* Din Bihor, peste 22000 de beneficiari * Pentru acţionarii Societăţii de Investiţii Financiare (SIF) Banat - Crişana S.A. s-a stabilit, conform hotărârii adunării generale a acţionarilor, acordarea de dividende pentru anul financiar precedent. Astfel, s-a aprobat suma de 0,06 lei (RON), brut pentru o acţiune. Prima menţionare facută de către dl. Ferenc Czenk, directorul Sucursalei Oradea a SIF Banat-Crişana, a fost că vor primi dividende acţionarii înregistraţi, în data de 16 mai 2007, în Registrul acţionarilor, conform prevederilor Legii 297/2004 privind piaţa de capital. Din judeţul Bihor sunt aproximativ 22000 de acţionari care urmează să primească dividende. Cât priveşte termenul de plată a dividendelor, el este în decurs de 6 luni de la data adunării generale a acţionarilor, iar în cazul SIF Banat-Crişana adunarea generală a acţionarilor a avut loc în 28 aprilie a.c. Aşa cum a specificat dl. Ferenc Czenk, există o procedură în ceea ce priveşte modul de plată a dividendelor. Astfel, pentru cei care deţin sub 200 de acţiuni, contravaloarea dividendelor se dă în numerar, la ghişeele de la sediul SIF Banat-Crişana (din Arad) sau de la sediul sucursalelor judeţene, în cazul Bihorului - de la Sucursala Oradea (Piaţa Independenţei, nr. 49, bl A2, telefon 437706). În cazul celor care deţin între 200 şi 5000 de acţiuni, banii se trimit prin poştă, iar pentru persoanele care deţin peste 5000 de acţiuni, contravaloarea dividendelor se achită prin virament bancar. Ca o recomandare, pentru a nu se crea confuzii, persoana care deţine un certificat de acţionar e bine să verifice certificatul respectiv pentru a vedea câte acţiuni deţine. Pe certificatul de acţionar scrie câte acţiuni are alocate şi în funcţie de numărul acţiunilor respective, va şti cum primeşte dividendele - la ghişeu, prin poştă sau prin virament bancar.