De Ziua Tuturor Sfinţilor - Recviemul lui Mozart, la Filarmonica de Stat
În Sala de concerte "Enescu-Bartók", astăzi, 1 noiembrie, de la ora 19.00, va avea loc un concert vocal-simfonic. Din program vor face parte lucrările: Simfonia nr. 25 în Sol minor, K. 183 şi Recviem - pentru solişti, cor şi orchestră, K. 626, de W. A. Mozart. Conducerea muzicală a concertului îi aparţine tânărului dirijor permanent al Filarmonicii de Stat Oradea, Jankó Zsolt, el fiind, concomitent, dirijorul Operei Maghiare din Cluj şi dirijorul asistent al Orchestrei Festival din Budapesta.
"Mă bucur că am alături nişte solişti foarte buni, aseară (n.r. - marţi) am avut prima repetiţie împreună. N-am ascultat nicio imprimare înainte, aşadar va fi varianta mea şi sunt foarte mândru de asta", a spus dirijorul Jankó Zsolt, ieri, în cadrul unei conferinţe de presă. Dintre cele 41 de simfonii compuse de Mozart, doar două au tonalitate minoră (nr. 25 şi nr. 40). Nu este întâmplătoare deci alegerea programării Simfoniei nr. 25, lângă celebrul Recviem, tot cu tonalitatea de bază minoră (în Re). Simfonia nr. 25 ("Sol minor mic"), compusă în anul 1773, prefigurează, oarecum, deja trăsăturile personale şi interiorizate ale simfoniei nr. 40 ("Sol minor mare") de la sfârşitul vieţii autorului. Recviemul, ce datează din 1791, este, de fapt, ultima lucrare a lui Mozart, fiind una dintre cele mai misterioase capodopere compuse vreodată. De-a lungul secolelor trecute, compoziţia a rămas una din cele mai cunoscute şi apreciate lucrări vocal-simfonice, nu numai datorită misterului ce înconjoară moartea autorului, ci şi a măiestriei şi frumuseţii cu care a fost elaborată. Concepută pentru cvartet de solişti vocali, cor mixt şi orchestră, Recviemul de Mozart va fi interpretat în concert cu participarea Corului Filarmonicii, pregătit de dirijorul Lászlóffy Zsolt, precum şi cu implicarea unor tineri solişti vocali de o valoare deosebită, apreciaţi atât în ţară, cât şi pe scenele de concerte din străinătate, ei fiind: Kristófi Ágnes (Filarmonica Naţională a Ungariei, Budapesta), Maria Pop (Filarmonica de Stat "Transilvania" Cluj), Tony Bardon (Opera Maghiară Cluj), Cristian Hodrea (Opera Naţională Română Cluj).
Comentarii
Nu există nici un comentariu.