Stagiunea 2011-2012 a Teatrului Regina Maria este considerată o reuţită de conducerea instituţiei de cultură orădene. Potrivit managerului Daniel Vulcu, stagiunea s-a bucurat atât de succes la public, cât şi la critică, iar încasările provenite din vânzarea biletelor şi abonamentelor au fost de două ori mai mari decât în urmă cu doi ani. Spectacolul care a atras cei mai mulţi spectatori, dar şi cele mai multe aprecieri la critica de specialitate şi la festivalurile de gen a fost "Scripcarul pe acoperiş", care a deschis, de altfel, stagiunea 2011-2012.

Stagiunea 2011-2012 a Teatrului Regina Maria a început în data de 25 septembrie 2011, o dată cu deschiderea Festivalului de Teatru Scurt, cu premiera musicalului "Scripcarul pe acoperiş", în care au fost incluşi membri ai tuturor celor trei trupe componente ale Teatrului: Trupa Iosif Vulcan, Trupa Arcadia şi Ansamblul Artistic Profesionist Crişana. În total, Trupa Iosif Vulcan a avut opt premiere în această stagiune: "Scripcarul pe acoperiş", "Biloxi Blues", "O scrisoare pierdută", "Perpetua şi Felicitas", "Baltagul", "Luth, Compagnon...", "Zbor deasupra unui cuib de cuci", respectiv "Şi porni Luceafărul". În cadrul acestei stagiuni, în perioada 25 septembrie - 2 octombrie 2011 a avut loc cea de-a XVII-a ediţie a Festivalului de Teatru Scurt, prima ediţie în casă nouă. În Festival au fost invitate 30 de spectacole de teatru, împărţite în trei secţiuni: secţiunea de concurs, secţiunea "Mari spectacole invitate" şi secţiunea de teatru de pub şi de stradă. Tot în această stagiune, Trupa Iosif Vulcan a participat la trei festivaluri, la Bucureşti, Satu Mare şi Baia Mare. De asemenea, după şase ani de pauză un spectacol al trupei orădene a fost nominalizat la Gala Premiilor UNITER, pentru spectacolul "Scripcarul pe acoperiş", la categoriile Cea mai bună scenografie, prin Vioara Bara, şi Cea mai bună actriţă într-un rol secundar - Ioana Dragoş-Gajdo (pentru rolul Golde). Alte nominalizări i-au vizat pe actorii Richard Balint şi Ioana Dragoş-Gajdo şi pe scenografa Vioara Bara, la Festivalul Internaţional de Teatru ATELIER 2012. În ceea ce priveşte premiile, în această stagiune Teatrul Regina Maria a primit Premiul special al Juriului la Festivalul de Teatru Scurt 2011 pentru spectacolul "Biloxi Blues", Premiul special al Juriului la Festivalul Internaţional de Teatru ATELIER 2012 - Richard Balint pentru rolul Tevye din "Scripcarul pe acoperiş", respectiv Premiul pentru Cel mai bun coregraf la Festivalul Internaţional de Teatru ATELIER 2012 - András Loránd pentru spectacolul "Scripcarul pe acoperiş". Potrivit lui Daniel Vulcu, Trupa Arcadia a avut trei premiere în această stagiune: "20.000 de leghe dub mări", un spectacol inedit, primul spectacol cu decoruri 3D de la Oradea, "Capra cu trei iezi" şi o repunere în scenă a "Muzicanţilor din Bremen". Şi Trupa Arcadia a participat la festivaluri în această stagiune, cu spectacolul "20.000 de leghe sub mări". Mai exact, au participat la festivalurile organizate la Arad şi Petroşani. Cât priveşte Ansamblul Artistic Profesionist Crişana, în stagiunea 2011-2012 acesta a pregătit pentru public trei spectacole în premieră: "Concert de colinde" (în luna decembrie), "Joc şi cântec fără frontiere" (în luna martie) şi "In Memoriam Elisabeta Pavel" (în luna mai). De asemenea, Ansamblul Crişana a mai susţinut o serie de spectacole la: Târgul Pălincarilor, Ziua Naţională a României, Serbările Zăpezii la Vârtop etc. În luna februarie a acestui an, Ansamblul Crişana a reprezentat România la Festivalul Piftiei din Miskolc, primul festival de iarnă şi al cincilea festival ca mărime din Ungaria, iar în luna iunie, o parte a Ansamblului Crişana a participat la ediţia a VI-a a Festivalului Internaţional de folclor "Muzici şi tradiţii în Cişmigiu", în Bucureşti, care s-a bucurat de un mare succes. "A fost o stagiune foarte bună, echilibrată şi care s-a bucurat de succes atât în ceea ce priveşte publicul, cât şi din punct de vedere financiar, dacă ar fi să ne raportăm la stagiunea de acum doi ani. Atunci, numărul reprezentaţiilor a fost mai mare, dar încasările au fost la jumătate din cât am încasat noi", a declarat managerul Teatrului Regina Maria, Daniel Vulcu. Potrivit acestuia, în 2011-2012 veniturile din vânzarea biletelor şi abonamentelor s-au ridicat la 485.000 lei, în timp ce în 2009-2010 încasările au fost de 240.000 lei. Vulcu a mai afirmat că aşteaptă cu nerăbdare transformarea fostului Cinema Transilvania în sală multifuncţională modernă care să le dea posibilitatea să joace mai des.