Cele patru scheme de minimis sunt concepute ca programe multianuale până în anul 2020 cu finanţare de la bugetul de stat, iar selecţia beneficiarilor se face prin înscriere anuală, în limita bugetului alocat fiecărui program, prin legea bugetului de stat.

Potrivit oficialilor, noutatea faţă de anii anteriori adusă implementării acestor programe finanţate de la bugetul de stat, în vederea sprijinirii înfiinţării şi dezvoltării sectorului IMM în România, este de natură să simplifice accesul la finanţare al întreprinzătorilor, oferindu-le acestora, pe lângă posibilitatea completării online a planurilor de afaceri sau de investiţii, evaluarea electronică şi în timp real, caracteristici comune cu anii anteriori şi posibilitatea de a urca în aplicaţia informatică de înscriere toată documentaţia administrativă de care funcţionarii publici au nevoie la verificarea veridicităţii informaţiilor. Schemele de minimis iniţiate de Ministerul Economiei şi gestionate de Oficiile Teritoriale pentru IMM şi Cooperaţie sunt elaborate pentru acest an, cu posibilitatea prelungirii pe următorii ani. Astfel, persoanele fizice autorizate (PFA), societățile cu răspundere limitată (SRL) și alte tipuri de firme vor putea primi ajutoare de la stat între 26.000 de euro și 55.000 de euro pentru a începe şi dezvolta mici afaceri. Programele, în valoare totală de 110 milioane de euro, ar urma să fie pornite oficial în prima jumătate a lunii iulie. Concret, o primă schemă de minimis este “Programul pentru dezvoltarea abilităților antreprenoriale în rândul tinerilor și facilitatea accesului acestora la finanțare – START” cu un buget alocat, în 2016, de 17 milioane de lei, de care, potrivit estimărilor, vor beneficia 141 de societăți comerciale. De asemenea: „Programul național multianual pentru înființarea și dezvoltarea întreprinderilor mici și mijlocii în mediul rural”, cu un buget de 25,9 milioane lei pentru anul 2016, pentru care se preconizează un minim 207 beneficiari; „Programul național multianual de microindustrializare” – cu un buget de 60,89 milioane lei (circa 244 de beneficiari); „Programul național multianual de înființare și dezvoltare de incubatoare tehnologice și de afaceri”,  program care are pentru acest an un buget de peste 7 milioane lei, şi de care vor putea beneficia minim 120 de beneficiari. Ajutorul de minimis se va acordă sub forma unor alocații financiare nerambursabile (AFN) pentru rambursarea cheltuielilor eligibile propuse prin planul de afaceri și aprobate în cadrul etapei de verificare și certificare a cererilor de rambursare a cheltuielilor. Programele, în valoare totală de 110 milioane de euro, ar urma să fie pornite oficial în prima jumătate a lunii iulie