite suportarea achitării contravalorii cursului. Înscrieri se pot face la sediul din Palatul "Vulturul Negru" (Piaţa Unirii 2-4), etaj 1. Informaţii suplimentare se pot obţine şi prin e-mail: office@eurofotoart.ro sau stefan.toth@eurofotart.ro, respectiv la telefoanele 0726/292111, 0741/212111 şi 0765/ 249881.

Salonul Naţional "Bihorul pitoresc"

Asociaţia "Euro Foto Art" Oradea, în parteneriat cu Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Bihor organizează, sub patronajul Asociaţiei Artiştilor Fotografi din România, Salonul Naţional de Artă Fotografică intitulat "Bihorul pitoresc". Scopul organizării salonului naţional este prezentarea şi promovarea valorilor turistice ale judeţului Bihor. La salon pot participa artişti fotografi amatori şi profesionişti din ţară şi din străinătate cu 5 imagini alb-negru (secţiunea A) şi color (secţiunea B). Tematica salonului: prezentarea valorilor turistice ale judeţului Bihor. Lucările pot fi expediate şi prin e-mail, ca ataşament sau prin transfer pe adresa: eurofotoart.ro@gmail.com sau înregistrate pe CD având următoarele caracteristici: format minim 2000 x 3000 puncte, pentru tipar. Lucrările de concurs înregistrate pe CD sau DVD-uri pot fi expediate şi prin poştă pe adresa: Asociaţia Euro Foto Art, P.O.Box (Căsuţa poştală 220), 410.610 Oradea -1, Judeţul Bihor - România. Nu sunt admise în competiţie lucrările concepute, modificate sau transformate radical pe computer. Toate lucrările vor avea titlurile înscrise în borderou în limba română.