În acest an la 29 iulie s-au  împlinit 100 de ani de la naşterea cărturarului şi eseistului Nicu Aureliu Steinhardt  -monahul Nicolae de la Rohia-  care s-a stins din viaţă la 30 martie 1989 la mănăstirea Rohia din Maramureş. Nicu Steinhardt se numără printre cei mai iluştri intelectuali din perioada interbelică care au traversat şi epoca regimului comunist cu multe încercări şi privaţiuni. Între colegii şi prietenii apropiaţi din anii tinereţii se numărau Constantin Noica, Alexandru Paleologu, Mircea Eliade, Dinu Pillat, Arşavir Acterian  şi mulţi alţii.  El rămâne în cultura română în primul rând prin capodopera sa intitulată Jurnalul fericirii. Dan Chelaru afirma că această lucrare a lui N. Steinhardt este "o capodoperă, o carte a cărţilor Estului". Nu întâmplător Jurnalul fericirii este cartea cu tirajul cel mai  mare din ultimii  20 de ani din România ( peste 500 000 de exemplare).

Scurte repere biografice

Nicu Steinhardt  s-a născut în 29 iulie 1912 la Bucureşti ( Pantelimon) într-o familie evreiască. Între 1919 - 1929 urmează cursurile şcolii primare şi cele ale liceului Spiru Haret. După 1929 frecventează cenaclul literar Sburătorul al lui Eugen Lovinescu, descoperindu-şi vocaţia de literat. Tot acum o cunoaşte şi pe Monica Lovinescu. În 1934 debutează sub pseudonimul Antisthius în volumul parodic "În genul... tinerilor".  În 1936 îşi va susţine doctoratul în drept constituţional. La recomandarea lui Camil Petrescu va începe să colaboreze la Revista Fundaţiilor Regale de unde va fi înlăturat în 1940. Până în 1944 va trăi o perioadă de umilinţe şi privaţiuni după cum reiese din propriile sale mărturisiri de mai târziu. Va călători în interes de studiu în Elveţia, Franţa, Anglia, între scriitorii săi preferaţi numărându-se Marcel Proust, Andre Gide, Simone Weil şi Aldous Huxley. A colaborat în această perioadă la revistele Universul literar, Libertatea şi Viaţa românească.

Sub prigoana comunismului

Întrucât după instaurarea regimului comunist în România a refuzat să adere la "revoluţia culturală comunistă", va suferi din nou alte privaţiuni şi restricţii. Este perioada în care se apropie din ce în ce mai mult de creştinismul ortodox. În ianuarie 1960 a fost arestat de Securitate şi pentru că a refuzat calitatea de martor al acuzării în procesul mistico-legionar Constantin Noica - Dinu Pillat, a fost condamnat la 12 ani de muncă silnică pentru "crimă de uneltire contra ordinii sociale", alături de alţi oameni de litere dintre care amintim pe Alexandru Paleologu, Păstorel Teodoreanu, Vladimir Streinu, Marieta Sadova, Theodor Enescu, Dinu Ranetti, etc. În august 1964 va fi eliberat din închisoare şi pentru că a refuzat orice colaborare cu comunismul va lucra în fabrică ca simplu muncitor necalificat.

Botezul  creştin ortodox la Jilava

La 15 martie 1960 în închisoarea Jilava ieromonahul basarabean Mina Dobzeu îl botează în credinţa ortodoxă , naş de botez fiindu-i Emanuel Vidraşcu, coleg de lot şi fost şef de cabinet al mareşalului Ion Antonescu. Iată cum descrie Nicolae Steinhardt momentul botezului creştin în Jurnalul fericirii: " Catehizarea a luat sfârşit. Botezul, hotărât pentru ziua de cincisprezece, are loc aşa cum stabilisem. Părintele Mina alege momentul pe care-l socoteşte cel mai potrivit: la întoarcerea de la aer, când caraliii sunt mai ocupaţi, când agitaţia e maximă. Trebuie să lucrăm repede şi să acţionăm clandestin în văzul tuturor. Eu unul nu voi ieşi la plimbare. Rămân deci singur vreun sfert de oră ... Când puhoiul de oameni se întoarce cu zgomot mare (...) părintele Mina, fără a-şi scoate mantaua, dă buzna la singura căniţă din cameră -e o căniţă roşie, cu smalţul sărit, năclăită şi respingătoare - şi o umple cu apă viermănoasă proaspăt adusă în rezervorul purtat de el şi de un alt deţinut. (...) La repezeală  - dar cu acea iscusinţă preoţească  unde iuţeala nu stânjeneşte dicţia desluşită -  părintele Mina rosteşte cuvintele trebuincioase, mă înseamnă cu semnul crucii, îmi toarnă pe cap şi pe umeri tot conţinutul ibricului şi mă botează în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Mă nasc din nou, din apă viermănoasă şi din duh rapid. Botezul , în asemenea împrejurări, e perfect valabil şi fără cufundare şi fără de mirungere. (...) Cine a fost creştinat de mic nu are de unde să ştie şi nu poate bănui ce-nseamnă botezul. Asupra mea se zoresc clipă de clipă tot mai dese asalturi ale fericirii." Îndată după eliberarea din detenţie în 1964, în urma graţierii generale a deţinuţilor politici, va merge la schitul bucureştean Darvari unde şi-a desăvârşit Taina Botezului şi a primit Taina Mirungerii şi Sfânta Împărtăşanie.

