Avocatul Paşcu Balaci, binecunoscut poet, eseist, romancier, dramaturg, membru al Uniunii Scriitorilor din România, îşi va lansa luni, 18 iunie, de la ora 19.00, în sala festivă a Baroului Bihor, cartea „O călătorie în Italia", apărută la Biblioteca Revistei Familia. La acest eveniment editorial va participa şi grupul de 62 de elevi şi cadre didactice, de la şcolile româneşti din Maramureşul istoric - partea ucraineană de astăzi, care se află în aceste zile la Oradea. Pentru cei interesaţi, cartea va putea fi procurată de la autor cu ocazia lansării.