Scriitorul Vasile Ilica, bucovinean de origine, dar orădean prin adopţie, şi-a lansat vineri, la Casa de Cultură Oradea, o nouă carte, intitulată "Bucovina noastră - antologie istorică 1775-2012", care a fost prezentată de avocatul orădean Paşcu Balaci, doctor în Relaţii Internaţionale şi Studii Europene. A urmat lansarea numărului 3/2012 al revistei Familia Română, număr tematic dedicat femeii române. Moderator a fost Tiberiu Moraru, preşedintele Asociaţiei Morăriţa.

Evenimentul a debutat cu salutul invitaţilor: dr. Ion Botoş, preşedintele Fundaţiei Dacia din Maramureşul Istoric, Ucraina, dr. Teodor Ardelelean, redactorul-şef al Revistei Familia Română, academicianul Vasile Tărâţeanu, poet şi scriitor din Cernăuţi, şi viceprimarul Oradiei Ovidiu Mureşan. În cuvântul său, dr. Ion Botoş a subliniat legătura de suflet ce s-a creat, de-alungul timpului, între românii din Oradea şi cei din dreapta Tisei, legătură ce s-a întărit după dezvelirea, în vara acestui an, a unei plăci comemorative închinate dr. Mihai Marina. Această placă omagială consemnează, pe de o parte, funcţionarea Consulatului Regatului României, între 6 decembrie 1940 şi 1 noiembrie 1943, în casa care găzduieşte astăzi Muzeul Memorial "Aurel Lazăr" din Oradea, iar, pe de altă parte, evocă numele consulului general al României care a activat în oraşul nostru, între anii 1941-1944, dr. Mihai Marina din Apşa de Jos. Următorul invitat, academicianul Vasile Tărâţeanu din Cernăuţi, şi-a manifestat bucuria că la Oradea fiinţează un puternic suflet românesc care bate pentru Bucovina şi că asemenea întâlniri sunt necesare întrucât reprezintă adevărate lecţii de românism. La rândul său, dr. Teodor Ardelean, redactorul-şef al revistei Familia Română, a spus că se simte la Oradea ca acasă, cu atât mai mult cu cât este oraşul de unde a pornit, prin regretatul om de cultură Constantin Mălinaş, publicaţia pe care o păstoreşte. Viceprimarul Ovidiu Mureşan, singurul reprezentat al autorităţilor locale care a onorat cu prezenţa acest eveniment, a anunţat că Primăria Oradea va dona 250 de cărţi pentru comunităţile româneşti din Ucraina. În continuare, Corul "General Traian Moşoiu", dirijat de prof. Ioan Fluieraş, a prezentat câteva cântece patriotice, după care a urmat un moment festiv în cadrul căruia dr. Teodor Ardelean a înmânat diplome de onoare lui Tiberiu Moraru, preşedintele Asociaţiei Morăriţa, şi scriitorului Vasile Ilica, pentru contribuţia adusă la promovarea revistei Familia Română. S-a trecut, apoi, la lansarea cărţii "Bucovina noastră - antologie istorică 1775-2012", urmată de lansarea numărului 3/2012 al revistei Familia Română. Atât cartea, cât şi revista se găsesc la Librăria Morăriţa din Oradea, tel. 0744/479.000. Printre cei prezenţi la lansare s-au mai numărat: Viorica Cherteş, preşedinta Asociaţiei Femeilor Ortodoxe Române din Episcopia Oradea, omul de afaceri Dacian Palladi, prof. Constantin Butişcă, prof. Sânziana Neşiu, poeta Victoria Ardelean, precum şi deputatul Mircea Irimescu de la Rădăuţi, însoţit de bihoreanul Victor Cârdei.

Evenimentul a fost organizat de Asociaţia Morăriţa şi Uniunea Regională din Transcarpatia "Dacia", în parteneriat cu Asociaţia Culturală "Familia Română" Baia Mare, Asociaţia Studenţilor şi Elevilor din Basarabia şi Bucovina - Oradea şi Casa de Cultură Oradea.