Şcoala de sonet de la Oradea
Este vorba de o mişcare literară care, pornind dintr-o generoasă tradiţie statornicită de Alexandru Andriţoiu şi Gheorghe Pituţ, cuprinde în rândurile ei scriitori, atât membri titulari ai Uniunii Scriitorilor din România sau ai ASLA Oradea, cât şi aspiranţi care îndrăgesc cu îndeletnicire sonetul, precum: Paşcu Balaci, Lucian Scurtu, Lucian Munteanu, Alexandrina Chelu, Dumitru Branc, Lucian Chelu Madeva (sonetul muzical) etc. În virtutea principiului latin "seniores priores", protagonistul spectacolului şi cel care a "a spart ghea?a" reţinerilor şi inerţiei citadine a fost dr. Lucian Munteanu (alias Noru Silvan), care a recitat din cea mai recentă carte a sa, "Sonete trans-lucide". I-au răspuns la catrene şi terţete actorii Florian Trip şi Sebastian Lupu, într-un exerciţiu de purificare estetică care a încântat întreaga asistenţă: "N-am fost menit să predic din amvon/ Nu sunt moştenitor de lăzi cu-arginţi/ Nici nu-s născut din stirpe vechi de ginţi/ Ca să pretind să mi se zică Don.../ Nu năzuiesc spre diplome pedante./ Sunt posesorul unui mic tezaur/ Valorizat cu sceptru greu de aur/ Mai preţios ca laurii lui Dante./ Iată că-mi este dat să-ţi scriu acum/ Am năzuit să cântăresc esenţa/ Vers dur ce-a fi apreciat postum/ Deşi ne chinuieşte existenţa./ Simt seva-n mine, mă simt omul-zeu/ Iubit de Suri şi de Dumnezeu./
Viitoarea apariţie poetic-sonetistică va avea loc în aceeaşi locaţie, la o dată ce va fi comunicată din timp în mass-media orădeană.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.