Din perspectivă istorică, reperul aniversar cel mai important din 2013 este, fără îndoială, împlinirea a 95 de ani de la unirea Transilvaniei, Banatului, Crişanei şi Maramureşului, prin actul plebiscitar şi democratic din 1 decembrie 1918.

Firesc, un asemenea eveniment decisiv din trecutul nostru va fi marcat prin manifestări ştiinţifice şi culturale, ca şi prin publicarea de lucrări de referinţă şi susţinerea de conferinţe, realizarea de simpozioane şi de emisiuni de televiziune. Numai prin apelul la memorie, la evocarea semnificaţiilor profunde ale faptei înaintaşilor va fi alimentat sentimentul de unitate naţională, care trebuie să fie puternic şi mereu activ, mai ales în vremurile de astăzi, când se manifestă atâtea tendinţe de minimalizare a moştenirii noastre istorice. Sub acest raport, principala misiune de a reliefa, cu argumente imbatabile, adevăratele semnificaţii ale deciziei istorice de la Alba Iulia, de la 1 decembrie 1918, este cea a istoricilor, ca profesionişti şi cunoscători ai demersurilor politice româneşti. Unii îşi îndeplinesc această obligaţie ştiinţifică, elaborând şi publicând lucrări şi volume de documente, care să pună în adevărata lumină modul de desfăşurare a evenimentelor şi rolul jucat de diferite personalităţi în acţiunea unificatoare. Din categoria acestor specialişti face parte şi profesorul universitar orădean Viorel Faur, care este cunoscut ca un vechi colaborator (din 1967) al Crişanei şi ca autor de sute de texte de articole despre diverse aspecte ale trecutului naţional şi local. Lui i se datorează apariţia recentă, în condiţii tipografice de excepţie, a volumului de documente intitulat Generaţia Marii Unirii. Evenimentele din Bihor (decembrie 1918-aprilie 1919). Documente, în care sunt închise 150 de mărturii documentare despre situaţia românilor din Bihor în cele cinci luni menţionate, care se constituie într-un capitol tragic ale existenţei lor istorice.

Volumul este conceput într-o manieră ştiinţifică exemplară (cu texte în limbile română şi engleză, pentru a i se asigura o circulaţie europeană, apoi cu rezumate ale documentelor, indice de nume şi localităţi), fiind, de multe ori, reproduse documente, pentru ca cititorul să poată lua contactul cu sursele originale, incontestabile. În acest fel, ni se restituie chiar şi atmosfera perioadei de sfârşit de an 1918 şi început de an 1919, până la eliberarea Bihorului (în luna aprilie 1919) de către trupele române comandate de celebrul general Traian Moşoiu. Neavând intenţia de a recenza (conform criteriilor unui asemenea demers) cartea în discuţie, conchidem că aceasta se constituie într-un argument redutabil cu privire la contribuţia reală a bihorenilor la opera de edificare a României Mari. Ea conţine, totodată, mărturii inedite (dar şi unele cunoscute) cu privire la calvarul prin care au trecut românii din Bihor în perioada dintre 1 decembrie 1918 - 20 aprilie 1919. Una din semnificaţiile apariţiei ei constă în sublinierea, într-o manieră elocventă, a semnificaţiei împlinirii celor 95 de ani de la istorica hotărâre de la Alba Iulia, din 1 decembrie 1918.

Redacţia CRIŞANA