Nicolae Mihăilă pe scena Filarmonicii
Pentru această seară, orădenii îl vor putea revedea pe unul dintre marile talente ale Oradiei, pianistul Nicolae Mihăilă, venit în ţară de la Londra, acolo unde studiază la una dintre cele mai prestigioase Conservatoare de muzică Guildhall School of Music and Drama. „Nu e prima dată când colaborez cu Orchestra Filarmonicii de Stat din Oradea. Prima dată am urcat pe această scenă la vârsta de zece ani, ca solist-instumentist sub bagheta dirijorului Iosif Conta. De atunci am mai colaborat de şase ori cu această orchestră. De asemenea, sunt onorat să lucrez, pentru a doua oară cu dirijorul Jankó Zsolt, dirijorul Filarmonicii de Stat Oradea şi al Operei Maghiare din Cluj-Napoca ", ne-a declarat Nicolae Mihăilă. Aceasta a mai urcat pe scena orădeană în urmă cu doi ani. „Concertul pentru pian şi orchestră în la minor, op. 16, de E. Grieg, din această seară este un cadou special pentru melomanii orădeni de Moş Nicolae", a transmis ordenilor Nicoale Mihăilă. Tânărul artist s-a născut în Oradea pe 10 decembrie 1992. A Studiat pianul de la vârsta de 8 ani, în cadrul Liceului de Artă din Oradea, sub îndrumarea profesoarei Fekete Elisabeta. La vârsta de 20 ani, tânărul pianist are un palmares deosebit, atât pe linie muzicală, cât şi pe linie şcolară. De-a lungul celor 14 ani de studiu a obţinut peste 24 premii, naţionale şi internaţionale, dar şi numeroase distincţii. Despre concertul din această seară ne-a vorbit dirijorul Jankó Zsolt. „Euriante, a lui C. M. von Weber este o uvertură în stil romantic, scrisă în 1823, foarte frumoasă", a subliniat Jankó Zsolt. Simfonia I în Do major, op. 21 de Beethoven a fost scrisă la 30 de ani. E o capodoperă, fiind o simfonie plină de energie şi vitalizantă.
Acum este momentul: In 2013 Fondurile Europene nerambursabile se Acorda si la noi la fel de Usor ca si in celelalte state membre ale Uniunii Europene! Iata cum obtii fonduri europene pentru afacerea ta in doar 2 luni si 17 zile. Aflii mai multe detalii pe site-ul:Fonduri Europene Nerambursabile Ro