Jurnalul  fericirii

Episodul botezului creştin şi trecerea la Ortodoxie dau naştere cărţii Jurnalul fericirii, care reprezintă după propria lui mărturie, Testamentul lui literar. Redactat la începutul anilor 70, această primă variantă, de aproximativ 570 de pagini dactilografiate, este confiscată de Securitate în 1972, fiindu-i restituită abia în 1975 după numeroase intervenţii pe lângă Uniunea Scriitorilor. După confiscarea primei redactări a Jurnalului va încerca o reconstituire a acestuia, rezultând un manuscris de 750 de pagini. Un exemplar din ambele versiuni va ajunge la Paris la Monica Lovinescu şi Virgil Ierunca care vor transmite la radio Europa liberă pagini din Jurnalul fericirii începând cu anul 1988. Criticul literar Nicolae Manolescu scria cu privire la Jurnalul fericirii:" O carte splendidă, amestec inextricabil de notaţie cotidiană, amintire, confesiune, hermeneutică, umor, tragedie, istorie, universalitate, metafizică, fiziologie, citate de lectură... N. Steinhardt dovedeşte aceeaşi uluitoare forţă de pătrundere în adevărul lucrurilor dincolo de coaja groasă a locului comun. Literatura noastră s-a îmbogăţit cu o carte de prima mână, la care vom simţi nevoia să ne întoarcem nu o dată, în clipe de restrişte, dar şi de bucurie."

Călugăr  la mănăstirea Rohia

În toamna anului 1973, Nicu Steinhardt însoţit de scriitorul Iordan Chimet, poposea la mănăstirea Rohia din Maramureş la recomandarea bunului său prieten Constantin Noica. Noica cunoştea dorinţa lui N. Steinhardt  de a-şi găsi un loc retras, o mănăstire sau un schit unde să trăiască în linişte şi rugăciune tot restul vieţii. Aşa cum remarca şi Preasfinţitul Justin Sigheteanul, dorinţa lui N. Steinhardt  de a intra în mănăstire era legată şi de nădejdea că va putea să intre în monahism, lucru nu tocmai uşor de realizat în perioada comunistă pentru un fost deţinut politic precum era Steinhardt. Retrasă, simplă, liniştită şi înconjurată de codrii seculari, mănăstirea Rohia era ceea ce îşi dorea el. Pe lângă frumuseţile duhovniceşti şi cele naturale era atras şi de biblioteca mănăstirii care număra la acea vreme aproximativ 20 000 de cărţi. Aşa se face că până în 1980 va vizita cu regularitate mănăstirea şi în cele din urmă îşi va exprima dorinţa de a intra în monahism. Tuns în monahism de stareţul mănăstirii de atunci, arhimandritul Serafim Man, se va ocupa de organizarea bibliotecii mănăstirii, va scrie în continuare articole şi eseuri şi va publica câteva volume. S-a ocupat de asemenea şi de pregătirea viitorilor preoţi ai mănăstirii. Prin personalitatea sa a făcut Rohia cunoscută atât în vremea cât a trăit cât şi după moartea sa.

Sfârşitul  vieţii

În martie 1989 angina pectorală de care suferea s-a agravat şi N.Steinhardt a decis să plece la Bucureşti pentru a fi văzut de un  medic specialist. Face drumul spre Baia Mare împreună cu părintele Mina Dobzeu şi alţi părinţi ai mănăstirii Rohia. Pentru că starea sănătăţii sale s-a agravat a fost nevoit să se interneze la spitalul din Baia Mare, unde va muri câteva zile mai târziu, în ziua de 30 martie 1989, privegheat de părinţii mănăstirii Rohia. A trecut la cele veşnice ca şi altădată bătrânii din Pateric. A rugat pe unul dintre cei apropiaţi  să-i citească o rugăciune  ( Rugăciunea la ieşirea sufletului) după care i-a spus să închidă cartea şi apoi şi-a dat sufletul lui Hristos pe care l-a mărturisit şi iubit atât de mult.

 

 In memoriam -  la 20 de ani de la moarte

 Luni 30 martie, anul 2009, cu ocazia împlinirii a 20 de ani de când părintele Nicolae a trecut la Domnul, la mănăstirea Rohia s-a oficiat un parastas de pomenire a monahului Nicolae Steinhardt, slujbă de pomenire săvârşită de Preasfinţitul Justinian Chira, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, alături de Preasfinţitul Justin Sigheteanul, arhiereu vicar al aceleiaşi Episcopii, înconjuraţi de un sobor de preoţi. La acest moment de aducere aminte a Monahului Nicolae Delarohia au fost prezenţi mai mulţi scriitori care l-au cunoscut personal pe părintele Nicolae, între aceştia numărându-se şi scriitorul clujean Virgil Bulat, coleg de celulă la Jilava cu Nicolae Steinhardt.  Tot cu această ocazie a fost  lansat volumul "Primejdia mărturisirii. Convorbirile de la Rohia" aparţinând lui N. Steinhardt şi lui Ioan Pintea, editat la Editura Polirom din Iaşi, fiind cel de-al şaselea volum din integrala Steinhardt. De asemenea a fost lansat volumul biografic dedicat părintelui Nicolae de George Ardeleanu: "N. Steinhardt şi paradoxurile libertăţii". Între participanţi s-a numărat şi ministrul Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional,  Excelenţa Sa Domnul Theodor Paleologu, care a evocat în cuvinte emoţionante personalitatea Părintelui Nicolae şi amintirile frumoase care îl leagă de acesta.

Centenar Steinhardt

La începutul lunii iunie a acestui an Academia Română şi Fundaţia Nicolae Steindhard l-au omagiat pe monahul de la Rohia, la împlinirea a 100 de ani de la naştere, print-un simpozion la care au participat ierarhi, academicieni, profesori universitari etc., academicianul Alexandru Surdu anunţând cu acest prilej că a înaintat propunerea sa ca Nicolae Steindhardt să devină membru postmortem al Academiei Române.

Preot  Ion  Alexandru  Mizgan