Prin cele mai recente volume de poezie apărute la editura Fides, fiind vorba de „Infectat cu iubire” şi „Cod roşu de furtună în suflet”, Ionuţ Caragea, stabilit de 8 ani la Oradea, îşi consolidează, în ochii unor critici avizaţi, poziţia de lider al scriitorilor generaţiei 2000.

 

Mai mult de atât, reputatul  critic şi eminescolog Theodor Codreanu, consideră, în prefaţa volumului „Cod roşu de furtună în suflet”, că Ionuţ Caragea este unul dintre cei mai înzestraţi creatori ai ultimelor generaţii, dar şi cel mai important poet al anaforei din lirica românească de azi. Spre surprinderea cititorilor, cele mai mari performanţe ca poet ale lui Ionuţ Caragea au avut loc în Franţa, unde a obţinut nu mai puţin de patru premii la marile concursuri organizate de Societatea Poeţilor Francezi şi Societatea Poeţilor şi Artiştilor din Franţa. În România, volumele sale de poezie nu se regăsesc pe lista marilor premii (deţine premii doar la concursurile de aforisme, critică literară şi proză de ficţiune), fiind ignorate de multe dintre concursurile şi revistele importante, în ciuda performanţelor din străinătate sau a numeroaselor aprecieri pe care acestea le-au primit din partea unor critici cu greutate.  Întrebat de unde vine această atitudine, poetul ne-a mărturisit că acesta este preţul pe care îl plăteşte pentru semnalarea neregulilor grave din lumea literară românească, criticând aspru unele reviste literare şi găştile formate în jurul lor, găşti care înglobează şi edituri, şi critici importanţi; găşti care sunt capabile să influenţeze multe dintre premiile literare, dar şi prezenţa scriitorilor în antologii selecte sau în istoriile literare. La acestea se adaugă şi faptul că tinereţea sa (45 de ani), cele peste 50 de cărţi scrise în numai 14 ani şi premiile sale internaţionale sunt privite cu invidie de mulţi dintre scriitorii mai bătrâni, care suferă de sindromul puterii, dar şi de sentimentul neîmplinirii literare la cel mai înalt nivel. Tot el ne spune că lumea literară este divizată, iar cei care au curajul să spună lucrurilor pe nume vor fi mereu trecuţi pe lista neagră, fiind aspru cenzuraţi, nerămânându-le să publice decât în puţinele reviste care manifestă deschidere spre valoare, nou şi frumos, sau să participe doar la concursurile care nu se află sub sfera de influenţă a găştilor literare. Şi concluzionează că nimeni nu-i profet în ţara lui, iar scriitorii români care se află mereu în centrul atenţiei în România nu sunt şi cei mai valoroşi.

Vă prezentăm mai jos, cuvintele a doi critici importanţi, care au scris despre recentele volume ale lui Ionuţ Caragea, dar şi cuvintele preşedintelui Academiei Române, Ioan-Aurel Pop: „Un volum compozit (poeme, citate, aforisme), intitulat Infectat cu iubire, semnează astăzi (în epoca microbului roşu de la Wuhan), deja cunoscutul, prodigiosul, aş spune, vârf al promoţiei 2000, Ionuţ Caragea… Multe dintre aforismele din carte ale lui Ionuţ Caragea, făcând trecerea (deşi nu sunt în linia întâi) spre poemele cuprinzătoare şi fabuloase ale volumului, au înfăţişarea unor fermecătoare haiku-uri… Ca să glosăm pe marginea acestei spuse, lapidarele poeme de ceremonial sunt aidoma unor crestături efemere pe lumina de lună, bucle uşoare şi mătăsoase ce se înfăşoară pe o emoţie, pe câte un frison tandru şi despovărat, precum fluturele ieşit, încă nesbicit, din roua dimineţii… Existenţa cotidiană – ca să revenim – care la optzecişti, de pildă, e potenţată frecvent în locul comun al mizofiliei (vezi Budila-Express), în aspectele stăruitor mecanice e, la poetul nostru, scoasă deîndată din clişeu; ponciful e reciclat, i se redeschide cursul, distanţele, absenţa, se îmblânzesc, se hominizează; limbajul sublimat personalizat – ideatizat, aş spune, la tot pasul – oferind poemului (oricăruia din cuprinsul cărţii) originalitate, autenticitate.” (A.I.Brumaru)

„În locul lamentărilor despre pandemie, despre restricții și despre izolare, Ionuț Caragea trimite un mesaj prin care încearcă să-și înalțe cititorii spre Câmpiile Elizee, acolo unde domnește spiritul absolut și unde nu există „nici durere, nici întristare, nici suspin”. Poeziile acestea – care sunt și aforisme, și proză, și teatru, și eseu, adică un dialog total cu universul – ne dezvăluie un autor profund atașat de oameni, netemător de singurătate, care știe cum să „reaprindem singuri lumânarea”, cum să ne ridicăm din suferință în credință și cum să-l redescoperim și să-l preaslăvim pe Dumnezeu. Este reconfortant să vedem aceste mostre de înțelepciune, rostite armonios și sfios, ca o lacrimă ce se prelinge cătinel nu ca să stingă, ci ca să reaprindă valorile și virtuțile, aureolate de făclia speranței. Este bine să citim aceste versuri cu sufletul, ca să putem – cum ar vrea autorul – să pătrundem „frumusețea mânăstirilor din adâncuri”. Urmând îndemnul acesta nu vom deveni, probabil, peste noapte mai înțelepți, dar am putea fi mai buni.” (Ioan-Aurel Pop)

„Acum prefaţez Cod roşu de furtună în suflet, op datorat unuia dintre cei mai înzestraţi creatori ai ultimelor generaţii, Ionuţ Caragea, autor al unei opere de o izbitoare diversitate, care numără peste cincizeci de volume, apărute în ţară şi în străinătate… Lucid şi matur artistic, Ionuţ Caragea nu face eroarea de a scrie o poezie ocazională, ci conjunctura istorică îi prilejuieşte redimensionarea fiinţială şi artistică din cărţile anterioare, încât noul cod roşu devine o metaforă-simbol penetrantă, echivalent augmentativ la ceea ce numise, într-o carte anterioară, Eu la pătrat, adunând în sine o veritabilă furtună existenţială de poet veritabil… Ceea ce mi se pare remarcabil în noul volum al lui Ionuţ Caragea este reabilitarea retoricii, una atent supravegheată, fără a-i ştirbi eficienţa, metafora intrând în plasma figurilor sintactice, în care primează, acum, anafora. Amplul poem care dă titlul volumului este axa întregii cărţi. Forţa repetitivă a anaforei se sprijină pe o înlănţuire de interogaţii retorice.… Părintele Dumitru Stăniloae a argumentat, teologic, că lumea nu are consistenţă ontologică, ci numai dialogică. Anafora interogativă, modulară (poate chiar în sens brâncuşian), a lui Ionuţ Caragea este, prin excelenţă, una dialogică. Cred că autorul nostru a devenit, acum, cel mai important poet al anaforei din lirica românească de azi. Cititorul va constata că figura este prezentă în cele mai multe dintre piesele volumului. Şi în acest mod, Ionuţ Caragea confirmă aprecierea lui Daniel Corbu că ne aflăm în faţa unui lider de generaţie.” (Theodor Codreanu)

I.C.R.