Muzeul Ţării Crişurilor, în parteneriat cu Facultatea de Istorie, Relaţii Internaţionale, Ştiinţe Politice şi Ştiinţele Comunicării, a organizat la finele săptămânii trecute lansarea volumului aniversar „Avram Iancu - o viaţă de erou”, de Silviu Dragomir.  

Ediţia îngrijită, studiul introductiv şi nota asupra ediţiei sunt semnate de Ioan Bolovan şi Sorin Şipoş. Evenimentul a marcat debutul Anului Avram Iancu. Prezentarea volumului a fost realizată de prof. univ. dr. Ioan Bolovan, membru corespondent al Academiei Române, prof. univ. dr. habil. Sorin Șipoș, Facultatea de Istorie, Relaţii Internaţionale, Ştiinţe Politice şi Ştiinţele Comunicării, și prof. univ. dr. habil. Gabriel Moisa, Manager al Muzeului Țării Crișurilor.

Printre personalităţile aflate la eveniment se numără şi dr. Sofronie Drincec, episcopul Oradiei, PS Virgil Bercea, episcop Greco-Catolic de Oradea, Ilie Bolojan, președintele Consiliului Județean Bihor, reprezentanți ai Inspectoratului Școlar Județean Bihor, ai Bibliotecii Județene „Gheorghe Șincai”, ai unităților de învățământ din Oradea și elevi ai  liceelor orădene.

Proiectul editorial, apărut la 150 de ani de la trecerea în eternitate a lui Avram Iancu și la 60 de ani de la cea a lui Silviu Dragomir, a fost realizat sub egida Academiei Române, dar și a Institutului de Istorie „George Barițiu”, Centrului de Studii Transilvane, Fundației Transilvania Leaders, Centrului de Studii Interdisciplinare „Silviu Dragomir”, Societăţii Cultural-Patriotice „Avram Iancu” din România și Asociației Școala Ardeleană de Editare și Promovare a Cărții.

Volumul a fost publicat cu sprijinul financiar al Consiliului Județean Bihor și a fost dedicat, la fel ca şi evenimentul lansării, tinerilor. Prin acest proiect au beneficiat de volumul „Avram Iancu - O viaţă de erou”, oferit cu titlu gratuit, peste 500 de elevi ai liceelor orădene.