Târg de antichităţi

Astăzi, 28 iulie, şi mâine, 29 iulie, între orele 8.00-21.00, în Parcul Nicolae Bălcescu din Oradea (lângă Grădina Zoologică), va avea loc cea de-a III-a ediţie din acest an a târgului de antichităţi organizat de colecţionarul orădean Liviu Purje. Potrivit acestuia, la eveniment vor fi prezenţi în jur de 20 de colecţionari din Ungaria, Satu Mare, Timişoara, Arad şi Oradea, care vor expune statuete, cărţi, lampadare, tablouri, ceasuri, bijuterii şi multe alte obiecte create de oameni când aveau mai mult timp pentru frumos.

Concert de muzică clasică

Următorul concert de muzică clasică va avea loc mâine, 29 iulie, de la ora 19.00, în Biserica Romano-Catolică Sfântul Ladislau, din centrul Oradiei. Cu acest prilej, melomanii orădeni se vor putea delecta ascultând muzică de la J.S.Bach până la muzică de filme. Îşi vor da concursul în cadrul evenimentului: Corul "Sztárai Mihály" - Dirijor: Márkus Zoltán, Bede Róbert - tenor, Ferenczy Orsolya - soprană, Tempfli  Mária - soprană, Oláh Boglárka - vioară, Székely István - clarinet, Tasnádi Ferencz - basbariton, Thurzó Sándor József - violă şi Thurzó Zoltán, la pian. Toţi orădenii sunt invitaţi să ia parte la concert, intrarea este liberă.

Salonul Naţional "Bihorul Pitoresc"

Asociaţia "Euro Foto Art" Oradea, în parteneriat cu Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Bihor, organizează sub patronajul Asociaţiei Artiştilor Fotografi din România Salonul Naţional de Artă Fotografică, intiulat "Bihorul Pitoresc". Scopul organizării Salonului Naţional este prezentarea şi promovarea valorilor turistice ale judeţului Bihor. La salon pot participa artişti fotografi amatori şi profesionişti din ţară şi din străinătate cu un număr de cinci imagini alb-negru (secţiunea A) şi color (secţiunea B). Ultimul termen de primire a lucrărilor este 25.09.2012. Jurizarea va avea loc în 28.09.2012. Informaţii suplimentare la office@eurofotoart.ro, eurofotoart.ro@gmail.com, telefon: 0741/ 212.111. 0726/ 292111.