Elevii din clasele a III-a şi a VI-a de la Şcoala Gimnazială "Dimitrie Cantemir" din Oradea, au participat ieri, la un cerc de poezie, în Ludoteca Secţiei pentru copii şi tineret, la care invitată specială a fost Galina Pantea, autor de cărţi pentru copii. Activitatea s-a înscris în seria de evenimente din cadrul "Festivalului Naţional al Şanselor Tale". Elevii au fost însoţiţi de directoarea şcolii, Viorica Popa, de profesoara Diana Hera şi învăţătoarea Liana Sabo.

În calitate de gazdă, Mariana Barna, şefa Secţiei pentru copii şi tineret, le-a urat bun venit copiilor şi i-a asigurat că vor avea o experienţă interesantă, întrucât au ocazia de a se întâlni direct cu autoarea cărţii. "Galina Pantea a fost dascăl mulţi ani, a predat la Liceul Pedagogic. De asemenea, a fost  director la Şcoala Nicolae Bălcescu, iar acum, aflându-se într-o perioadă de revelaţie, s-a gândit să scrie câteva poezii pentru copii", le-a spus Mariana Barna copiilor. La rândul său, Viorica Popa, directoarea Şcolii Gimnaziale "Dimitrie Cantemir", a fost deosebit de încântată să participe la această lansare de carte, cu atât mai mult autoarea cărţii i-a fost profesoară. "O cunosc pe doamna Pantea de foarte mulţi ani, dar dintr-o altă ipostază: a fost profesoara mea la Liceul Pedagogic. Sunt plăcut impresionată că, în cadrul acestei activităţi, se întâlnesc mai multe generaţii. Doamna Pantea a fost un model pentru noi, ceea ce ne determină să fim, la rândul nostru, model pentru alţii", a spus directoarea Şcolii "Dimitrie Cantemir". Fosta profesoară i-a cucerit pe copii cu poeziile sale, dar i-a provocat şi pe ei să citească din creaţiile lor. Textele scrise de copii urmează să apară şi pe blogul Secţiei de Copii a Bibliotecii - http://sectia-copii-bjbihor.blogspot.com/.

"Scopul acestei activităţi este atragerea elevilor spre Bibliotecă, contactul direct cu autorul, precum şi stimularea copiilor pentru prezentarea creaţiilor proprii", ne-a declarat Mariana Barna, şefa Secţiei pentru copii şi tineret.