Începând cu 1 februarie, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) poate să meargă din oficiu în control la bănci şi să identifice acele clauze contractuale pe care le consideră abuzive.

De luna viitoare intră în vigoare prevederile noului Cod de procedură civilă precum şi modificările aduse uneia dintre cele mai importante legi pentru protecţia consumatorilor -  Legea 193/2000. De la această dată, procesele pornite de Protecţia Consumatorilor ar putea duce la eliminarea clauzelor abuzive din toate contractele. Legea 193/2000 transpune Directiva europeană 93/13/CEE şi are un puternic caracter de protecţie a consumatorilor. Deşi legea reglementează protecţia consumatorului în cazul contractelor încheiate cu toţi profesioniştii, de la firmele de telefonie mobilă, la cele de cablu, asigurări sau la retailerii de produse electronice, domeniul care ar putea fi afectat cel mai mult în perioada următoare este cel bancar. O dovadă este şi faptul că, în perioada 2010 - septembrie 2012, doar ANPC a deschis peste 650 de procese băncilor, ca urmare a reclamaţiilor venite de la clienţi. ANPC nu este singura instituţie care poate iniţia o astfel de procedură, asociaţiile pentru protecţia consumatorilor (organizaţii non-guvernamentale) pot, în condiţiile în care au cel puţin 3.000 de membri şi filiale în cel puţin 10 judeţe, să atace în instaţă clauzele abuzive din contracte. Dacă se dovedeşte că acele clauze sunt abuzive şi se întâlnesc în mai multe convenţii de credit, atunci instanţa va obliga, la fel ca în cazul ANPC, la eliminarea acestora din toate contractele încheiate cu clienţii.